De ce plânge bebelușul?

De ce plânge bebelușul?

Raluca Cristea

Mai ales când bebelușul nostru se află în primele zile de viață, plânsetele sale ne pot îngrijora foarte mult. Așa cum veți afla și din articolul de mai jos, bebelușii pot plânge din numeroase motive, unele dintre ele la care nici nu ne-am fi gândit. De noi depinde să ne observăm cu atenție micuții, să ajungem să-i cunoaștem cât mai bine, astfel încât să putem găsi acele soluții ce le vor readuce alinarea și starea de bine.

Care sunt cele mai cunoscute cauze responsabile de plânsul bebelușilor

Foamea
Acesta este unul dintre motivele cele mai importante pentru care un bebeluș poate începe să plângă.
Ca să poți preveni, pe cât posibil, ca acesta să devină tot mai agitat în preajma orele în care ar trebui să mănânce, ar trebui să sesizezi următoarele schimbări în comportamentul și gesturile bebelușului:
• Nu-i mai intri cu nimic în voie
• Când îi atingi obrăjorii va întoarce automat căpușorul spre tine
• Își va linge buzele
• Va duce mânuțele la gură
De îndată ce le observi pe oricare dintre acestea, încearcă să-ți hrănești cât mai repede micuțul.

Citește și: Descifreaza plansul bebelusului tau

Colicii
Specialiștii spun că putem ști că al nostru bebeluș suferă din cauza colicilor dacă: are episoade de plâns ce durează mai mult de trei ore pe zi, ce se repetă de cel puțin trei ori într-o săptămână și care au loc pentru cel puțin trei săptămâni la rând.
Pentru a calma crizele de colici ale acestuia, poți să recurgi la oricare dintre următoarele soluții:
• Schimbă cât mai des poziția bebelușul pe parcursul unei zile și permite-i să stea și în poziție verticală- Ca să-ți fie mai ușor folosește-te de un ham
• Dacă îl alăptezi, încearcă să-i dai să sugă ori de câte ori îi este foame
• În cazul în care bebelușul este hrănit cu biberonul, încearcă să-i dai să mănânce puțin și des- Schimbă-i sortimentul de lapte praf până când îl vei găsi pe acela pe care-l tolerează cel mai bine
• Ține-l în poziție verticală, astfel încât să poată elimina bine gazele după ce a mâncat
• Nu ezita și plimbă-l cu căruțul în cazul unei crize de colici
• Poți să-i dai și o suzetă dacă este obișnuit cu așa ceva
• Leagănă-ți bebelușul
• Încearcă să-i faci o băiță caldă sau să-i faci un masaj pe burtică (ușor, cu mișcări circulare) în momentul în care plânge din cauza colicilor
• Nu permite ca în casă să se fumeze
• Ține permanent legătura cu un pediatru, astfel încât să-ți poată recomanda diverse tratamente dacă bebelușul are crize de colici puternice

Apariția dinților face parte și ea dintre motivele pentru care bebelușii plâng
De obicei, primele semne ale apariției dinților au loc atunci când bebelușul are între 4 și 7 luni.
Când crezi că acesta are dureri în zona gingiilor, cel mai bine este să verifici dacă la nivelul acestora nu se simte ceva mai rigid (rădăcina unui dinte).
De asemenea unii bebeluși pot avea, în condițiile apariției dinților și alte simptome neplăcute, cum ar fi febra sau diareea.
Ca să ne putem alina bebelușii ce plâng din această cauză, putem recurge la următoarele metode:
• Îi vom da bebelului să mestece ceva tare (de pildă, un inel special pentru apariția dinților sau o cârpă perfect curată, ce a fost ținută câteva minute la congelator)
• Poți să-i faci bebelușului un masaj la nivel gingiilor, având grijă să ai mâna perfect curată
• Dacă ai început deja să-i diversifici alimentația, poți să-i dai să mănânce un aliment răcoritor, cum ar iaurtul
• De asemenea dacă a început să se hrănească și cu solide, poți să-i dai biscuiți speciali pentru perioada de apariție a dinților

Bebelușii obosiți sunt mai predispuși să plângă
Nu de puține ori se poate întâmpla ca bebelușul să înceapă să fie agitați când sunt prea obosiți și nu pot adormi.
Iată de câte ore de somn ar avea nevoie un bebeluș, în funcție de vârsta pe care o are:
Când au între 0 și 3 luni, bebelușii nu au un anumit tipar de somn, întrucât nu conștientizează diferența dintre zi și noapte- Ei au nevoie cam de 16-20 ore de somn într-o zi. Pe măsură ce se apropie de vârsta de 3 luni, nu vor mai simți nevoie să doarmă atât de mult, dar vor dori să fie hrăniți la un interval de 2-4 ore
Între 3 și 6 luni, bebelușii dorm cam 14 ore pe zi și obișnuiesc să aibă cam 3 episoade de somn pe parcursul zilei
După ce depășesc vârsta de 6 luni, bebelușii vor continua să aibă 1-2 episoade de somn pe timpul zilei, iar în total, în decurs de 24 de ore, dorm cam 12-14 ore

Mama ce si-a luat in brate bebelusul care plange

Un bebeluș poate plânge și dacă simte nevoie să elimine gazele după ce a mâncat
Întrucât înghite mult aer în timp ce mănâncă, poate resimți un disconfort mai accentuat după masă.
Ține-ți bebelușul în poziție cât mai verticală și stimulează-l să elimine gazele pentru a se simți cât mai repede bine.

Plânsul unui bebeluș poate fi provocat de scutecul murdar
Unii bebeluși pot începe să plângă de îndată ce-și simt scutecul murdar, iar alții pot face acest lucru mai târziu.
Pur și simplu vei verifica periodic scutecul pentru a evita ca al tău copil să se agite când scutecul va fi prea plin.

Ce să facem dacă al nostru bebeluș plânge „fără motiv"

În unele situații, există posibilitatea ca ai noștri bebeluși să nu poată fi alinați nici după ce am încercat oricare dintre soluțiile prezentate anterior. Dacă se întâmplă așa ceva, poate fi vorba despre așa-numitul „plâns fără motiv", cum îl numesc specialiștii. De fapt, există un anumit motiv și pentru o criză de plâns care nu se calmează prin metodele obișnuite.
O situație de acest tip nu este simplu de gestionat, dar trebuie să știm că ne putem descurca dacă vom ține cont de indicațiile de mai jos:
Un bebeluș poate plânge pentru că vrea să fie ținut în brațe
În special în primele luni de viață, când bebelușii descoperă cum este să fie ținuți în brațe, să fie alinați și să simtă mirosul mamei, ei vor simți nevoia cât mai des de așa ceva.
Practic, oricând se poate întâmpla să fie nevoie să-ți calmezi bebelușul dacă îl vei ține câteva minute la pieptul tău. Cu precădere când bebelușul va face și distincția între vocile și expresiile faciale ale celor din jur, le va prefera pe ale mamei și atunci va plânge când va simți nevoia să te aibă mai aproape.

Mama ce incearca sa isi calmeze bebelusul care plange

Plânsul poate fi declanșat și de ceva care nu se vede, dar care le provoacă mult disconfort
Spre exemplu, dacă de degetul bebelușului se va prinde un fir de păr ce-l va strânge sau dacă va fi jenat de un material din care sunt confecționate hăinuțele, atunci el va începe să plângă imediat și nu se va liniști până când nu vei detecta problema care l-a supărat.

Bebelușul ce plânge dintr-odată și nu îl poți împăca în niciun fel, poate fi bolnav
Din păcate, există posibilitatea ca o criză de plâns să fie declanșată de o anumită problemă de sănătate. Dacă ai sesizat și schimbări în apetit, dacă bebelușul are febră sau oricare alte manifestări neobișnuite (de pildă, dacă este prea agitat sau prea letargic), ia legătura cât mai rapid cu un medic pediatru.

Uneori, bebelușul poate să plângă pentru că nu are nevoie de multă stimulare
Spre exemplu, unui micuț îi poate fi foarte greu să proceseze multitudinea de lumini, de zgomote etc din jurul său. Iar plânsul nu este altceva decât o încercare de a le respinge pe acestea, de a fi lăsați liniștiți.
Uneori, chiar și o simplă strângere în brațe și să mergi cu el într-un loc liniștit și bine aerisit îl poate calma complet.

Plânsul unui bebeluș poate fi și o reacție inversă față de ceea ce s-a menționat: Ar avea nevoie de mai mulți stimuli în jurul său!
În unele situații, bebelușii se vor simți mai confortabil când vor avea șansa să fie în prezența a mai mulți stimuli, să vadă și să simtă ceea ce le oferă lumea din jur.
Poți deci să-ți calmezi bebelușul dacă, de exemplu, îl vei duce la plimbare într-un parc sau îl vei lăsa să privească un loc de joacă plin de copii.

Exemple de soluții la care să apelezi în cazul în care bebelușul plânge „fără motiv"

Dacă nu este vorba despre o problemă de sănătate, poți să-ți calmezi bebelușul ce plânge apelând și la metodele recomandate de către specialiști. Să le cunoaștem pe cele care pot fi cele mai eficiente:
Leagănă-l și alintă-l
Un bebeluș ce este legănat în diverse poziții, iar în acest timp îi vei vorbi cu blândețe sau îi vei cânta, va putea fi liniștit cu ușurință, chiar și atunci când pare că nu se poate calma.

Dă-i ocazia să aibă parte de muzică și ritm
De exemplu, cântecelele speciale pentru bebeluși, dar și orice cântecel liniștitor sau ritmat, cântat de către tine, îl vor ajuta pe cel mic să se relaxeze și să nu mai plângă. De asemenea, este posibil ca acest demers să îl ajute și să adoarmă.

Încearcă să-l expui unui „zgomot alb"
În unele cazuri, un bebeluș poate să plângă pur și simplu pentru că aude anumite zgomote în burtica sa. Îi poți distrage atenția de la așa ceva dacă vei avea la dispoziție un sunet repetitiv, cum ar fi cel de la aspirator. Vei vedea că se va opri din plâns când nici nu mai sperai și că va fi dornic să adoarmă!

Oferă-i bebelușului ceva de supt
Fie că este vorba despre o suzetă, despre un biberon, despre niște biscuiți speciali pentru durerile dentare sau pur și simplu de un deget, gestul de a suge îl poate relaxa pe micuțul tău mai mult decât îți închipui.

Mergeți să luați puțin aer

Chiar și simpla deschidere a unei ferestre  sau o scurtă plimbare, într-o dimineață sau într-o seară răcoroasă, îl pot calma în câteva minute pe bebeluș.Cu atât mai mult cu cât îi vei vorbi blând, îi vei cânta și îl vei plimba, șansele să nu mai plângă vor crește considerabil.

Mama ce isi ridica in brate bebelusul ce plange

În vederea calmării unui bebeluș, nu uita și de apa caldă
Apa călduță, ce i se scurge încet pe corp, îl poate ajuta pe bebeluș să se liniștească. Va fi îndeajuns dacă vei intra cu el la duș, îl vei ține bine în brațe și vei lăsa apa să-i curgă ușor pe brațe.

Poți să recurgi și la un masaj
Fie că acesta este făcut doar pentru anumite părți ale corpului, fie că îi vei masa tot corpul, masajul îl poate face pe bebeluș să se simtă de îndată mai bine.
Nu uita să faci mișcări blânde, dar ferme și te poți folosi și de anumite uleiuri esențiale liniștitoare. Important este să consulți un specialist înainte, întrucât unele dintre acestea pot declanșa reacții alergice.

Voi la ce soluții ați recurs pentru a calma plânsul bebelușilor voștri?

Citește și: Trucul prin care îți calmezi copilul când plânge

Surse:
www.babycenter.com, www.raisingchildren.net.au, www.todaysparent.com

Surse poze:
www.pexels.com

Articolul urmator
Această mamă și-a învățat bebelușul să meargă la toaletă de la 6 luni
Această mamă și-a învățat bebelușul să meargă la toaletă de la 6 luni

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soția mea îmi reproșează că am un somn foarte adânc și nu aud bebelușul când plânge
    Soția mea îmi reproșează că am un somn foarte adânc și nu aud bebelușul când plânge

    Printre marile provocări pe care le ai de înfruntat odată ce devii mamă se regăsește și aceasta: să reușești să reziști în perioadele marcate de nopțile nedormite....

    O învățătoare însărcinată și-a întrebat elevii ce să facă dacă bebe va plânge. Răspunsurile sunt haioase!
    O învățătoare însărcinată și-a întrebat elevii ce să facă dacă bebe va plânge. Răspunsurile sunt haioase!

    Viața este plină de surprize, unele fericite, altele mai puțin fericite. Uneori avem nevoie de sfaturi pentru a face față acestor surprize și, de obicei, le primim de la cei pe care...

    Sfatul unui însoțitor de zbor: Ce facem când în avion este un bebeluș care plânge?
    Sfatul unui însoțitor de zbor: Ce facem când în avion este un bebeluș care plânge?

    Călătoriile cu avionul pot fi stresante pentru micuții pasageri care, de cele mai multe ori nu se pot opri din plâns. La fel de stresante sunt zborurile și pentru părinții care...

    Port căști în casă când copilul plânge și soția mea este deranjată
    Port căști în casă când copilul plânge și soția mea este deranjată

    Când îți auzi copilul cum plânge, pur și simplu ți se rupe sufletul, cu atât mai mult în primele sale luni de viață, când știi cât este de...

    Vecina mea s-a plâns de zgomotul făcut de copilul meu când plânge, așa că i-am cumpărat dopuri pentru urechi
    Vecina mea s-a plâns de zgomotul făcut de copilul meu când plânge, așa că i-am cumpărat dopuri pentru urechi

    Să locuiești la bloc presupune și să ai mereu grijă să fii în relații cât mai bune cu vecinii, să te străduiești cât mai mult să nu-i deranjezi. O asemenea...

    Despre rolul plânsului. Ce putem să le spunem altora când suferă, în loc de „nu mai plânge”
    Despre rolul plânsului. Ce putem să le spunem altora când suferă, în loc de „nu mai plânge”

    E adevărat că cel mai bine putem plânge în tăcere și în singurătate, atunci când nu ne vede nimeni. Cel puțin, asta învățăm încă de când...

    Nu mai suport copilul vecinilor care plânge și țipă toată ziua așa că am depus plângere la administrație
    Nu mai suport copilul vecinilor care plânge și țipă toată ziua așa că am depus plângere la administrație

    Cu toții avem plângeri la adresa vecinilor, atunci când fac prea mult zgomot. Însă ce se întâmplă atunci când cauza zgomotului e un bebeluș care...

    Soțul meu m-a părăsit pentru sora mea. O lună mai târziu ea se plânge la mine că e un monstru
    Soțul meu m-a părăsit pentru sora mea. O lună mai târziu ea se plânge la mine că e un monstru

    Eram căsătorită cu soțul meu de trei ani când am descoperit că voia să mă părăsească pentru sora mea. Am avertizat-o în legătură cu el, dar ea a refuzat să asculte....

    © 2024 Qbebe