Cum avem grijă de sistemul digestiv al bebelușului

Cum avem grijă de sistemul digestiv al bebelușului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

La fel ca alte sisteme din corp, nici cel digestiv nu este pe deplin dezvoltat în primul an de viață al copilului. De altfel, când micuțul tău se află în primele luni de viață, sistemul său digestiv trece prin anumite transformări, printre cele mai importante regăsindu-se și producerea de enzime care să asigure o digestie corectă. De altfel, aceasta din urmă este esențială pentru absorbția eficientă a nutrienților. Parcurgând articolul de mai jos, poți descoperi ce măsuri ar trebui să iei, pe măsură ce puiul tău crește, astfel încât să te asiguri nu numai că este ferit de diverse manifestări digestive neplăcute, ci și că organismul său beneficiază din plin de cei mai valoroși nutrienți din alimentație.

Dacă este posibil, oferă-i lapte matern

Pe de o parte, laptele matern este mai ușor de digerat decât formulele de lapte, ceea ce diminuează riscul de disconfort digestiv din pricina constipației sau diareei. Pe de altă parte, în laptele matern se găsesc enzime (substanțe care generează reacții chimice în celulele corpului) care sunt implicate în procesul de digestie. Printre aceste enzime se numără:

  • Amilaza: este esențială pentru descompunerea carbohidraților. Întrucât pancreasul bebelușilor este imatur, principala sursă de amilază este laptele matern;
  • Lipaza: este produsă de pancreas. Această enzimă are rolul de a-i ajuta pe nou-născuți să digere și să utilizeze grăsimile provenite din laptele matern;
  • Proteaza: accelerează descompunerea proteinelor. Proteaza este o enzimă benefică în procesul de digestie, mai ales în primele zile de viață ale bebelușilor.

mama care sta pe canapea si isi alapteaza bebelusul

Dă-i să mănânce puțin și des

O modalitate simplă și eficientă de a avea grijă de sistemul digestiv al bebelușului în vederea stimulării digestiei și prevenirii refluxului gastroesofagian este să-i oferi porții mici de hrană, de mai multe ori pe zi. Dacă alăptezi, este recomandat să stabilești sesiunile de hrănire ghidându-te și după următoarele indicații:

  • Pentru bebelușii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 luni: aceștia ar trebui să fie hrăniți de 7-9 ori în 24 de ore;
  • Pentru bebelușii în vârstă de 3 luni: aceștia ar trebui să fie hrăniți de 6-8 ori în 24 de ore;
  • Pentru bebelușii în vârstă de 6 luni: aceștia ar trebui să fie hrăniți cam de 6 ori pe zi;
  • Pentru bebelușii în jurul vârstei de 1 an: aceștia ar trebui să fie hrăniți cam de 4 ori pe zi.

În cazul în care bebelușul primește o formulă de lapte, ar trebui să fie hrănit după cum urmează:

  • Un nou-născut ar trebui să fie hrănit la 2-3 ore;
  • Un bebeluș în jurul vârstei de 2 luni ar trebui să fie hrănit la 3-4 ore;
  • Un bebeluș între 4 și 6 luni ar trebui să fie hrănit la 4-5 ore;
  • Un bebeluș mai mare de 6 luni ar trebui să fie hrănit la 4-5 ore. 

Nu uită că fiecare bebeluș este diferit și, de aceea, este cel mai bine să consulți medicul pediatru pentru a afla exact de ce cantitate de hrană are nevoie copilul tău, în funcție de vârstă. De asemenea, nu ignora nici semnele care îți indică faptul că bebelușul este sătul:

  • Închide gurița;
  • Întoarce capul pentru a se îndepărta de sursa de hrană;
  • Își relaxează mânuțele;
  • Dacă primește alimente solide, încearcă să le dea singur la o parte sau îți respinge mâna cu care îl hrănești.

Începe diversificarea alimentației când bebe are în jurul vârstei de 6 luni

Ca să înțelegi mai bine de ce acest sfat este binevenit pentru a avea grijă de sistemul digestiv al bebelușului tău, ține cont și de punctul de vedere al medicilor pediatri: chiar dacă în saliva bebelușilor există enzime care ajută la digerarea hranei, abia în jurul vârstei de 6 luni pancreasul începe să secrete suficiente enzime, inclusiv α-amilază, necesare pentru descompunerea carbohidraților și proteinelor. În același timp, până când bebelușul nu ajunge la vârsta de 6-9 luni, corpul său nu produce suficiente săruri biliare și nici suficientă enzimă lipază, vitale pentru descompunerea grăsimilor.

În primele 4-6 luni de viață, intestinul subțire permite proteinelor să pătrundă direct în fluxul sanguin, ceea ce este benefic pentru ca anticorpii din laptele matern să ajungă la bebeluș. Cu toate acestea, dacă în sânge pătrund molecule mari de hrană sau diferiți agenți patogeni, intervine riscul de infecții și/sau de alergii. 

Practic, pentru a începe procesul de diversificare a alimentației, este indicat să aștepți până când bebelușul are în jurul vârstei de 6 luni, astfel încât organismul său să producă tot mai multe enzime digestive care să asigure descompunerea proteinelor, carbohidraților și grăsimilor din alimentele solide. Ca să fii sigură că alegi cele mai adecvate alimente pentru debutul procesului de diversificare, consultă-te neapărat cu medicul pediatru.

supliment alimentar plicuri ENZYSOLÎn plus, pentru a susține digestia micuțului tău pe parcursul perioadei diversificării, nu ezita să recurgi la un supliment alimentar bazat pe un mix de enzime digestive. Acestea din urmă rup legăturile chimice de la nivelul alimentelor și, ulterior, favorizează transformarea nutrienților complecși în compuși mai simpli și ușor de digerat. Un asemenea supliment alimentar este și ENZYSOL plicuri, de la Dr. Phyto. Produsul, al cărui prospect poate fi consultat aici, se remarcă prin următoarele ingrediente-cheie:

  • Amilaza și glucoamilaza: transformă carbohidrații în zaharuri simple;
  • Bromelaina din ananas: ajută la îmbunătățirea funcției digestive prin degradarea și la metabolizarea proteinelor;
  • Celulaza: contribuie la digestia celulozei, o fibră insolubilă prezentă în legume și fructe; 
  • Lactaza: descompune lactoza în galactoză și glucoză, zaharuri simple care se absorb cu ușurință în organism;
  • Lipaza: esențială pentru descompunerea grăsimilor animale și vegetale;
  • Pectinaza: acționează asupra pectinelor, compuși din celulele vegetale;
  • Proteaza: asigură descompunerea proteinelor în aminoacizi.

Datorită ingredientelor sale, ENZYSOL îți este aliat de nădejde pentru a avea grijă de sistemul digestiv al bebelușului tău, oferind beneficii demne de luat în seamă, precum:

  • Ajută la funcționarea normală a tractului gastrointestinal și susține o digestie sănătoasă;
  • Stimulează absorbția optimă a nutrienților;
  • Previne și combate dispepsia, intoleranțele alimentare și simptomele dezagreabile asociate acestora, cum ar fi, de exemplu, disconfortul generat de senzația de plenitudine abdominală, durerea abdominală, greața sau vărsăturile, flatulența etc.

Având în vedere beneficiile amintite, nu este de mirare că un astfel de supliment alimentar poate fi folosit oricând pentru:

  • Ameliorarea și prevenția intoleranțelor alimentare provocate de un deficit enzimatic;
  • Ameliorarea simptomelor provocate de excesele alimentare sau de adoptarea unei diete lacto-vegetariene ori vegetariene; 
  • Ameliorarea și prevenția dispepsiei funcționale: aceasta se referă la situațiile în care sunt sesizate semne de durere la nivelul tractului digestiv superior pe o perioadă îndelungată;
  • A avea parte de un tratament adjuvant în caz de sindrom de malabsorbție, o tulburare digestivă care împiedică organismul să absoarbă eficient nutrienții din alimente.

Conținutul unui plic de ENZYSOL (produsul poate fi administrat și persoanelor adulte) trebuie să se dizolve în 50 ml apă plată sau ceai neîndulcit. Pentru a beneficia de rezultatele așteptate în urma administrării acestui supliment alimentar, este indicat să urmezi următoarele instrucțiuni:

  • Pentru bebelușii cu vârsta între 6 și 12 luni: câte 1 plic/zi, având recomandarea medicului pediatru;
  • Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani: câte 2 plicuri/zi;
  • Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani: câte 3 plicuri/zi;
  • Pentru adulți: câte 4 plicuri/zi.

Străduiește-te să introduci treptat noile alimente în cadrul procesului de diversificare

Medicii pediatri ne îndeamnă să procedăm în felul următor când vine vorba despre diversificarea alimentației: să îi oferim copilului un anumit aliment și, după aceea, să se aștepte 3-5 zile până când îi introducem în dietă unul nou. Pe de o parte, este recomandat să pui în aplicare acest sfat pentru ca sistemul digestiv al bebelușului să nu ajungă să fie copleșit de cantități prea mari de nutrienți, care să îngreuneze digestia. Dacă se întâmplă așa, există riscul să survină disconfortul, crampele abdominale, excesul de gaze, stările de agitație etc. Pe de altă parte, când introduci gradual noile alimente, beneficiezi de răgazul necesar pentru a-ți monitoriza cu atenție bebelușul și pentru a sesiza manifestările care însoțesc o intoleranță alimentară sau o alergie.

bebelus in brate la mama sa incercand sa ajunga la borcanul cu piure de legume de pe masa

În ceea ce privește intoleranțele alimentare, acestea se produc în cazul în care organismului îi este greu să digere un aliment sau mai multe. În aceste condiții, apar manifestări nedorite, ca de exemplu:

  • Dureri abdominale;
  • Diaree;
  • Balonări;
  • Flatulență.

Intoleranța alimentară cel mai des întâlnită la bebeluși este cea la lactoză, care intervine dacă organismul nu produce suficientă enzimă lactază. De aceea, lactoza nedigerată fermentează în intestin și se produc acizi și gaze, din pricina cărora bebelușii se confruntă cu exces de gaze abdominale, cu scaune moi, cu disconfort abdominal etc.

Referitor la alergiile alimentare, trebuie să știi că printre alimentele care sunt adesea responsabile de o reacție alergică se numără:

  • Ouăle;
  • Laptele de vacă;
  • Nucile;
  • Alimentele care conțin gluten;
  • Peștele;
  • Soia;
  • Anumite semințe etc. 

Dacă bebelușul tău se confruntă deja cu o alergie sau dacă în familia ta există un istoric de alergii alimentare, de eczemă, de astm sau de febra fânului, este esențial să discuți cu medicul pediatru înainte de a încerca să-i introduci în dietă oricare dintre alimentele menționate. 

În general, simptomele specifice unei alergii alimentare debutează la câteva minute sau la aprox. 1 oră după ingerarea unui anumit aliment. Simptomele pot include:

  • Vărsături;
  • Diaree;
  • Crampe abdominale;
  • Erupții roșiatice pe piele, însoțite de mâncărimi;
  • Umflarea buzelor, limbii și/sau a gâtului;
  • Respirație șuierătoare etc.

Mizează pe probiotice

Potrivit definiției propuse de Organizația Mondială a Sănătății, probioticele reprezintă microorganisme vii care, administrate în cantitățile adecvate, au efecte benefice asupra sănătății organismului-gazdă. Probioticele includ numeroase tulpini de microorganisme, care au efecte pozitive și pentru bebeluși întrucât stimulează proliferarea bacteriilor „bune” la nivelul intestinului și asigură un echilibru al acestora.

Studiile realizate în ultimele decenii au adus în prim-plan faptul că probioticele sunt benefice pentru că ameliorează și previn simptomele neplăcute generate de colici, de refluxul gastroesofagian și de constipație. Iată două studii care au ajuns la o asemenea concluzie:

  • Un studiu publicat în 2011 în „The Journal of Family Practice”: conform acestui studiu, bebelușii alăptați care au primit picături cu probiotice treceau mai ușor peste episoadele marcate de colici. De exemplu, cei care au beneficiat de picăturile respective plângeau mai puțin decât cei care nu le-au primit [1];
  • Un studiu apărut în 2014 în „JAMA Pediatrics”: administrate în scop preventiv, în primele 3 luni de viață, probioticele scad riscul de apariție a regurgitației, refluxului și constipație [2].

Probioticele pentru bebeluși sunt disponibile fie sub formă de picături, fie sunt incluse în diverse formule de lapte.

Un astfel de supliment alimentar indicat în cazul afecțiunilor digestive este și Colidep soluție orală ce conține probiotic Lactobacillus reuteri, fenicul, roiniță și mușețel.

Înainte de a lua în calcul administrarea probioticelor, consultă-te neapărat cu medicul pediatru. 

Asigură-te că este bine hidratat

Hidratarea este vitală inclusiv pentru un tract digestiv sănătos. Experții din cadrul „Asociației Americane de Pediatrie” spun că, în primele 6 luni de viață, este suficient ca bebelușii să consume lapte, matern și/sau formula. Ambele tipuri de lapte conțin suficientă apă. De exemplu, laptele matern conține apă în proporție de aprox. 87%, iar o formula de lapte, dacă este preparată respectând instrucțiunile de pe ambalaj, conține apă în proporție de aprox. 85%.

Odată cu diversificarea alimentației, se recomandă ca bebelușul să înceapă să bea și apă, în contextul în care aceasta oferă următoarele beneficii:

  • Descompune hrana consumată, stimulând absorbția nutrienților în corp;
  • Ajută la descompunerea fibrelor solubile din alimente: datorită apei, aceste fibre dobândesc o consistență de gel, încetinesc digestia și previn constipația.

Cu alte cuvinte, începând cu vârsta de 6 luni, îi poți da bebelușului 120-230 ml apă pe zi, în intervalele în care ia masa. 

bebelus care sta la masa pe scaunelul sau si primeste apa din biberon

Cât privește sucurile de fructe, chiar dacă sunt naturale, acestea nu ar trebui introduse în dieta copilului înainte de vârsta de 12 luni. Când începi să-i dai suc, ai grijă și diluează-l cu apă pentru a limita aportul de zahăr. De pildă, diluează 60 ml suc natural în 60 ml apă.

Stimulează-l să fie mereu în mișcare

Altă modalitate de a avea grijă de sistemul digestiv al bebelușului este să-l încurajezi să fie cât mai activ. De altfel, activitățile fizice au și ele impact pozitiv asupra aparatului digestiv pentru că stimulează contractarea musculaturii intestinale, ceea ce reglează tranzitul intestinal. Mai mult, mișcarea favorizează eliminarea mai rapidă a gazelor.

În funcție de vârsta bebelușului tău, antrenează-l în activități fizice precum:

  • Lasă-l să stea și pe burtică: mai ales când începe să se târască, statul pe burtică favorizează contractarea mușchilor abdominali, stimulând activitatea intestinului. De aceea, încurajează-ți bebelușul să stea pe burtică de 2-3 ori pe zi, câteva minute;
  • Mișcă-i piciorușele ca și cum ar pedala pe bicicletă: mișcările înainte și înapoi ale picioarelor antrenează mușchii abdominali, stimulând eliberarea gazelor;
  • Rostogolește o mingiuță către bebeluș;
  • Joacă-te cu baloane de săpun ca să-l faci dornic să le prindă;
  • Pregătește mai multe perne, pe care să le așezi în diferite locuri din casă, astfel încât să realizezi o „cursă cu obstacole”;
  • Odată ce bebelușul reușește să facă primii pași, ține-l de mânuțe pentru a-l motiva să meargă. 

bebelus care sta pe burtica sprijinindu-se de o perna si mama care se joaca cu el aratandu-i o jucarie colorata

Nu mai sta pe gânduri și solicită cât mai repede ajutor medical dacă bebelușul se află în oricare dintre situațiile de mai jos:

  • Este mai mic de 3 luni și are febră cu valori mai mari de 38 de grade Celsius;
  • Diareea durează de mai bine de 48 de ore;
  • Constipația se prelungește câteva zile;
  • Are mai mult de un episod de vomă;
  • Prezintă semne ale deshidratării: printre acestea se numără, de exemplu, fontanela „înfundată” (apariția unui punct moale la nivelul capului bebelușului), piele și gură uscată, ochi înfundați în orbite, scăderea frecvenței urinării, urină închisă la culoare, letargie, lipsa lacrimilor etc;  
  • Are dificultăți la înghițire;
  • Se confruntă cu reflux gastroesofagian și nu mai ia în greutate;
  • Pierde în greutate;
  • Are abdomenul rigid;
  • Nu reușești deloc să-l calmezi și de aceea, plânge des atât ziua, cât și noaptea.

Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii

 

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, drphyto.ro

Surse articol: aap.org, everydayhealth.com, healthline.com, health.clevelandclinic.org, hopkinsmedicine.org, internationalprobiotics.org, my.clevelandclinic.org, ncbi.nlm.nih.gov, nct.org.uk, nhs.uk, parenting.firstcry.com, sfatulmedicului.ro, standfordchildrens.org, thebabydietitian.com, thebump.com, verywellfamily.com Studii: 1. Koonce, Thomas et al, Colicky baby? Here’s a surprising remedy, The Journal of Family Practice, ianuarie 2011, 60(1):34-36; 2. Indrio, Flavia et al, Prophylactic Use of a Probiotic in the Prevention of Colic, Regurgitation, and Functional Constipation-A Randomized Clinical Trial, JAMA Pediatrics, 2014, 168(3):228-233.

Articolul urmator
Jucăriile care pot duce la neglijarea nevoilor bebelușului tău
Jucăriile care pot duce la neglijarea nevoilor bebelușului tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sanosan – mai multă grijă pentru pielea bebelușului tău
    Sanosan – mai multă grijă pentru pielea bebelușului tău

    Bebelușul tău este o minune! La fel e și pielea lui. Este delicat și sensibil – și, prin urmare, necesită o îngrijire adecvată.

    Sistemul nervos: ce rol are și cum îl protejezi
    Sistemul nervos: ce rol are și cum îl protejezi

    Corpul uman reprezintă o rețea de sisteme, adică de grupuri de organe care lucrează împreună pentru a-i asigura funcționarea normală. Printre aceste sisteme se află unul...

    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro
    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro

    Când ești părinte de mai mulți copii, oricând poți fi pus în situația de a face diverse sacrificii pentru a le asigura ceea ce le trebuie. De exemplu, vei avea mai...

    Avem 4 copii și nu locuim aproape de părinți. Cum am reușit să ținem sub control „haosul”
    Avem 4 copii și nu locuim aproape de părinți. Cum am reușit să ținem sub control „haosul”

    Să ai copii și să păstrezi o relație bună cu partenerul tău poate părea uneori imposibil. Eu și soțul meu suntem părinții a patru copii, cu vârste de 5, 3 și 2 ani. Am...

    Vecina mi-a lăsat copilul ei în grijă și nu s-a mai întors. L-am crescut ca și cum ar fi fost al meu
    Vecina mi-a lăsat copilul ei în grijă și nu s-a mai întors. L-am crescut ca și cum ar fi fost al meu

    O femeie căreia i s-a spus că nu va putea avea niciodată copii a crescut un băiețel ca fiind al ei, după ce vecina ei l-a părăsit și nu s-a mai întors. Rosalinda, care acum...

    Părinți condamnați la închisoare pentru că au ales sistemul de învățământ homeschooling și și-au retras cei 4 copii de la școală
    Părinți condamnați la închisoare pentru că au ales sistemul de învățământ homeschooling și și-au retras cei 4 copii de la școală

    Premieră în România! Părinții a patru copii retrași din sistemul de învățământ românesc și înscriși în sistem homeschooling sunt...

    Am avut grijă de bunica mea și am învățat cum să pun pe altcineva pe primul plan. Asta m-a făcut un părinte mai bun
    Am avut grijă de bunica mea și am învățat cum să pun pe altcineva pe primul plan. Asta m-a făcut un părinte mai bun

    Relația dintre bunici și nepoți este cu totul specială, de aceea nu este de mirare că, în anumite cazuri, nepoții le sunt alături chiar și în cele mai dificile momente....

    Am avut grijă de surorile mele după ce a murit mama. Cum am găsit echilibrul între figura maternă și cea de soră
    Am avut grijă de surorile mele după ce a murit mama. Cum am găsit echilibrul între figura maternă și cea de soră

    Boala unui membru al familiei tale, în special când este vorba despre unul apropiat, te poate determina să-ți schimbi radical planurile. Prin așa ceva a trecut și o...

    © 2024 Qbebe