Odată devenit naș al copilului, te transformi în părintele său spiritual, menit să-l ghideze deseori conform rânduielii bisericii. Primele implicații vor începe cu botezul, la care vei contribui alături de părinți. Află din acest ghid tot ce trebuie să faci, pas cu pas, astfel încât să știi ce te așteaptă și cum să te pregătești pentru ziua cea mare.
Pasul 1: Achiziția trusoului de botez și a lumânării
Conform datinilor, nașii au și obligația de a face o serie cumpărături. De exemplu, lumânările de botez se cumpără de către aceștia, la fel ca și trusoul. Acestea pot fi simple, dar cei care vor să ofere familiei și copilului cea mai frumoasă amintire și un botez unicat optează pentru trusouri și lumânări personalizate cu numele micuțului/ micuței.
Unii nași aleg o broderie specială pentru a grava trusoul și lumânarea copilului sau pot avea în vedere potrivirea cu ceremonia, cu decorul, cu dorințele părinților.
Trusoul de botez conține o serie de elemente esențiale pentru efectuarea sfintei taine. De exemplu, acesta cuprinde un prosop și un săpun pentru mâinile părintelui, precum și pentru îmbăierea copilului, o fașă de botez, pânză și sticluța pentru mir.
Toate aceste lucruri pot fi achiziționate individual sau la set pe AnneBebe, la cele mai bune prețuri de pe piață. Mulți nași aleg acest magazin pentru faptul că oferă inclusiv serviciile de personalizare și broderii fine, impecabile, cât și pentru calitatea excepțională a materialelor care au contact cu pielea.
Pasul 2: Memorarea Crezului
În timpul botezului, nașii trebuie să rostească Crezul, una dintre rugăciunile emblematice ale Bisericii. Alături de acesta, la momentul oportun, părintele va ruga nașii să rostească și lepădările de rigoare ce atestă în numele copilului renunțarea la lumea demonică și intrarea lui în creștinism, dat fiind că acesta nu e încă capabil la această vârstă fragedă să facă asta.
Pasul 3: Au grijă de copil în timpul comuniunii religioase
Pe parcursul ceremoniei religioase nașii au de asemenea obiceiul de a ține copilul în brațe, atât atunci când se rostesc rugăciunile și lepădările, cât și la cererea părintelui. Momentul este urmat de scufundarea copilului și mirungerea acestuia, precum și de înconjurarea mesei sfinte de 3 ori.
Pasul 4: Îmbracă copilul după scufundarea în cristelniță
Odată scufundat în cristelniță, nașii mai au obiceiul de a îmbrăca copilul în haine noi, marcând pe această cale primul său drum către viața de creștin. Prin urmare, o altă tradiție străveche care s-a transmis de la o generație la alta e ca nașii să ofere micuțului sau micuței hăinuțe de botez cadou. Pentru fetițe se aleg de obicei rochii de prințesă, iar băiețeii vor fi îmbrăcați într-un costum adecvat vârstei pentru a fi eleganți și comozi pe durata ceremoniei.
Pasul 5: Ajunși acasă, nașii oferă un cadou copilului
După finalizarea ceremoniei la biserică, părinții și rudele apropiate sau toți cei care au fost invitați să participe la botezul micuței/micuțului creștin într-una din cele mai importante zile din viața acestuia.
Cei care nu-și doresc ceva grandios, pot face inclusiv o masă acasă, pe care unii o fac chiar și a 2-a zi, odată cu petrecerea propriu-zisă sau independent de aceasta. În anumite regiuni ale țării se mai obișnuiește în această zi să se ofere cadou în dreptul tocului ușii la casă, un alt set de haine noi sau alte accesorii necesare bunei creșteri.
Copilul este scufundat din nou într-o apă care conține petale de flori și alte lucruri despre care se spune că îi vor aduce noroc, timp în care este aprinsă lumânarea de botez folosită la biserică. Apoi este din nou îmbrăcat de către nași. Iar la final, lumânarea este stinsă de tocul ușii.
Se mai obișnuiește ca nașii să-i cumpere micuțului o bijuterie din aur (de regulă un lănțișor cu sfânta cruce), iar pe un platou se dispun mai multe lucruri printre care și bani, jucării care reflectă unele meserii, despre care se spunea că ar indica direcția copilului în viață.
În concluzie, taina botezului este o adevărată responsabilitate pentru nași. Dar o bună organizare și alegerea celor mai potrivite obiecte și articole esențiale vor contribui la buna desfășurare a acesteia și o vor transforma într-un eveniment cu adevărat magic.