Un elev din România a fost premiat de NASA pentru conceptul unui hotel spațial care poate susține până la 10.000 de oameni
Hotelul spațial gândit de un elev român a fost premiat de NASA! Fără vreun profesor îndrumător, Vlad Panduru, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari și alți opt elevi din Bucureşti, Constanţa şi Brăila (echipa „4Future”), au realizat conceptul unui hotel care pluteşte în spaţiu cu ajutorul câmpului magnetic al Pământului şi care poate găzdui aproximativ 10.000 de persoane. Acestea ar putea trăi acolo exact ca pe planeta noastră.
Potrivit adevărul.ro, tinerii au muncit patru luni la realizarea structurilor de bază din care trebuie alcătuit hotelul, la calculele pentru plasarea sa în orbită, crearea unor sisteme de recirculare a resurselor utilizate, reciclarea deşeurilor produse. De asemenea au identificat nevoile de bază ale potenţialilor locuitori și au realizat un model economic şi de guvernare eficient. Practic oamenii vor studia şi vor munci acolo.
Citește și: Copiii care ne fac mândri! 4 elevi români, premiați de NASA!
„Vlad este iubitor de nou, de creativitate, de lucruri frumoase şi inovative. El a făcut structura navei, el a conceput-o. Pentru că nu au avut profesor îndrumător au lucrat cu toţii 4 luni, în fiecare zi. Aveau şedinţe seara, făceau tot felul de simulări, lucrau până la 3 dimineaţa. Se culca 3 ore şi apoi se ducea la şcoală. Nu este o joacă ce au făcut ei. Trebuia să te raportezi la viaţa reală pe o astfel de navă”, a povestit mama lui Vlad, Luxandra Cecilia Panduru, pentru adevărul.ro.
Cele 10.000 de persoane ar avea la dispoziţie un hotel de aproximativ 80.000 de mp, cu energie produsă cu ajutorul panourilor solare. Hotelul ar avea un cost de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.
„Ideea noastră a fost să recreăm aproape toate codiţiile de pe Pământ, ca oamenii să se simtă ca acasă, să locuiască acolo, asigurând totuşi loc de muncă, casă, grădină pentru cultivarea legumelor, tot ce e pe pământ. Nu am luat chiar orice în calcul, dar avem nava în sine împărţită în mai multe sectoare, pentru a uşura condiţiile de a trăi”, a explicat Vlad Panduru pentru aceeași sursă.
La concursul „NSS Space Settlement Contest”, organizat de National Space Society in colaborare cu NASA, au participat peste 3.000 de tineri din întreaga lumem iar primele locuri au fost ocupate tot de echipe românești, urmate de echipe din India. Competiția se susține anual, la nivel global, și are drept scop încurajarea tinerilor sa creeze o așezare spațială care să simuleze condiții normale de trai.
„Eu am mai fost la concursul ăsta şi anii trecuţi şi ştiam ce aveam de făcut şi nu mai aveam nevoie de un profesor. Ne-am căutat parteneri şi ne-am apucat de lucru. Hotelul nostru pluteşte în spaţiu la fel ca şi Staţia Spaţială Internaţională. Plantele s-ar produce la lumină artificială, în solar. Se va consuma şi carne pentru că vom creşte şi animale. Apa va proveni din ocean şi prelucrată acolo în hotel. Când nu ne va mai putea susţine pământul, cel mai probabil din cauza noastră, vom trăi în nave spaţiale, ori vom găsi o altă planetă pe care să o colonizăm”, explică Vlad.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: adevărul.ro, facebook.com