Probleme cu somnul la bebelusul prematur
Copiii prematuri – nascuti mai devreme de 37 de saptamani – au tendinta sa doarma mai mult decat cei nascuti la termen (prematurul doarme si 22 de ore pe zi), insa bebe doarme o ora si se trezeste pentru ca ii este foame.
In plus, calitatea somnului este diferita. Bebelusul prematur nu doarme profund dacat foarte putin timp si rareori este complet treaz si alert – prematurul doarme o ora, apoi sta intr-o stare de somnolenta in jur de 20 de minute si tot asa.
Prematurul percepe mult mai greu diferenta dintre zi si noapte pentru ca micutul lui creier nu este complet dezvoltat; aminteste-ti ca bebe mai avea ceva de stat in burtica si ca orice zi de viata intrauterina este extrem de importanta pentru bebelus. Un bebe prematur se adapteaza mai greu la noul mediu din toate punctele de vedere: respiratie, somn, digestie. Specialistii leaga aceste probleme si de greutatea mica pe care o are la nastere un prematur.
In plus, problemele de somn ale bebelusului prematur sunt strans legate si de perioada extinsa de spitalizare. Asistente, doctori, incubator, tratamente... asa isi incepe viata un prematur, in timp ce un bebe nascut la termen este asezat la sanul mamei din prima zi de viata, apoi dus in linistea unei case pregatite sa primeasca un nou-nascut. Spitalul poate fi un loc stresant si este posibil ca acasa sa-ti ia ceva timp pana-l calmezi si ii creezi sentimentul de siguranta de care are atata nevoie.
Avand in vedere toate aceste circumstante, este normal ca somnul bebelusului prematur sa fie agitat.
Cu toate acestea, pe masura ce bebe creste, va dormi mai mult si mai profund.
Citeste si:
Tu stii care sunt nevoile de somn ale copilului tau?
Stii care sunt nevoile speciale ale bebelusilor prematuri sau dismaturi? Afla aici!
Cum il poti ajuta un bebelus prematur sa doarma mai bine?
Este nevoie de timp si de rabdare pentru ca un bebelus prematur sa ajunga sa doarma bine. In primele luni, este putin probabil ca un prematur sa doarma toata noaptea, dar sunt multi copii nascuti la termen care se trezesc frecvent noaptea, dar specialistii spun ca un copil prematur ajunge mai greu sa doarma o noapte intreaga comparativ cu un copil nascut la termen. Statisticile arata ca, pe la 6 luni, cei mai multi bebelusi nascuti la termen vor dormi toata noaptea, fata de prematuri, care ating aceasta "performanta" abia pe la 8-9 luni.
Chiar si asa, sunt metode care ar putea sa-ti ajute copilul sa adoarma mai repede si sa aiba un somn mai bun.
Este demonstrat de studii internationale faptul ca un nou-nascut care este tinut aproape de pieptul mamei va dormi mai bine. Ingrijirea de timp cangur, asa cum este numita aceasta metoda de calmare a bebelusului, presupune ca pielea mamei sa intre in contact direct cu pielea bebelusului. Asta inseamna ca un bebe va dormi mai linistit daca este dezbracat si pus pe burtica ta.
Incearca sa ai putina grija si de tine. O mama calma si vesela il va ajuta pe copil sa fie relaxat si sa doarma bine.
Incearca sa-i faci bebelusului un masaj usor si relaxant in timpul zilei.
Pune-l pe bebe sa doarma cat mai aproape de patul tau ca sa-l poti alapta mai usor in timpul noptii.
Lasa o lumina de veghe aprinsa toata noaptea pentru ca bebe sa nu se trezeasca speriat de intunericul noptii, iar ziua nu-i trage draperiile atunci cand il bagi la somn, lasa lumina sa patrunda in camera. Asa va invata sa faca diferenta intre zi si noapte.
Pana la dezvoltarea sa completa, copilul prematur va avea un somn de suprafata, rareori profund si mai agitat decat in cazul copilului nascut la termen. Cu siguranta somnul bebelusului prematur va afecta si somnul mamei. Din fericire, aceste probleme nu dureaza mult. Daca bebe este fericit si bine ingrijit, va recupera foarte repede si te va rasplati cu zambete si gangureli pentru toate noptile nedormite.
Surse: babycentre.co.uk; whattoexpect.com; everydaylife.globalpost.com.