Opera Comică pentru Copii organizează cel mai mare spectacol de sărbători

Opera Comică pentru Copii organizează cel mai mare spectacol de sărbători

Corina Naftanaila

Vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00, scena Sălii Polivalente va găzdui spectacolul-mozaic "Poveste de Crăciun", în regia lui Cristian Mihăilescu.

opera comica pentru copiiSuper-producția de final de an a Operei Comice pentru Copii îi are ca invitați pe soprana Felicia Filip, tânăra soprană Laura Bretan (Chicago), solista Alina Eremia, baritonul Iordache Basalic, balerina Corina Dumitrescu, dansatorul flamenco Lucas Molina (Buenos Aires), violonistul Mario Hossen (Viena), Andrei Tudor Band și Orchestra Simfonică București, alături de artiștii lirici și balerinii Operei Comice pentru Copii.

Programul evenimentului include colinde românești și din repertoriul internațional, interpretate de peste 300 de artiști, împreună cu soliștii Operei Comice pentru Copii, precum și momente de balet, prezentate de invitați, alături de Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii și Corurile Cantus Mundi din țară, dirijate de Ana Ungureanu.

Biletele pentru spectacolul "Poveste de Crăciun" au prețuri între 20 și 80 de lei și pot fi achiziționate online, de pe platforma bilete.ro.

Articolul urmator
Drama familiei Furdui, rămasă fără copii în Germania. Fiul cel mare a fugit în România
Drama familiei Furdui, rămasă fără copii în Germania. Fiul cel mare a fugit în România

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Faptul că am devenit mamă este cea mai mare reușită a vieții mele, dar și cel mai mare sacrificiu
    Faptul că am devenit mamă este cea mai mare reușită a vieții mele, dar și cel mai mare sacrificiu

    O mamă care acum are copii mari, ne povestește prin câte etape a trecut în rolul de mamă a copiilor săi. Cum s-a schimbat pe parcurs și ce sacrificii a trebuit să facă....

    Cel mai mare regret în viață, în funcție de zodie
    Cel mai mare regret în viață, în funcție de zodie

    La un moment dat, oricare dintre noi ajunge să se întrebe cum ar fi fost dacă ar fi luat alte decizii în viață, dacă ar fi abordat altfel situațiile întâlnite....

    Cel mai mare regret la divorț: faptul că mi-am pierdut socrii
    Cel mai mare regret la divorț: faptul că mi-am pierdut socrii

    Pentru anumite persoane, o viață împlinită înseamnă și să se bucure de o familie cât mai mare, ai cărei membri să fie uniți prin legături strânse. Din...

    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii
    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii

    Sărbătorile aparțin copiilor. Nu numai celor mici, ba chiar tuturor copiilor, indiferent de vârsta biologică. Odată cu sosirea Crăciunului, o mulțime de adulți descoperă...

    Ea este fetița cu un IQ mai mare decât cel al lui Albert Einstein! Are doar 12 ani și a fost deja acceptată în Mensa
    Ea este fetița cu un IQ mai mare decât cel al lui Albert Einstein! Are doar 12 ani și a fost deja acceptată în Mensa

    Are doar 12 ani, dar deja are un IQ mai mare decât al lui Einstein! Ea este Anwita Panil, o fetiță din Manchester, Anglia, care a fost acceptată în Mensa. Părinții săi sunt...

    „Am primit cu brațele deschise un băiat în casa mea pentru a-i fi bonă și el s-a transformat în cel mai mare coșmar al copiilor mei!”
    „Am primit cu brațele deschise un băiat în casa mea pentru a-i fi bonă și el s-a transformat în cel mai mare coșmar al copiilor mei!”

    Unul dintre cele mai mari coșmaruri ale unui părinte este să vadă cum copilul său suferă întrucât este hărțuit de un alt copil. Cu atât mai mult cu cât...

    O femeie descoperă întâmplător cel mai mare secret din viața bunicii sale, pe care niciodată nu a putut-o iubi
    O femeie descoperă întâmplător cel mai mare secret din viața bunicii sale, pe care niciodată nu a putut-o iubi

    Oricât de bine ar fi ascunse, secretele familiei ies la iveală. Și sub lacăte grele dacă ar fi tăinuite, la un moment dat tot vor fi descoperite, iar șocul va fi mare de ambele...

    Calendar ortodox 2022: cele mai importante sărbători religioase, zilele de post și dezlegare la pește
    Calendar ortodox 2022: cele mai importante sărbători religioase, zilele de post și dezlegare la pește

    Un calendar îți este oricând util pentru a te ajuta să-ți planifici mai bine timpul, să-ți stabilești prioritățile, să-ți organizezi munca sau să-ți stabilești...

    © 2024 Qbebe