O fetiță cu sindrom Down a devenit model Burberry la doar 9 ani!
Roni Littman s-a născut în urmă cu 9 ani cu sindrom Down, iar medicii le-au spus încă din start părinților săi că este foarte probabil ca aceasta să nu poată să meargă sau să vorbească vreodată. Însă la 17 luni, spre surprinderea tuturor, Roni a început să facă primii ei pași. La vârsta de 5 ani ea învăța deja să schieze și nu a durat mult până să semneze primul contract ca model, după ce mama ei a trimis, în 2017, câteva poze cu ea unei agenții de casting.
Foto: instagram.com/ronilittman_zebedee
Roni este departe de a fi timidă în fața camerei de filmat și a fost deja model pentru River Island, Asda George și TK Maxx. Este, însă, pentru prima oară când micuța apare într-o campanie pentru un brand de lux percum Burberry.
Citește și: Toți medicii mi-au spus că bebelușul meu cu sindrom Down nu va trăi, dar iată-l acum!
Iar mama lui Roni, Shelley, în vârstă de 46 de ani, nu poate fi mai mândră de fiica ei, despre care spune că a „spulberat toate așteptările”, după ce medicii erau convinși că ea „nu va putea face niciodată anumite lucruri” din cauza diagnosticului său. De asemenea, femeia este încântată de faptul că tot mai multe branduri, precum Burberry, încurajează diversitatea și devin mai incluzive prin campaniile lor.
Foto: instagram.com/ronilittman_zebedee
„Sunt atât de mândră de ea - a depășit toate așteptările. Când s-a născut, ni s-a spus că s-ar putea să nu fie capabilă să meargă sau să vorbească. Dar ea a sfidat șansele și continuă să își depășească limitele. A realizat atât de multe într-o perioadă atât de scurtă de timp. Sunt foarte impresionată de faptul că branduri de lux precum Burberry sunt incluzive, deoarece este încurajator pentru alte persoane cu dizabilități. Nu există niciun motiv pentru care copiii cu dizabilități să nu aibă și ei parte de astfel de oportunități”, a declarat Shelley Littman, mama fetiței, pentru Daily Mail.
Citește și: Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down
Aceasta mai spune că sindromul Down poate afecta fiecare copil în mod diferit și că lui Roni i-a luat ceva timp până să înceapă să vorbească și să se facă înțeleasă. Ea recunoaște că fiica ei este „o domnișoară foarte hotărâtă și luptătoare, care a iubit mereu să îi facă pe cei din jur să radă și să se simtă bine”. Roni, care are un talent înnăscut în fața camerei de filmat, a refuzat să lase ca handicapul său să o definească.
Foto: instagram.com/ronilittman_zebedee
„Uneori, poate fi dificil pentru ea pentru că îi ia mai mult timp să învețe lucruri, dar nu renunță niciodată. Mereu reușește să facă ceea ce își propune și să îi surprindă pe cei din jur. A învățat să schieze la vârsta de cinci ani! Roni dovedește că totul este realizabil și că nu trebuie să lași lucrurile să-ți stea în cale. Soțul meu Jon, în vârstă de 49 de ani, și cu mine suntem mai mult decât curioși să vedem ce îi rezervă viitorul. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a o ajuta să realizeze orice vrea să facă în viitor. Sperăm ca Roni poate inspira și alți copii și adulți cu dizabilități să își urmeze visele”, a mai adăugat mama fetiței.
Citește și: Povestea fascinantă a Yasminei, psihologul cu sindrom Down din Constanța care ajută copiii cu autism
- Surse: dailymai.co.uk, mirror.co.uk, instagram.com
Surse foto: instagram.com/ronilittman_zebedee