Mitul de parenting “o să fie mai ușor cu timpul” este o mare abureală

Nu o să fie mai ușor cu timpul

Cu toții am primit cel puțin o dată încurajarea că odată cu creșterea, totul va fi mai ușor. De obicei de la un părinte cu copii mai mari și mai ascultători decât ai tăi; la mine unul avea 3 ani și era înfășurat pe piciorul meu, iar pe sora lui în vârstă de 10 luni mă chinuiam să o așez în cărucior.

Este un sfat nesolicitat, dacă stai să te gândești. Iar la distanță de 9 ani, încă aștept ca lucrurile să devină mai ușoare...Într-adevăr, fiul meu nu se mai lipsește de piciorul meu în parcare, însă viața cu un copil în pragul pubertății este la fel de plină de provocări ca și cea cu un preșcolar. Iar fiica mea care a ajuns aproape la venerabila vârstă de 10 ani, devenind mult mai utilă în deplasările mele la cumpărături, continuă să rămână o mare provocare ca pe vremea când abia putea merge și vorbi, doar că într-un mod diferit.

După o lungă pauză, am revenit la început. La anul pe această vreme voi avea un preșcolar și un adolescent. Deja facem pariu care va avea cel mai nesăbuit comportament. Șansele sunt destul de egale…

Într-un anumit fel, omul acela binevoitor care ți-a spus că va fi mai ușor odată cu vârsta a avut dreptat. Este mai ușor, în sensul că vei avea copii mai independenți. Învață să se hrănească singuri, să meargă la toaletă, să își tragă fermoarele sau să își lege șireturile. Au nevoie de tine tot mai puțin pentru toate aspectele practice pe care le aduce meseria de părinte și care consumă atât de mult timp în fiecare dimineață. Atunci când merg la școală te vei bucura chiar de câteva ore de pauză în care nu trebuie să îi mai păzești și să îi împingi de la spate la fiecare pas.

Aflându-mă în ipostaza de a compara un copil extrem de mic cu doi copii semnificativ mai mari am aflat că, deși eram groaznic de epuizată de alăptatul la cerere și schimbatul nesfârșit de scutece murdare și faptul că eram disponibilă în permanență, este mai ușor când copiii sunt mai mici.

Specialiștii în dezvoltarea copilului recunosc că este nevoie de implicare constantă a părintelui

Erin Royer-Asrilant, specialist  în dezvoltarea copilului și relații familial, este de acord că deși anii cei mai epuizanți fizic au fost cei de la început, în prezent se confruntă cu provocări părintești mult mai dificile emoțional “pe măsură ce copiii mei au devenit mai conștienți și petrec tot mai mult timp în lume, au ajuns să se lovească de lucruri pe care nici eu, ca expert în parenting, nu știu să le rezolv. Au existat nenumărate ocazii când au avut probleme cu ceea ce a zis sau a făcut un profesor. La un moment dat, fiul meu a fost atât de dezamăgit că nu a fost votat într-un consiliu al elevilor că nu s-a putut opri din plâns când am ajuns să îl iau de la școală în ziua respectivă“.

O parte inevitabilă a creșterii presupune confruntarea cu aspecte din viața de adult. Bunicul meu de 90 de ani se apropie de finalul vieții, iar cei doi copii mai mari au o mulțime de întrebări la care nu știu să răspund.  În principiu, vor să știe ce se va întâmpla cu el când va muri. În urmă cu câțiva ani, când m-au întrebat același lucru despre pisoiul nostru, au acceptat un răspuns vag și s-au consolat cu câteva îmbrățișări. Acum însă, nu mai scap atât de ușor…”Confruntarea cu dezamăgirea, moartea și lipsa de respect sunt lucruri cu care și adulților le este dificil“, spune specialista. “Însă în calitate de părinte implicat, nu putem să ne facem că plouă. Ne găsim față în față cu propriile nesiguranțe și slăbiciuni pentru a-i ajuta pe copii să le fie bine”.

Indiferent cu ce se confruntă copiii noștri, principalul obiectiv în calitate de părinte este să îi ținem în siguranță. Este aspectul de bază, indiferent că sunt preșcolari sau adolescenți. Din clipa în care vin în viața noastră, trebuie să îi ținem în siguranță: cu un scaun de mașină rear-facing, fără păturici în pătuț, temperatura potrivită la baie, poziția de somn corectă. Îi ținem de mână să traverseze până în ziua în care refuză să ne mai prindă mâna că sunt prea rușinați să își arate afecțiunea față de un părinte. Și chiar și atunci, când sunt mai mari, totul este despre siguranța lor: să găsească grupul potrivit de prieteni, să navigheze în siguranță pe internet, să ia deciziile potrivite despre sex, alcool și droguri și să facă față respingerilor romantice și dezamăgirilor. “Când vine vorba despre provocările unui preșcolar versus ale unui adolescent, nu cred că este mai ușor. Este pur și simplu diferit”.

Terapeutul în relații și familie Wendy O’Connor susține că au nevoie de structură, îndrumare, sprijin social, emoțional și academic pe măsură ce cresc. “Au nevoie de modele (de la profesori și prieteni, precum și părinți) pentru a-și crea un compas moral solid. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă combatem contant mitul că este mai ușor pe măsură ce cresc”. Specialistul este de părere că mitul rămâne valabil doar dacă ne creștem copiii într-un mod pasiv. În acest mod nu satisfacem nevoile copilului “Scopul este să creștem în mod activ și să participăm în a ne ajuta copiii să devină ființe vesele, sănătoase, iubitoare“.

Deși nu îi putem pregăti pentru orice, deoarece este imposibil să știm ce obstacole le va scoate viața în cale, specialistul Royer-Asrilant crede că putem face mai multe pentru a ușura anii dificili emoționali. “Un părinte care pune bazele unei fundații puternice, care începe în copilărie și continuă în adolescență va trece prin toate procesele de dezvoltare ale copilului și îi va fi mai ușor să îl îndrume printre provocările sale unice“. Concentrându-ne pe conexiune puternică, comunicare și respect reciproc prin intermediul unei discipline pozitive, precum și o mentalitate proactivă timpurie, evitând să intervenim întotdeauna abrupt, anii de adolescență pot să nu se dovedească atât de dificili…

Sursa:https://theweek.com/