Mai mulți bani pentru elevi! Guvernul a decis să dubleze sumele din semestrul 2 al acestui an școlar

Mai mulți bani pentru elevi! Guvernul a decis să dubleze sumele din semestrul 2 al acestui an școlar

Bianca Geica - Redactor Senior

Vești bune pentru elevi! Ministerul Educației își propune ca, începând din semestrul doi al acestui an școlar, să se modifice cunatumurile minime ale burselor școlare. Iată câți bani ar putea primi elevii!

Bursa de merit se va dubla din semestrul II

Ministerul Educației vrea să modifice cuantumurile minime ale burselor școlare pentru elevi. Instituția precizează că au fost mult mai mulți elevi cu medii de peste 8.50 în anul 2020-2021, față de anul 2019-2020, observându-se o creștere a numărului de beneficiari ai burselor de merit cu 152.360.

femeie care numara bani

Potrivit proiectului de act normativ, Ministerul vrea să impună noi cuantumuri minime pentru burse, care să se aplice din semestrul al II-lea al anului școlar în curs:

„Deoarece bugetele locale se aprobă pe an calendaristic, iar bursele se acordă pe an școlar (care cuprinde doi ani calendaristici), pentru a asigura continuitatea acestei măsuri de sprijin social, se propune ca în semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, să se mențină la valoarea de 100 lei.

Citește și: Bani de la stat pentru elevii de nota 10. Ce sume vor primi aceștia

De asemenea, având în vedere că această măsură are drept scop susținerea activității de învăţare de înaltă performanță, precum și scăderea abandonului școlar al elevilor și asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate a tuturor copiilor și tinerilor din România, se propune ca în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, să aibă următoarele valori:

  • 500 ron, pentru bursa de performanță,
  • 200 ron, pentru bursa de merit,
  • 150 ron, pentru bursa de studiu,
  • 200 ron, pentru bursa de ajutor social

Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Astfel, se menține cuantumul minim de 100 lei în semestrul I, pentru care a fost stabilit buget în anul 2021, respectiv se diferențiează cuantumul minim în funcție de fiecare categorie de bursă în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantum necesar autorităților publice locale pentru previzionarea cheltuielilor bugetare în anul următor”, se arată în document.

Tot în urma proiectului de act normativ aflăm că din toți cei 723.589 de elevi care au primit burse anul trecut, doar puține peste 156.000 de elevi au beneficiat de bursă de ajutor social, care se acordă elevilor proveniţi din familii care nu realizează un venit net mediu lunar pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie (693 lei), nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.

Citește și: Bani în plus pentru elevi la început de an școlar. Cum se intră în posesia lor

„Informațiile transmise de către inspectoratele școlare, la solicitarea ME, au evidențiat următoarele rezultate ale aplicării HG nr. 1064/2020 în anul școlar 2020-2021:

la finalul anului școlar 2020-2021, numărul total de beneficiari de burse școlare, acordate conform OMECTS nr. 5576/2011, a fost de:

  • 2.884 beneficiari pentru bursa de performanță,
  • 532.810 de beneficiari pentru bursa de merit,
  • 31.857 de beneficiari pentru bursa de studiu,
  • 156.038 beneficiari pentru bursa de ajutor social.

Față de estimările realizate de inspectoratele școlare la finalul anului 2020, bazate pe rezultatele anului școlar anterior, s-a observat o creștere a numărului de beneficiari ai burselor de merit cu 152.360 de beneficiari.
Totodată, centralizând datele referitoare la rezultatele școlare ale elevilor pe tranșe de medie, rezultă un număr de 346.698 elevi care au obținut media anuală mai mare sau egală cu 9.50”, scrie in proiectului de hotarare.

Alocaţii de stat în valoare de peste 835 de milioane de lei, plătite în august

Conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), alocaţiile de stat pentru copii plătite în luna august au însumat 835.085 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 237,78 lei de beneficiar.

In august au beneficiat de acest ajutor social 3.511.978 de copii, majoritatea din Bucuresti (346.994) şi în judeţele Iaşi (182.924), Suceava (131.499) şi Constanţa (124.555), potrivit agerpres.ro. De asemenea, la finalul lunii august erau suspendaţi de la plată 162.476 beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (13.446), Iaşi (9.614), Suceava (7.898) şi Timiş (7.817).

Citește și: Mai mulți bani pentru copiii români de la anul. Ce presupune noua lege

  • Surse: edupedu.ro, agerpres.ro, edu.ro, bursa.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Ce sumă vor primi părinții în anul 2024 pentru alocațiile copiilor? Guvernul a decis!
Ce sumă vor primi părinții în anul 2024 pentru alocațiile copiilor? Guvernul a decis!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Guvernul a decis: doar 7.000 de copii au fost afectați de pandemie! Aceștia vor primi consiliere psihologică
    Guvernul a decis: doar 7.000 de copii au fost afectați de pandemie! Aceștia vor primi consiliere psihologică

    Restricțiile impuse în ultimii doi ani, din cauza pandemiei de coronavius, ne-au afectat pe fiecare în parte. Brusc, a trebuit să ne adaptăm unei noi realități, lucru care...

    Nu mai strâng bani pentru facultatea copilului. Am decis să-mi strâng economii pentru azil
    Nu mai strâng bani pentru facultatea copilului. Am decis să-mi strâng economii pentru azil

    Decizia surprinzătoare a unei mame care a observat că fiul ei nu este foarte interesat de studii. Preferă să îl ajute să urmeze o școală postliceală și să urmeze studii...

    Am acceptat că soția mea câștigă mai mulți bani ca mine, așa că am devenit bărbat casnic
    Am acceptat că soția mea câștigă mai mulți bani ca mine, așa că am devenit bărbat casnic

    Și tații pot sta acasă cu copiii! Un bărbat povestește cum a luat decizia de a rămâne acasă să crească și să îngrijească de copii, în timp ce soția lui era...

    Nu vreau să cheltui mulți bani pe scutecele bebelușului meu, așa că le cumpăr de la second-hand
    Nu vreau să cheltui mulți bani pe scutecele bebelușului meu, așa că le cumpăr de la second-hand

    Mama a doi copii în vârstă de 10 luni și 4 ani din Marea Britanie susține că folosește numai scutece refolosibile de la second hand. Astfel economisesc foarte mulți bani...

    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar
    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și de platforma „Clubul Copiilor”, în ultimul deceniu a crescut numărul copiilor care urmează cursurile...

    Iubitul meu îmi cere bani pentru că mama lui îi cheltuie tot salariul. Cum să-i spun că nu mai vreau să-i dau bani?
    Iubitul meu îmi cere bani pentru că mama lui îi cheltuie tot salariul. Cum să-i spun că nu mai vreau să-i dau bani?

    O femeie de peste granițe povestește, într-o postare pe Reddit, cum a ajuns să plătească indirect facturile și cheltuielile mamei iubitului ei. Ea spune că totul a început...

    Cei mai mulți tineri din generația Z și Millenial depind financiar de părinți. Care este explicația?
    Cei mai mulți tineri din generația Z și Millenial depind financiar de părinți. Care este explicația?

    Studiile recente efectuate în rândul tinerilor din generația Z și Millenials arată rezultate îngrijorătoare. Tot mai mulți tineri depind financiar și imobiliar de...

    O tânără de 18 ani a decis că aceasta este vârsta potrivită pentru a se opri din a mai avea copii
    O tânără de 18 ani a decis că aceasta este vârsta potrivită pentru a se opri din a mai avea copii

    Tylar Fertuck, o tânără din Canada, a născut-o pe fiica sa la 16 ani, iar pe fiul ei la 17. Deși abia a trecut de vârsta majoratului, are deja doi copii și plănuiește să...

    © 2024 Qbebe