Milioane de copii au început ieri școala, în condiții atipice, în plină pandemie de coronavirus. Chiar dacă unele unități de învățământ nu și-au deschis încă porțile pentru a-și întâmpina elevii, alte școli și licee au reluat cursurile adoptând scenariul hibrid, în care elevii vin la școală prin rotație.
Deși acest scenariu a fost adoptat tocmai pentru limitarea contactului dintre elevi, ieri, la Colegiul Național „Sf. Sava” din Capitală, peisajul părea desprins parcă din anii dinaintea pandemiei. Sute de elevi și părinți s-au înghesuit pe drumul care duce spre poarta liceului, pentru a pleca sau pentru a veni la ore, conform scenariului hibrid, scrie edupedu.ro.
Bineînțeles, nu este singurul exemplu de acest fel. Aceeași imagine s-a repetat și în alte unități de învățământ din țară. Spre exemplu, la Târgu Jiu, Sibiu și Iași, la majoritatea școlilor și liceelor a fost un adevărat haos. Sute de părinți, copii și bunici s-au înghesuit pe trotuarele de la intrarea în școli, unii fără măști de protecție, uitând cu prisosință de orice regulă impusă de autorități.
Școala a început, anul acesta, sub semnul incertitudinii și al nesiguranței, cu reguli adoptate pe ultima sută de metri, care nu au făcut decât să îi deruteze parcă pe părinți, elevi și chiar și pe dascălii care nu mai știu ce să facă pentru a respecta normele de siguranță și pentru a le oferi, în același timp, elevilor un cadru de învățare cât de cât normal.
Surse: edupedu.ro, romaniatv.net
Surse foto: istockphoto.com