Există persoane care nu sunt în cele mai bune toane imediat după trezire. Micuța Ellia intră în această categorie, fiind extrem de nemulțumită și morocănoasă după ce s-a trezit. Aparent, surioara sa de doar câteva luni, Tessa a avut o noapte agitată, ceea ce i-a ținut de veghe pe toți membrii familiei.
Alinarea a venit chiar din partea bebelușei, pe care Ellia a îmbrățișat-o, exprimându-și dragostea. Episodul a fost filmat de mama fetițelor, Esther Anderson și postat ulterior pe rețelele de socializare. În foarte scurt timp, video-ul a devenit viral, internauții fiind vrăjiți de dovada clară de iubire dintre cele două micuțe.
"Buună...oooh...o iubesc..foarte mult! O iubesc foarte mult", i-a spus Ellia cu lacrimi în ochi mamei sale.
Surse: cosmopolitan.com, today.com.
