„Juwan și-a pierdut complet sensibilitatea la nivelul ochiului și nu mai putea vedea deloc”
Juwan este numele copilului care la doar 16 luni a trecut printr-o mare provocare. Ceea ce părea să fie o simplă infecție oculară nu a fost deloc ceva banal. Medicii i-au prescris băiețelului antibiotice, însă investigațiile ulterioare au arătat că era vorba despre virusul herpes simplex, care a atacat corneea.
Michelle Saaiman, mama lui, nu și-a închipuit niciodată că un simplu sărut pe ochișori ar putea avea asemenea consecințe devastatoare. Coroborat cu faptul că tratamentul a fost început mult prea târziu, virusul avansat rapid, iar corneea băiețelului este deteriorată complet. Astfel, creierul nu mai recunoaște ochiul care, între timp s-a perforat și s-a uscat, iar acum micuțul riscă să rămână fără acest organ atât de important.
„Herpesul a deteriorat atât de mult corneea încât Juwan și-a pierdut complet sensibilitatea la nivelul ochiului și nu mai putea vedea deloc. Creierul nu a mai recunoscut ochiul și a încetat să-i mai trimită semnale. Mai târziu, stratul de protecție al ochiului s-a evaporat, iar acesta s-a uscat complet”, a afirmat mama băiatului.
Părinții lui Juwan l-au dus la medici de specialitate din Cape Town, unde băiețelul a beneficiat de o grefă de amnion, iar medicii au recurs la soluția de a-i coase pleoapele pentru a proteja zona afectată.
„Mă uitam la el și mă întrebam dacă e 1 aprilie, pentru că mi se părea o farsă”
Părinții copilașului au trecut prin stări de frustrare, furie, iar la început, au fost foarte surprinși și nu le-a venit să creadă diagnosticul! „Medicul îmi spunea că un herpes crește pe corneea copilului meu. Mă uitam la el și mă întrebam dacă e 1 aprilie, pentru că mi se părea o farsă. Herpesul apare pe buze sau la gură. Nu am mai auzit în viața mea de un herpes care să crească pe cornee”, a spus Michelle Saaiman.
Sentimentele prin care au trecut părinții sunt de nedescris. Mama băiatului mărturisea că la început, atât ea, cât și soțul ei au fost furioși, neînțelegând cum o persoană ar putea fi atât de egoistă încât să-i sărute fața copilului, având un herpes activ. Ulterior a declarat: „știm că săruturile vin din dragoste. Așa că sunt sigură că persoana care i-a transmis virusul nu a avut nicio intenție rea”.
În luna aprilie a acestui an urmează o intervenție mult mai complexă în cadrul căreia medicii încearcă să transfere nervii din picior către ochii copilului, iar dacă aceasta se va dovedi o reușită, băiețelul poate beneficia chiar de un transplant de cornee.
„Juwan este un adevărat luptător, are mereu un zâmbet pe față”
În tot acest timp, părinții copilului, Michelle și Neels au trăit cu teama că infecția herpetică s-ar putea răspândi la celălalt ochi sau, mai rău, la creier. „Juwan este un adevărat luptător, are mereu un zâmbet pe față. Dar a fost într-o durere cumplită. Nu este corect ca un copil atât de mic să treacă printr-un asemenea chin”, a mai spus mama micuțului pacient.
Medicii avertizează că virusul herpes simplu rămâne în organism pe viață odată contactat și, în anumite condiții, se poate reactiva, provocând probleme foarte grave.
Specialiștii recomandă persoanelor care au simptome active de herpes să evite contactul cu bebelușii și copiii mici direct, deoarece chiar și un sărut inofensiv poate avea urmări foarte grave!
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: stirileprotv.ro, stiripesurse.ro, ziare.com
