Ordinul comun al miniştrilor Educației și Sănătății nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a intrat în vigoare la data de 1 septembrie. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii pentru a purta discuţii cu privire la amendamentele propuse de către Consiliul Naţional al Elevilor.
Aceste amendamente au fost prezentate într-un document şi se referă la:
- "Decizia suspendării cursurilor desfăşurate faţă în faţă va fi luată la nivelul unităţii de învăţământ, prin hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ preuniversitar, cu înștiințarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a direcției de sănătate publică județene și respectiv a municipiului București, în următoarele circumstanţe:pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți din cadrul unității/instituției de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/carantinați la domiciliu și vor putea beneficia de testare la cerere
- Reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față“ pentru clasa/unitatea de învățământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar. după obținerea avizului direcției județene de sănătate publică/Direcției de Sănătate Publică București, cu informarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București
- Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor și a testării acestora, în cazul apariției febrei sau a altor simptome specifice COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei
- Conducerea unității de învățământ va desemna un responsabil, dintre personalul medico-sanitar al unității de învățământ, care coordonează activitățile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 la nivelul unității. Acesta va fi în permanentă legătură cu restul personalului medico-sanitar, cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, ai direcțiilor de sănătate publică, ai autorităților administrației publice locale și ai CJCCI, respectiv CMBCCI
- Este interzis schimbul de obiecte personale, fără dezinfectarea acestora în prealabil
- Acolo unde este posibil, se va asigura decalarea pauzelor încât să fie limitat numărul de persoane prezente în grupurile sanitare și în curtea școlii, cu scopul respectării distanțării fizice; în situațiile urgente, elevii se pot deplasa la grupurile sanitare în afara programului stabilit
- Preșcolarii/Elevii care fac parte dintr-un grup cu risc (de exemplu, boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv ș.a.), se vor prezenta la scoală, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților. Pentru aceștia, reprezentanții unităților de învățământ au obligația de a identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional la distanță sau în condiții de siguranță sporite, în maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării"
Anterior, Consiliul Naţional al Elevilor, alături de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federatia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" solicitaseră Prim-Ministrului Ludovi Orban modificări ale Ordinului comun al miniştrilor Educației și Sănătății privind începutul noului an şcolar. Motivul pentru care s-au cerut modificări s-a legat de faptul că acest ordin crease confuzie şi interpretări diferite şi că de fapt măsurile propuse acolo nu ţineau cont de particularităţile unităţilor de învăţâmânt preuniversitar din ţară. În comunicatul comun semnat de reprezentanţii organizaţiilor menţionate s-a spus: "De la intrarea sa în vigoare, la data de 1 septembrie 2020, actul administrativ cu caracter normativ mai sus menționat a generat confuzie și interpretări diferite de la un județ la altul, de la o localitate la alta, de la o unitate de învățământ la alta, de la o universitate la alta și chiar de la o autoritate a statului la alta."
Surse foto: facebook.com, istockphoto.com