Dacă ești dascăl dedicat, se poate! O învățătoare din comuna Eșelnița a luat tablete tuturor copiilor singură, fără să aștepte ajutor de la stat

Dacă ești dascăl dedicat, se poate! O învățătoare din comuna Eșelnița a luat tablete tuturor copiilor singură, fără să aștepte ajutor de la stat

Gabriela Paladi - Redactor

Mă credeți că în momentul în care am citit povestea Elisabetei Păcuraru, învățătoarea clasei aII-a din comuna Eșelnița, jud. Mehedinți, mi-au dat lacrimile? Pentru că oamenii buni atrag după ei bunătate. Pentru că oamenii buni sunt cei care trebuie remarcați și susținuți în această pandemie care ne-a dat peste cap. Pentru că oamenii buni sunt cei care schimbă lumea, cu câte un gest de bunătate, fie el și cât de mic.

Elisabeta Păcuraru este învățătoare în comuna Eșelnița și are 22 de copii în clasa aII-a. În momentul în care s-a decis închiderea școlilor și susținerea cursurilor online, dintre cei 22 de copii ai ei, unul singur avea tabletă. Toți părinții au intrat în panică, inclusiv ea, pentru că micuții nu vor avea acces la educație.

elisabeta pacuraruA fost o bombă în mintea mea, nu știam cum să încep, ce o să se întâmple. Nu puteam să proiectez nimic în mintea mea. Am cerut ajutorul celor de la București, cu care mai lucrez eu și am întrebat - oare dacă nu fac ce se întâmplă? Dar dragostea de copii și de educație m-a liniștit și am zis hai să fac ceva.

Și a făcut! Elisabeta, sau Vetuța, cum îi spun apropiații, nu a mai așteptat ca ajutorul să vină de la stat. S-a mobilizat și a reușit să facă rost de tablete pentru toți copiii ei. Cum? O parte cu ajutorul unei fundații, o altă parte cu ajutorul unor oameni simpli, care au inițiat o campanie de strângere de fonduri și au strâns banii pentru încă nouă tablete într-o singură seară, a declarat învățătoarea pentru Digi24.

 „Acest ajutor a fost binevenit şi îi mulţumim doamnei Vetuţa, pentru că fata mea avea telefonul meu, alţii de exemplu nu au avut pe ce sa lucreze”, spune mama Nadiei, una dintre elevele Elisabetei. Învățătoarea a mers la fiecare copil acasă, le-a dat tabletele și i-a învățat cum să intre pe sesiunea de Zoom. Acum, se întâlnesc zilnic de 2-3 ori, fiecare sesiune fiind dedicată unei anumite materii, română sau matematică. Lucrează și lecții noi, fac teste și trimit temele la verificat. Învățătoarea spune că îi lipsesc îmbrățișările copiilor de la clasă, dar că primește afecțiune și online, mai ales că la una dintre orele online un copil i-a declarat brusc: „Doamna, eu vă iubesc!” 

invatatoarea din mehedinti

Și cum să nu iubim astfel de dascăli? Pentru că, iată, că se poate, cu resurse limitate, ca toți copiii să primească toate cele necesare pentru ca școala online să se desfășoare peste tot în țară. Școlile sunt închise fizic până în septembrie, însă asta nu înseamnă că elevii nu pot beneficia de educație. Acum este momentul în care ies la iveală adevărați dascăli, cei care știu și pot să ofere educație copiilor în orice circumstanțe, cei care știu să se adapteze, cei care iubesc cu adevărat copiii și care au capacitatea de a educa, nu de a disciplina.

Surse: Digi24

Articolul urmator
Peste 3600 de familii au fost grav afectate de inundații. Ce ajutor vor primi de la stat
Peste 3600 de familii au fost grav afectate de inundații. Ce ajutor vor primi de la stat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi s-a spus să nu mai susțin că sunt mamă singură pentru că primesc ajutor de la familia mea
    Mi s-a spus să nu mai susțin că sunt mamă singură pentru că primesc ajutor de la familia mea

    Ce definește un părinte singur? Cel fără partener, sau cel care nu are nici un ajutor din partea nimănui? Se pare că această întrebare a iscat niște controverse la locul de...

    4 semne că ești „țapul ispășitor” din familie și cum îți poate afecta asta relațiile
    4 semne că ești „țapul ispășitor” din familie și cum îți poate afecta asta relațiile

    Ai simțit de multe ori că majoritatea membrilor familiei dau vina pe tine pentru diverse probleme sau că întreaga responsabilitate pentru a rezolva o problemă stă în...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    Sunt un părinte care a ajuns la burnout pentru că am vrut să fac TOTUL singură. Nu faceți ca mine, învățați să cereți ajutor
    Sunt un părinte care a ajuns la burnout pentru că am vrut să fac TOTUL singură. Nu faceți ca mine, învățați să cereți ajutor

    După ce a încercat să fie părintele perfect pentru băieții ei, mama a atins o limită pe care niciun părinte nu și-ar dori-o. Acum crește al treilea copil, mult mai relxată...

    Sunt învățătoare și pot să-ți spun dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan după nume
    Sunt învățătoare și pot să-ți spun dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan după nume

    Pentru părinți, alegerea numelui copilului este una foarte importantă. Acesta trebuie să i se potrivească și să reflecte cine este. Pornind de la acest aspect, o învățătoare...

    A trecut un an de când mi-am luat adio de la propriul copil. M-am simțit atât de singură în suferința mea
    A trecut un an de când mi-am luat adio de la propriul copil. M-am simțit atât de singură în suferința mea

    Să îți strângi la piept bebelușul, să îl vezi că este sănătos, este una dintre cele mai mari bucurii pe care le poate avea o mamă. Din păcate, uneori viața are cu...

    Medicul mi-a scăpat în cap bebelușul, care s-a născut fără viață. „Ești tânără! O să mai faci copii! Ești bine."
    Medicul mi-a scăpat în cap bebelușul, care s-a născut fără viață. „Ești tânără! O să mai faci copii! Ești bine."

    O poveste de viață cutremurătoare a unui cuplu tânăr, la început de drum și de relație, care și-au pierdut fiul la 21 de săptămâni de sarcină din cauza unei...

    Mi-am luat doctoratul în timp ce mi-am crescut copiii de 3 și 5 ani! SE POATE
    Mi-am luat doctoratul în timp ce mi-am crescut copiii de 3 și 5 ani! SE POATE

    O tânără mamă ne arată tuturor că se poate să crești și doi copii mici, să ai grijă singură de o casă, să îți faci timp și pentru tine și... să îți iei...

    © 2025 Qbebe