Caz șocant în România! Un tată și-ar fi convins fiul să-și „demonizeze" mama. Bărbatul este acum condamnat la închisoare

Caz șocant în România! Un tată și-ar fi convins fiul să-și „demonizeze" mama. Bărbatul este acum condamnat la închisoare

Mariana Voinea

În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului din Alba Iulia au dat o sentință fără precedent. Un tată a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce și-a convins fiul că mama lui vrea să-i facă rău și că trebuie să o demonizeze.

Băiatul chiar ajunsese să leșine în prezența mamei lui de teamă. Iar manipularea psihologică a propriului copil de către un părinte este o infracțiune gravă sub forma faptei de rele tratamente aplicate minorului.

„Mi-a spus că, dacă nu o să mă întorc la el, nu voi mai avea nicio relaţie cu copilul şi mă va distruge”

Concret, bărbatul a pus în pericol dezvoltarea intelectuală și morală a fiului său. În rechizitoriu, procurorii susțin că în perioada martie 2018 - martie 2022 fiul a fost manipulat psihologic. 

Tatăl s-a folosit de „exagerarea unor acţiuni atribuite mamei acestuia, cu inducerea fricii faţă de aceasta, prin exhibarea unei atitudini de natură a afecta imaginea ei, care a fost prezentată tot timpul ca o ameninţare la adresa copilului”.

De asemenea, copilul a fost îndemnat să își respingă propria mamă, fapta fiind calificată drept abuz emoțional asupra minorului, de natură să-i pună în pericol dezvoltarea psihică.

Ba mai mult, bărbatul își portretiza fosta soție ca fiind o „persoană rea, de joasă speţă, agresivă fizic şi verbal, care a ales să îi abandoneze în favoarea unui alt bărbat, care nu merită iubirea şi prezenţa fiului”.

barbat cu ochelari vorbeste cu un adolescent pe o canapea

În urma unor investigații amănunțite, specialiștii au constatat că băiatul, acum în vârstă de 15 ani, prezintă „tulburări ale ariei afective manifestate prin anxietate, elemente depresive și angoase”. 

Ce spune mama despre acest caz? „Sunt convinsă că … vrea să mă pedepsească pe mine prin copil pentru că mi-am permis să îl părăsesc, chestia asta spunându-mi-o de nenumărate ori.

Singura posibilitate prin care eu aş fi putut să am o relaţie cu propriul meu copil era să mă întorc la el, posibilitate conferită de el.

Mi-a spus că, dacă nu o să mă întorc la el, nu voi mai avea nicio relaţie cu copilul şi mă va distruge din punctul ăsta de vedere. Îmi spunea că mă va distruge din punct de vedere financiar, psihic şi matern”.

10 strategii eficiente pentru legatura tata-copil

Mama, făcută „nebună” de tatăl băiatului și bunica paternă

La instanța de judecată au fost citați mai mulți martori, prieteni ai celor doi foști soți, colegi de serviciu ai acestora și vecini de pe stradă. Iar declarațiile lor au confirmat și acuzațiile procurorilor.

Unul din colegii de serviciu al bărbatului au depus mărturie conform căreia tatăl povestea colegilor de serviciu despre despărțirea de soția sa, precizând că fiul va rămâne la el. El vorbea și despre faptul că fosta soție își va pierde nu numai fiul, ci și serviciul și o parte din casa în care au avut domiciliul conjugal.

barbat merge pe strada cu fiul lui pe bicicleta

Cei doi s-au separat în anul 2018, iar mama a obținut în urma unei decizii judecătorești minorul, care trebuia trebuia să locuiască cu ea. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, băiatul locuind cu tata și fiind convins că mama lui este o persoană negativă care îi va face rău.

Încercările mamei de a-și vedea copilul la școală erau zădărnicite de tată. Iar din probele administrate, minorul este doar o replică fidelă a tatălui, folosind cuvintele auzite și acuzându-și mama că este „nebună”, apelativ folosit atât de bunica paternă, cât mai ales de tată.

Copilul nu mai poate să identifice nicio calitate a mamei, deși martorii audiați au indicat-o pe mamă ca fiind părintele implicat în activitățile școlare și extrașcolare ale copilului său.

Semne că ești un părinte toxic

Din războiul orgoliilor a rezultat treia condamnare a tatălui. Victima? Fosta sa soție...

Bărbatul a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare în regim de detenție pentru manipularea psihologică a fiului său în raport cu mama acestuia. Se pare că tatăl fusese funcționar public în cadrul unei instituții din Alba Iulia până în decembrie 2022.

El nu a recunoscut niciuna dintre fapte și are posibilitatea să conteste cu apel hotărârea instanței de fond, din 30 octombrie 2024. Pe lângă anii de închisoare pe care trebuie să-i săvârșească, el trebuie să plătească fostei sale soții daune morale în valoare de 10.000 RON.

În anul 2021, bărbatul mai fusese condamnat la șase luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru violență în familie. Victima fusese chiar fosta sa soție.

Dar asta nu e tot! Bărbatul a mai fost trimis în judecată într-un al treilea dosar pentru hărțuire, victima fiind aceeași femeie.

Nocivitatea actiunilor tatălui față de copilul său din simpla dorință de răzbunare asupra fostei sale partenere are deja repercursiuni asupra stării psihice a băiatului.

Surse foto: istockphoto.compexels.compexels.com

Surse articol: libertatea.roprotv.ro

Articolul urmator
Caz șocant în România. O fată de 28 de ani din Covasna a fost ținută în lanțuri de părinții ei timp de 10 ani
Caz șocant în România. O fată de 28 de ani din Covasna a fost ținută în lanțuri de părinții ei timp de 10 ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am condamnat mereu mama pentru faptul că se tot întorcea la tatăl meu dur și abuziv. Ce mărturisire mi-a făcut abia acum
    Mi-am condamnat mereu mama pentru faptul că se tot întorcea la tatăl meu dur și abuziv. Ce mărturisire mi-a făcut abia acum

    Momentul decesului tatălui a fost decisiv pentru relația incertă mamă-fiică. O mărturisire șocantă din partea femeii care i-a dat viață a ajutat-o să îi înțeleagă...

    Sfatul de aur al preotului Vasile Ioana, familist convins, pentru părinții din România: "Nu deveniți slugile copiilor"
    Sfatul de aur al preotului Vasile Ioana, familist convins, pentru părinții din România: "Nu deveniți slugile copiilor"

    Părintele mult îndrăgit al românilor, Vasile Ioana, oferă sfaturi de viață pertinente și actuale familiilor cu copii, vorbind din experiența lui de viață.

    Cum și-a convins o mamă copiii să se spele pe dinți: "Îi plătesc de două ori pe zi"
    Cum și-a convins o mamă copiii să se spele pe dinți: "Îi plătesc de două ori pe zi"

    Ce sunt părinții în stare să facă pentru a-i convinge pe copiii lor să-i asculte? Răspunsul e…depinde cât de ingenioși sunt! O mamă de peste hotare și-a convins...

    Se pare că „bătaia e ruptă din Rai" și în cazul influencerilor. Suntem în 2024, dar un tată celebru susține că-și educă fiul cu câte o „pălmuță"
    Se pare că „bătaia e ruptă din Rai" și în cazul influencerilor. Suntem în 2024, dar un tată celebru susține că-și educă fiul cu câte o „pălmuță"

    „Bătaia e ruptă din Rai” este, pesemne, premiza pe care încă merg tineri părinți, influenceri, persoane cunoscute în mediul online. Un tătic cunoscut pe...

    O mamă este criticată în mediul online pentru faptul că postează imagini cu fiul ei bolnav. "Felul în care arată copilul meu nu are legătură cu valoarea lui"
    O mamă este criticată în mediul online pentru faptul că postează imagini cu fiul ei bolnav. "Felul în care arată copilul meu nu are legătură cu valoarea lui"

    Această mămică este criticată de cei din mediul online, pentru că postează poze cu băiețelul ei bolnav, însă ea consideră că felul în care arată acesta nu ar trebui...

    A refuzat să-și deconecteze fiul în comă de la aparate. A așteptat ziua în care să-i spună "mama"
    A refuzat să-și deconecteze fiul în comă de la aparate. A așteptat ziua în care să-i spună "mama"

    Bobby, un băiat în vârstă de 16 ani din Oregon, tocmai se întorcea acasă de la un prieten. Se pregătea să-și parcheze mașina, când a simțit dintr-o dată o...

    „Lasă-l, mamă, să se ducă, tot acasă se întoarce. Bărbatul e dator să încerce...". Aceasta a fost „biblia" după care am fost crescută
    „Lasă-l, mamă, să se ducă, tot acasă se întoarce. Bărbatul e dator să încerce...". Aceasta a fost „biblia" după care am fost crescută

    „Lasă-l, mamă, să se ducă, tot acasă se întoarce”. „Nu-l mai urmări, bărbatul tot la familie și la copii trage”. „Bărbatul e dator să...

    A rămas însărcinată chiar dacă soțul ei a făcut vasectomie și s-au protejat. Acum, bărbatul i-a cerut divorțul
    A rămas însărcinată chiar dacă soțul ei a făcut vasectomie și s-au protejat. Acum, bărbatul i-a cerut divorțul

    Un bărbat a decis să se despartă de soția lui, după ce aceasta a rămas însărcinată din greșeală cu copilul lui, chiar dacă cei doi și-au luat toate măsurile necesare...

    © 2024 Qbebe