Are 16 ani, dar arătă de 50! De ce boală suferă adolescenta
Până la vârsta de 14 ani, Raizel Calago arăta ca o adolescentă normală, perfect sănătoasă. Nu se confruntase niciodată cu probleme ale pielii precum acnee, eczeme și nu știa ce sunt acelea riduri de expresie. Până într-o zi, când a observat câteva erupții pe corp, însă a crezut că este vorba de ceva trecător, așa că nu a dat atenție.
Câteva zile mai târziu, însă, Raizel s-a privit în oglindă și nu s-a mai recunoscut. Avea pielea încrețită și riduri destul de pronunțate pe față, gât, brațe și burtă. „La început am avut niște pete, care între timp au devenit roșiatice și începuseră să mananace și să doară la atingere”, a povestit Raizel pentru presa locală.
Ea spune că a mers imediat la un control, unde i s-a spus inițial că suferă de o afecțiune contractată de la o insectă. Medicii i-au prescris un tratament, însă nu a avut niciun efect. Raizel a mers apoi la un alt medic, un endocrinolog clinician, care în urma unor analize amănunțite a descoperit că fata suferă de „progeria adulta”, o maladie genetică, ce constă în accelerarea peste măsură a unor simptome ale bătrâneții.
Citește și: Progeria sau bebelușii care se nasc bătrâni
Această boală mai poartă și denumirea de „sindrom Werner” și chiar dacă, în general, debutează după vârsta de 20 de ani, nu este neobișnuit să existe deja probleme de dezvoltare încă din adolescență.
„Progeria adulta” este o boală destul de rară, care apare la 1 din 100.000 de nou-născuți și, în general, cei care suferă de această afecțiune se dezvoltă normal până la vârsta adolescenței sau până la 20, maximum 24 de ani. Schimbările nu au loc doar pe plan fizic, ci și în interiorul corpului. Raizel, de exemplu, spune că, pe lângă faptul că la 16 ani arată mai în vârstă decât mama ei de 36 de ani, mai suferă și de dureri de spate și de alte dureri articulare specifice vârstei a doua. Din cauza acestor schimbări, adolescenta dezvăluie că oamenii îi spun deseori că arată de 50 de ani și că atunci când iese împreună cu mama ei, necunoscuții cred că femeia este fiica lui Raizel.
„Este dureros când oamenii îmi spun că fiica mea arătă mai bătrână decât mine. Uneori, mi-o imaginez când va îmbătrâni și văd cât de frumoasă ar putea fi. A fost frumoasă încă de când era bebeluș, dar acum, fața ei este atât de departe de frumusețea ei când era mai mică”, a mărturisit Joela, mama lui Raizel.
Citește și: Cazurile sfasietoare ale copiilor bolnavi de progerie. Arata ca niste batrani!
Adolescenta spune că iese în oraș cu fața și corpul acoperite, ca să evita privirile curioase ale celor din jur. „Mulți mă întreabă de ce arăt așa bătrână, iar eu le răspund că nici eu nu știu ce se întâmplă”, a explicat Raizel, care spune că singură ei dorința este să revină la normal.
„Mereu mă rog să mă fac bine și să revin la pielea și aspectul meu de dinainte. Dacă va fi așa, voi putea să mă întâlnesc din nou cu prietenii mei și să duc o viață normală. Acum nu pot, pentru că mi-e rușine", a mai adăugat Raizel. Medicii spun, însă, că nu se mai poate face nimic în acest sens.
Citește și: Are doar 6 ani, dar arată de 60. Povestea băiețelului care îmbătrânește prea repede
- Surse: gmanetwork.com, philnews.ph, wikipedia.org, webmd.com, facebook.com
Surse foto: facebook.com