A avut doar timp să-i zâmbească fiicei ei! O mamă a murit la naștere după ce i-au fost smulse organele genitale...din greșeală

A avut doar timp să-i zâmbească fiicei ei! O mamă a murit la naștere după ce i-au fost smulse organele genitale...din greșeală

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O tânără de 22 ani a decedat după ce doctorița care a asistat-o la naștere i-a smuls uterul în timp ce încerca să îndepărteze placenta.

Incidentul s-a petrecut în Ucraina.

După ce tânăra a născut, doctorița a efectuat manevre de îndepărtare a placentei care nu se eliminase, aplicând prea multă presiune asupra cordonului ombilical, s-a aflat din informațiile disponibile până acum.

Mama a apucat să-i zâmbească fiicei sale, dar imediat a intrat în stare de șoc și ulterior în comă din cauza sângerării masive declanșate de procedurile aplicate de către doctorița care a asistat-o la naștere. Părinții fetei, care erau în apropierea sălii de nașteri, au declarat că au auzit țipetele fiicei lor, care a decedat ulterior.

Cazul a fost investigat atât în cadrul spitalului respectiv, cât și de către o comisie de experți din afară. Inițial conducerea spitalului a declarat că „nu a fost săvârșită nicio manevră violentă” în timpul nașterii, fiind vorba despre „o inversare spontană a uterului” (aceasta are loc în momentul în care uterul iese în afară și pătrunde în vagin sau în spatele canalului vaginal), dar afirmațiile au fost respinse de către comisia de cercetare venită din afară. De asemenea, s-a menționat că, în cazul tinerei de 22 de ani, placenta a fost îndepărtată fără anestezie, uterul s-a inversat complet, organele genitale au fost împinse în afară și împinse înapoi când a fost prea târziu.

O altă constatare a celor implicați în investigații a fost că uterul a fost repus la locul său după aproximativ 4 ore și 15 minute, ceea ce a dus la hemoragie și la șoc cardio-respirator. Experții au adăugat și că „manevrele efectuate de către doctoriță au înrăutățit situația pacientei, au provocat șoc ireversibil și în final au dus la deces”.

În ciuda faptului că o echipă de chirurgi a încercat să o supună pe tânăra care abia născuse la o intervenție chirurgicală pentru a stopa hemoragia, nu s-a reușit să fie salvată, aceasta neputând să-și mai revină din comă.

Părinții fetei au dezvăluit că au auzit cum fiica lor țipa și cum doctorița nu a luat nicio măsură în acele momente. Ei au precizat că, inițial, singura măsură luată de conducerea spitalului contra doctoriței care le-a asistat fata la naștere a fost să fie sancționată disciplinar printr-o „mustrare”.

Mama tinerei decedate a afirmat și că nimeni din spital nu și-a exprimat regretul față de cele întâmplate și că, în momentul în care s-a dus la doctorița care a participat la nașterea nepoatei lor, aceasta nu a avut nicio mustrare de conștiință.

În prezent, cazul este în continuare investigat, iar dacă va fi găsită vinovată doctorița respectivă riscă o condamnare la 3 ani de închisoare.
Fetița tinerei de 22 de ani, Anya, se află în grija tatălui și a bunicilor ei materni.

Surse: Dailymail.co.uk, Metro.co.uk, Twnews.co.uk

Poza principală: https://www.istockphoto.com/photo/babys-first-cry-mother-and-newborn-after-childbirth-gm968008864-263995287

Surse foto: istockphoto.com, facebook.com

Articolul urmator
O mamă de 32 de ani a murit la spitalul din Sibiu după ce a făcut mastită. S-a prezentat la urgențe cu o zi înainte dar a fost trimisă acasă
O mamă de 32 de ani a murit la spitalul din Sibiu după ce a făcut mastită. S-a prezentat la urgențe cu o zi înainte dar a fost trimisă acasă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am donat organele băiețelului nostru după ce a murit și am salvat doi copii. Încurajăm donarea de organe pentru salvarea vieților!
    Am donat organele băiețelului nostru după ce a murit și am salvat doi copii. Încurajăm donarea de organe pentru salvarea vieților!

    Să știi că îți vei pierde copilul este cea mai dură experiență prin care poate trece un părinte. Cu toate acestea, în ciuda durerii enorme, anumiți părinți nu uită...

    O fetiță de 5 ani a murit după ce s-a înecat în timp ce mânca. „A fost cel mai ciudat și ultimul „mami” auzit de la ea”
    O fetiță de 5 ani a murit după ce s-a înecat în timp ce mânca. „A fost cel mai ciudat și ultimul „mami” auzit de la ea”

    Pierderea unui copil contravine cursului natural pe care ne așteptăm să îl urmeze viața și este, de departe, una dintre cele mai dureroase experiențe prin care poate trece un...

    Tripleții mei au murit la câteva ore de la naștere, după ce ne-am chinuit să concepem timp de 3 ani. Experiența traumatică m-a făcut un părinte mai bun
    Tripleții mei au murit la câteva ore de la naștere, după ce ne-am chinuit să concepem timp de 3 ani. Experiența traumatică m-a făcut un părinte mai bun

    Diagnosticul de infertilitate și pierderea tripleților concepuți cu mare greutate și proceduri medicale nu i-a descurajat pe Johnny și Susan să își întemeieze o familie....

    Am avut grijă de surorile mele după ce a murit mama. Cum am găsit echilibrul între figura maternă și cea de soră
    Am avut grijă de surorile mele după ce a murit mama. Cum am găsit echilibrul între figura maternă și cea de soră

    Boala unui membru al familiei tale, în special când este vorba despre unul apropiat, te poate determina să-ți schimbi radical planurile. Prin așa ceva a trecut și o...

    Fiicei mele i-a fost smuls părul din rădăcini cât timp era la creșă
    Fiicei mele i-a fost smuls părul din rădăcini cât timp era la creșă

    O mamă povestește revoltată, în mediul online, cum fiica ei a venit de la grădiniță cu părul smuls din rădăcină, iar cadrele didactice nu au luat măsuri în acest sens!

    Sora mea a recunoscut că a avut o aventură cu soțul meu. Mi-a spus că nu a fost nimic serios, au avut relații intime doar de 2, 3 ori
    Sora mea a recunoscut că a avut o aventură cu soțul meu. Mi-a spus că nu a fost nimic serios, au avut relații intime doar de 2, 3 ori

    Ce trădare mai mare există pe această lume decât să afli că soțul tău a avut o aventură cu sora ta? Dintre toate femeile de pe lume, tocmai pe cea cu care împarți...

    Am avut menstruație timp de șapte luni, după ce am devenit mamă pentru a șaptea oară
    Am avut menstruație timp de șapte luni, după ce am devenit mamă pentru a șaptea oară

    O mămică de peste hotare a sângerat 7 luni consecutive după ce a născut cel de-al 7-lea copil. Mai multe despre experiența ei în articolul de mai jos.

    Aveam doar 26 de ani când copilul meu a fost diagnosticat cu sindromul Down după naștere. Cum am făcut față provocărilor
    Aveam doar 26 de ani când copilul meu a fost diagnosticat cu sindromul Down după naștere. Cum am făcut față provocărilor

    Încă din primele momente în care afli că urmează să devii mamă, tot ce îți dorești este să aduci pe lume un copil sănătos. Din păcate, uneori, viața are cu...

    © 2024 Qbebe