Incompatibilitatea dintre RH-ul mamei si al copilului

Incompatibilitatea dintre RH-ul mamei si al copilului

Delia Raluca Moisa

Problemele apar atunci cand globulele rosii RH pozitive sunt prezente in sangele unei persoane cu RH negativ, acestea fiind identificate ca straine organismului, care incepe sa produca in urmatoarele 72 de ore anticorpi pentru a le distruge. Afla cum totul despre incompatibilitatea RH-ului dintre mama si fat.

Ce inseamna RH?

Una dintre problemele importante pe care medicul le va urmari prin analizele de sange este existenta unor incompatibilitati intre sangele tau si al partenerului tau. Fiecare individ are o grupa sangvina A, B, AB sau 0, determinata de prezenta unor substante (factori) pe suprafata globulelor rosii. Factorul Rhesus este una dintre aceste substante, fiind o proteina. Astfel, globulele rosii din sange difera in functie de persoana. In functie de prezenta sau lipsa acestui factor, populatia se divide in categoria celor care au proteina (RH pozitiv) si a celor care nu o au (RH negativ). Aproximativ 15% din populatie prezinta RH negativ.

Care ar putea fi problemele de incompatibilitate intre parteneri?

Pe globulele rosii din sangele nostru exista un antigen numit D. Cele care il au (85% din populatia globului) sunt persoane cu RH pozitiv. Cele fara antigen D pe globulele rosii sunt persoane cu RH negativ.      

Problemele apar atunci cand globulele rosii RH pozitive sunt prezente in sangele unei persoane cu RH negativ, acestea fiind identificate ca straine organismului, care incepe sa produca in urmatoarele 72 de ore anticorpi pentru a le distruge.

Cand sunt introduse globule RH negativ in sangele unui individ RH pozitiv nu se produc anticorpi decat daca globulele introduse nu poseda antigen. Din aceste motive, una dintre investigatiile de sange recomandate inainte de a concepe un copil sau in primul trimestru de sarcina (daca nu a fost planificata) este determinarea grupei sangvine si a RH-ului sangelui matern.

In cazul in care mama are RH negativ, este necesara efectuarea analizei si de catre partener. Situatia in care ambii parteneri au RH negativ nu este generatoare de probleme, insa daca mama are RH negativ si viitorul tata are RH pozitiv, probabilitatea ca bebelusul sa aiba RH pozitiv este de 50%.

In cazul manifestarii acestei incompatibilitati, viitoarea mama va trebui sa faca in perioada sarcinii (in primul trimestru, la 24 de saptamani, la 28 de saptamani si inainte de nastere) cateva investigatii printre care testul Coombs indirect. Se va evalua aparitia si actiunea anticorpilor produsi de corpul matern care pot ataca globulele rosii ale fatului daca acesta are RH diferit si se vor estima posibilele complicatii.

In general, problema nu se manifesta la prima sarcina din viata femeii pentru ca organismul nu are timp sa produca suficienti anticorpi care sa dauneze fatului. Acest lucru nu se verifica, insa in cazul in care a avut un avort anterior sau daca a facut transfuzii de sange cu RH diferit.

Ce se intampla cand fatul are RH pozitiv si mama are RH negativ?

In acest caz, sangele fatului va fi atacat de anticorpii mamei imunizate de o nastere anterioara, de un avort sau o sarcina extrauterina, o grefa, transfuzie sau hemoterapie.

La nivelul populatiei mondiale procentul cuplurilor incompatibile este de 10. La aceste cupluri, 5% din nasteri sufera efectele izoimunizarii materne.

Efectele materne sunt minime (foarte rar, disgravidie tardiva), dar efectele izoimunizarii asupra bebelusului sunt severe, mergand de la anemie severa, la deces intrauterin sau afectare cerebrala majora a nou-nascutului.

Diagnosticul afectarii fetale se poate pune ecografic, prin dozarea anticorpilor din sangele matern sau amniocenteza (extragere de lichid amniotic din interiorul uterului).

Primul pas este aflarea grupei si RH-ului la prima vizita prenatala. Daca mama este RH negativ, se determina gupa si RH-ul tatalui. Daca acesta este RH pozitiv, se vor doza anticorpii din sangele matern. In lipsa anticorpilor, (ceea ce atesta lipsa imunizarii mamei) se va repeta dozarea la 28 de saptamani si 36 de saptamani.

Ce se intampla cu fatul?

In timpul sarcinii, dar mai ales in momentul nasterii, globulele rosii ale fatului traverseaza placenta si trec in corpul mamei, stimuland, in caz de incompatibilitate, producerea de anticorpi materni impotriva factorului RH.

Prima sarcina de acest fel nu va pune probleme deosebite mamicii si copilului insa, intrucat anticorpii se produc, la sarcinile urmatoare, daca fatul are din nou RH diferit de al mamei, acestia ajung la el prin placenta si ii ataca globulele rosii. In acest caz, se produce anemia hemolitica, ce poate avea efecte asupra sanatatii bebelusului.

In cazul manifestarii incompatibilitatii de factor RH intre mama si fat, nasterea trebuie sa fie cat mai putin traumatica, pentru a evita transferul masiv de globule rosii intre cei doi. De asemenea, un nou-nascut afectat de eritroblastoza trebuie sa fie incredintat imediat unui pediatru pregatit sa execute toate procedurile de urgenta, daca acestea sunt necesare.

Pot fi depistate problemele acestea inca din timpul sarcinii?

In timpul sarcinii, se pot face o serie de investigatii pentru depistarea anemiei fetale. Printre cele mai folosite sunt amniocenteza sau ecografia doppler. Amniocenteza este o metoda invaziva prin care se analizeaza lichidul amniotic recoltat in timpul sarcinii si, desi recomandata in anumite cazuri, nu este in totalitate lipsita de riscuri. O metoda non invaziva este insa ecografia Doppler, tehnica imagistica, care masoara viteza fluxului sangvin in artera cerebrala medie a fatului pentru a prezice anemia fetala.

Pot fi prevenite eventualele probleme provocate de incompatibilitatea RH?

Este foarte important sa fie efectuate analizele de sange la fiecare sarcina, intrucat eritroblastoza poate fi prevenita la sarcinile succesive administrand mamei un vaccin dupa fiecare sarcina cu incompatibilitate RH (finalizata cu o nastere sau nu).

Este vorba de un tratament cu imunoglobuline (gamaglobuline), care are efect asupra sarcinilor urmatoare. Acestea se injecteaza intramuscular femeii cu RH negativ in cele 72 de ore succesive nasterii unui copil cu RH pozitiv. Anticorpii anti-RH ai preparatului distrug hematiile fetale din sangele mamei inainte ca acestea sa sensibilizeze sistemul imunitar matern. La randul lor, gamaglobulinele sunt eliminate spontan dupa cateva saptamani si nu pot, deci, sa distruga globulele copilului la o sarcina succesiva.

Care sunt urmarile incompatibilitatii RH- ului dintre mama si fat?

Simptomele apar spre sfarsitul sarcinii. Globulele rosii sunt distruse si se produce un icter care predispune fatul la o anemie foarte grava. Bilirubina este formata din pigmenti toxici proveniti din degradarea hemoglobinei; nou-nascutul nu poate insa elimina acest tip de produsi toxici iar acestia, in lipsa unui tratament aplicat la timp, pot produce leziuni ireversibile la nivelul creierului.

 

Articolul urmator
Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase
Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fiica lui Feli Donose este adorabilă! Nora Luna are 4 ani și deja a apărut într-unul dintre videoclipurile mamei sale
    Fiica lui Feli Donose este adorabilă! Nora Luna are 4 ani și deja a apărut într-unul dintre videoclipurile mamei sale

    Feli este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Ea a devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea-concurs „Vocea României” în anul 2012 și a...

    Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului
    Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului

    Încă din primele clipe în care îți iei copilul în brațe, îți dorești să faci tot ce poți pentru a-i asigura o creștere sănătoasă. Cu toate acestea,...

    Mama vs. tata. Aceste ilustrații, despre diferența dintre un tată și o mamă în creșterea copilului, spun totul
    Mama vs. tata. Aceste ilustrații, despre diferența dintre un tată și o mamă în creșterea copilului, spun totul

    Mary Catherine Starr (instructor de yoga, artist grafician și mama a doi copii) a ținut să atragă atenția, printr-o postare pe contul de Instagram @momlife_comics, asupra diferențelor...

    Statistica Salvați Copiii: aproape 50% dintre copii au fost victime ale bullying-ului și 80% dintre ei martori la astfel de scene
    Statistica Salvați Copiii: aproape 50% dintre copii au fost victime ale bullying-ului și 80% dintre ei martori la astfel de scene

    Bullying-ul încă mai reprezintă o problemă majoră în școlile din România. Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, iar peste 80%...

    Sunt fanul mamei mele: eveniment de sănătate și distracție dedicat mamelor în cadrul Clubului de Tenis Daimon
    Sunt fanul mamei mele: eveniment de sănătate și distracție dedicat mamelor în cadrul Clubului de Tenis Daimon

    ”Copiii sunt cheile viitorului”, spune Eric Hoffer, însă mamele sunt cele care deschid ușile. Prin susținerea mamelor, copiii pot să atingă performanțe incredibile....

    La numai 4 ani a plecat cu mașina mamei sale la drum. Cum l-au găsit polițiștii pe micuțul șofer
    La numai 4 ani a plecat cu mașina mamei sale la drum. Cum l-au găsit polițiștii pe micuțul șofer

    Un băiețel de patru ani ar putea avea un viitor în Formula 1, după ce a luat mașina mamei sale la o plimbare în Olanda. Cel mic a reușit să ia cheile fără ca părinții...

    Arhetipul mamei devoratoare: ce este și cum influențează copilul
    Arhetipul mamei devoratoare: ce este și cum influențează copilul

    Ai auzit vreodată de mama „devoratoare”? Se pare că acesta este un arhetip feminin în care mamele se regăsesc adesea. Citește mai jos despre acest subiect fascinant.

    Un băiețel merge cu flori la mormântul mamei și adoarme lângă locul de veci
    Un băiețel merge cu flori la mormântul mamei și adoarme lângă locul de veci

    Să îți pierzi mama este o experiență extrem de dureroasă la orice vârstă. Durerea este însă mai greu de suportat când ești la o vârstă fragedă....

    © 2024 Qbebe