Sarcina este plină de modificări corporale care nu onorează pe nimeni. Ca urmare a acestora, survin și o serie de probleme în ceea ce privește întreținerea relațiilor intime. Iată în continuare o serie de adevăruri despre sexul în sarcină în care te vei regăsi și, mai mult ca sigur, te vor amuza:
1. Să vomiți pe partenerul tău în timp ce îi faci sex oral sau imediat după ce ai terminat, doar când te gândești că ai făcut asta. Reflexul de vomă se numără printre cele mai neplăcute efecte secundare ale sarcinii. Iar tu se pare că nu ești scutită.
2. Devii o bestie cu apetit sexual de nivel ridicat și preiei pe oricine prinzi prin preajmă. Nu este exclus să și mârâi. Nu garantezi că nu vei mușca dacă apetitul tău insațiabil nu este ținut sub control de un bărbat cu capul pe umeri...
3. Te găsești, nu de puține ori, în ipostaza incomodă și realmente ciudată de a descoperi o poziție sexuală care funcționează cu adevărat. Da, abdomenul tău de proporții gigantice poate fi înzestrat cu o frumusețe aparte, dar cu siguranță este extrem de inconfortabil.
4. La fel de dubioasă este ipostaza în care îți promovezi perna de gravidă (da, aceea pe care o ții strâns între picioare sau sub abdomen în fiecare noapte), pe care intenționai să o folosești și în perioada alăptării, la rangul de pernă pentru sex. În niciun caz pentru vreo utilizare dubioasă, ci pur și simplu pentru a găsi poziția aceea confortabilă de care aminteam mai sus.
5. Ajungi să te confrunți, ca marea majoritate a gravidelor de altfel, cu acea teroare irațională că partenerul tău va răni copilul. Acest lucru ajunge să se întâmple de cele mai multe ori deoarece partenerul tău imită mișcările unui cal de curse (nu vrei să fii răutăcioasă să îl compari cu un actor prost dintr-un film porno).
6. Îți apar din senin tot felul de fantezii care de care mai vii ce implică necunoscuți. Uneori, e adevărat, pot fi și persoane reale, cum ar fi fostul tău partener, vecinul ciudat de la etajul doi, casierul de la cinematograf. Imaginația unei gravide se pare că nu cunoaște niciun fel de limită...
7. Nu de puține ori ajungi să te folosești de aceste fantezii în perioada de timp în care ești singură în casă. Și evident, ajungi să te masturbezi în modalități mult mai creative decât înainte pentru că știi că ai vrea să rezolvi "treaba apăsătoare".
8. În mod paradoxal, pe cât de excitată te simți în anumite perioade de timp, pe atât de lipsită de interes te arăți în altele. Libidoul tău pare rupt din zona crepusculară...tocmai când partenerul tău este dornic să aveți parte de ceva clipe de acțiune, tu îi tai orice avânt și îl avertizezi ca nu cumva să te atingă. Doar urmărești cu maxim interes serialul tău preferat la tv.
9. Ajungi să urinezi în momente extrem de nepotrivite...iar printre acestea se numără, după cum anticipai, sexul. Da, deschiderea completă a tuturor "căilor de acces" ce țin de corpul tău are loc exact cum nu se putea mai bine. Te rogi să ai noroc și partenerul tău să fie incitat de această "întâmplare nefericită". În caz contrar, ghinionul lui...
10. Dacă sunt momente în care afluxul lichidelor corporale nu poate fi stăvilit, după cum era situația anterioară, sunt și momente în care remarci o uscăciune catastrofală a zonei intime. Catastrofală pentru bunăstarea ta sexuală, evident. Din fericire, s-a inventat lubrifiantul, așa că nu sunt pierdute complet toate șansele de a avea parte de un moment fericit.
11. Și mai grav este când te trezești adormind...în timpul sexului. Voi, restul, care nu sunteți gravide, nu aveți cum să înțelegeți că niciun proces nu se poate compara cu epuizarea pe care o simți când clădești o mică ființă umană...chiar înăuntrul tău. Nu te mai învinui atât de rău...te vei trezi la un moment dat. Cel puțin ești încă vie.
12. Ajungi să plângi în mod irațional și imposibil de consolat. Mai ales după ce ai orgams. Pentru că, desigur, te încearcă un milion de emoții pe secundă. Cine a zis că e lucru ușor să fii gravidă? Să încerce un bărbat, zic, măcar o lună, luna a noua, de exemplu.
13. Pare amuzant, dar se întâmplă și la case mai mari. Dacă partenerul tău are chef de experimente dubioase, cum ar fi să sufle in vaginul tău și să realizeze ce sunet amuzant scoate, te vei auzi rugându-l să înceteze. Spre binele lui.
14. Vei trage pârțuri ca un bebeluș cu colici. Da, ai citit bine, pârțuri. Cunoaștem și alte sinonime, dar nu sunt la fel de decente...Evident prin partea dorsală a corpului, și anume fund, posterior sau cum vrei tu să îl mai alinți. Te poți întreba dacă ai mâncat ceva care să cauzeze balonare...Stai liniștită, nu există nicio cauză concretă, cu excepția sarcinii. Dacă partenerul tău rezistă acestui mic inconvenient, e clar că trebuie păstrat. Oricum, nu te-ar mai fi luat nimeni în halul în care ai ajuns...
15. Sângerezi puțin în timpul sexului sau imediat după și te panichezi instantaneu. Da, ies tot felul de secreții și lichide din tine ca și cum ai fi o inepuizabilă canistră spartă și desfăcută. Dacă putea să faca sex cu tine pe perioada menstruației, cu siguranță nu-l vor deranja câteva picături de sânge. Sunt șanse mari însă să te deranjeze pe tine.
16. Laptele țâșnește din sânii tăi ca dintr-o fântână arteziană. Da, pare ciudat, dar până la urmă vorbim nu doar de niște secreții corporale, ci de lichidul vieții, cel care va fi hrana primordială a urmașului vostru. Cui nu-i convine, să-și pună pofta în cui...
17. Fiind plini cu lapte, în mod evident sânii tăi se vor umfla și inflama într-un mod în care nu vei suporta să fie atinși, priviți sau ca măcar cineva să se gândească la ei. Acum sincer, durerea este reală. Dacă i-ai putea împrumuta câteva ore partenerului, ar putea înțelege într-o oarecare măsură prin ce supliciu treci.
18. Iți simți bebelușul lovind în timpul partidei sexuale, de la prea multă agitație. Nu-ți face griji, în ceea ce-l privește ai putea face și arte marțiale...se va prinde cu cel puțin un deceniu mai târziu despre ce este vorba acolo.
Din fericire, orgasmele senzaționale de care ai parte în perioada sarcinii anulează orice inconvenient.
www.buzzfeed.com; www.sohu.com; sarcasm.co