functie de statusul individual al pacientilor, optiuni care de obicei sunt combinate cu terapii conventionale cum sunt medicamente de fertilitate pentru a spori sansele de succes. Insa, aceste tehnici sunt invazive si destul de costisitoare, reprezentand o ultima sansa in cazul cuplurilor. De multe ori apare un risc de sarcini multiple, insa acesta este mai mic in comparatie cu hiperstimularea ovariana controlata. In cazul in care riscul de defecte genetice este crescut, prin intermediul unora din tehnicile de reproducere asistata acesta poate fi verificat inainte de transfer si implantare (diagnostic genetic preimplantare). Din punct de vedere statistic, aproximativ unul din fiecare trei cicluri de reproducere asistata conduce la o nastere, si mai exact, la femeile pana in 35 ani un procent de peste 47% din cicluri conduce la sarcina, iar 87% din sarcini se finalizeaza cu nasteri vii (in SUA); acest procent scade odata cu varsta, astfel la femeile intre 41-42 ani rata de sarcina este de 20% si doar 62% din aceste sarcini se finalizeaza cu nasteri vii. Folosirea ovocitelor donate este de obicei indicata pentru femeile de peste 42 ani.
Inseminarea intrauterina (IUI)
Reprezinta amplasara spermei barbatului in uterul femeii cu ajutorul unui tub lung, subtire. Inseminarea intrauterina este indicata: femeilor care au leziuni/defecte ale cervixului, barbatilor care au calitate slaba a spermei, barbatilor care au motilitate redusa a spermei, barbatilor care nu pot obtine erectii, barbatilor care au ejaculare retrograda (sperma este ejaculata in vezica si nu in penis). Aceasta procedura poate fi folosita alaturi de medicatie pentru stimularea ovulatiei, in acest mod fiind crescute sansele de sarcina (uneori), iar succesul sau depinde de cauza infertilitatii de cuplu. Daca este realizata lunar cu sperma proaspata sau crioconservata, rata de succes poate ajunge de 20% pe ciclu in functie de existenta medicamentelor asociate, varsta femeii (cele peste 40 ani sau cu rezerva ovariana redusa) si diagnostic, dar si alti factori. Aceasta tehnica trebuie utilizata timp de maxim 3 luni la femeile care ovuleaza spontan (singure), dar si mai mult pentru cele care sufera de sindromul ovarului polichistic si/sau anovulatie/oligo-ovulatie.
Fertilizarea in vitro (FIV)
Este una din cele mai des folosite proceduri si presupune combinarea ovulelor/gametilor cu sperma intr-un recipient in laborator. Odata ce apare fertilizarea, embrionii se dezvolta timp de 3-5 zile inainte de introducerea in uter. Poate fi folosita pentru tratamentul infertilitatii datorat oligospermiei, anticorpilor spermici, disfunctiei tubare, endometriozei sau infertilitatii de cauza inexplicabila. Procedura implica urmatoarele:
- hiperstimulare ovariana controlata: cu Clomifen si/sau gonadotropine; uneori se apeleaza si la agonist/antagonist 
de GnRH pentru a preveni ovulatia prematura. In final se administreaza hCG pentru a induce maturizarea foliculara finala si ovulatia. Aceasta faza dureaza aproximativ 8-14 zile si este de obicei sub forma injectabila; impune supravegherea dezvoltarii ovulelor prin ecografie transvaginala, dar si prin teste de sange (producerea de estrogen)
- prelevarea ovocitelor: la aproximativ 34-36 ore dupa administrarea hCG, ovocitele sunt prelevate direct prin punctie a foliculului cu ghidaj ecografic (pentru a vizualiza ovarele si foliculii) sau mai rar laparoscopic (se insereaza un ac prin peretele vaginal pana la ovare si se aspira ovulele din ovare); uneori se apeleaza la sedare usoara si medicamente analgezice (dureaza aproximativ 30 minute).
- fertilizarea: ovocitele sunt inseminate in vitro (mostra de sperma este in general spalata de mai multe ori cu mediu de cultura tisular si concentrata pentru motilitatea sporita a spermatozoizilor). Sperma este amplasata intr-un recipient cu ovulele si lasata peste noapte intr-un incubator, fertilizarea aparand de la sine; cand nu se intampla acest lucru, se apeleaza la o procedura de injectare (injectare intracitoplasmatica a spermatozoizilor; in procent de 60% este utilizata in SUA).
- cultura embrionara: dupa adaugarea spermei, ovocitele sunt cultivate timp de 2-5 zile
- transferul embrionar: doar 1 sau cativa embrioni rezultati sunt transferati in cavitatea uterina in mod natural (prin vagin) cu ajutorul unui cateter flexibil, minimizand sansa de sarcina multipla (cel mai mare risc in FIV); procedura este lipsita de durere, insa uneori femeile experimenteaza crampe. Numarul de embrioni transferati depinde de varsta femeii si de raspunsul potential la procedura; alti embrioni pot fi crioconservati in azot lichid pentru transfer intr-un ciclu ulterior. Embrionul ar trebui sa se implanteze in mucoasa uterina in decurs de 6-10 zile de la procedura.
Citeste si:
Ce faci cand nu mai exista speranta? Fertilizarea in vitro
Injectia intracitoplasmatica a spermei (ICSI)
Unul din spermatozoizii partenerului (pentru a evita fertilizarea de cate spermatozoizi anormali) este introdus in ovul cu ajutorul unui ac microscopic (la fertilizarea in vitro sunt mai multi spermatozoizi amplasati aproape de exteriorul ovulului) care este apoi este cultivat; se realizeaza in laborator cu ajutorul unor instrumente microscopice. 
Odata ce apare fertilizarea, embrionul rezultat este introdus in uter sau in trompele uterine (ca in cazul fertilizarii in vitro). Aceasta tehnica identificata din anul 1992 este folosita de obicei de cuplurile in care exista probleme grave cu sperma (calitate/numar de spermatozozi redus sau motilitate slaba), uneori si de cuplurile in varsta sau de cele la care fertilizarea in vitro a esuat. Ovocitele sunt obtinute la fel ca in cazul fertilizarii in vitro. In anul 2010, aproximativ 2/3 din toate ciclurile de reproducere asistata din SUA au implicat injectia intracitoplasmatica a spermatozoidului. S-au constat insa riscuri sporite de defecte la nastere (defecte ale tractului reproducator masculin), probabil din cauza ca procedura insasi poate deteriora spermatozoidul, ovulul sau embrionul sau pentru ca uneori sperma prezinta mutatii ale cromozomului Y.
Transferul intrafalopian al gametilor (GIFT)
Ovulele sunt combinate cu sperma partenerului intr-un recipient de laborator, apoi introduse chirurgical distal in trompele uterine (nu in uter) utilizand un laparoscop sau un tub subtire din fibra (transvaginal). Fertilizarea se petrece in afara corpului si embrionul se implanteaza natural. Desi aceasta procedura era odata utilizata deseori, in prezent nu se mai practica la fel de mult (1% din tehnicile de reproducere asistata din SUA) datorita succesului pe care il detine fertilizarea in vitro. Este folosita in general de femeile cu infertilitate inexplicabila, cu functie normala tubara (au trompele uterine normale), cu endometrioza sau in caz de disfunctii ale spermatozoizilor; unele cupluri o iau in considerare din motive religioase. Ovocitele si sperma sunt obtinute la fel ca la fertilizarea in vitro. Rata de nasteri vii pe ciclu oscileaza intre 25-35% la majoritatea centrelor de fertilitate. Limitarea acestei tehnici consta in faptul ca fertilizarea nu poate fi confirmata.
Transferul intrafalopian al zigotilor (TIFZ)
Aceasta tehnica difera de transferul intrafalopian al gametilor, deoarece fertilizarea are loc in laborator si nu in trompele uterine, insa este similara prin faptul ca ovulul este transferat in trompa uterina si nu in uter si necesita de asemenea laparoscopie. Ovulele sunt amestecate cu sperma partenerului intr-un recipient de laborator, apoi introduse chirurgical in trompele uterine; se asteapta la fel ca la fertilizarea in vitro pana apare fertilizarea. ZIFT este responsabila pentru mai putin de 1% din tehnicile de reproducere asistata din SUA.
Citeste si:
Mamele surogat sau purtatoare: o industrie intr-o continua crestere
Surse:
www.babycenter.com; www.merckmanuals.com; www.nichd.nih.gov; www.medicinenet.com; www.asrm.org; www.american-hospital.org; www.advancedfertility.com
Urmareste-ne pe Google News
