Tulburare borderline la copii: cum o recunoști

Ce este tulburarea borderline

Tulburarea de personalitate borderline (BPD) este o afecțiune mentală, care afectează modul în care o persoană gândește, simte și interacționează cu ceilalți. Persoanele cu BPD experimentează adesea emoții intense și imprevizibile, au dificultăți în formarea unor relații stabile și sănătoase și pot avea un sentiment distorsionat despre cine sunt. 

Termenul "borderline" a fost introdus pentru prima dată în anii 1930 de către psihanalistul Adolph Stern. Acesta l-a folosit pentru a descrie pacienții care păreau să se afle la granița dintre nevroză și psihoză. De-a lungul deceniilor următoare, diverși clinicieni și cercetători au adus contribuții la înțelegerea afecțiunilor borderline.

În timp ce înțelegerea și recunoașterea BPD a progresat semnificativ de-a lungul anilor, rămân provocări în tratarea tulburării de personalitate borderline, inclusiv reducerea stigmatizării, îmbunătățirea detectării timpurii și furnizarea de tratamente accesibile și eficiente. 

Semne care anunță tulburarea borderline la copii

Tulburarea de personalitate borderline (BPD) este diagnosticată, de obicei, la sfârșitul adolescenței sau la începutul vârstei adulte, deoarece personalitatea este încă în curs de dezvoltare în copilărie. Cu toate acestea, anumite semne și comportamente la copii pot sugera o vulnerabilitate în dezvoltarea BPD sau a altor dificultăți emoționale. Este esențial să reții că prezența acestor semne nu înseamnă neapărat că un copil va suferi de BPD, sunt mulți alți factori ce contribuie la dezvoltarea tulburărilor de personalitate.

Dacă ești îngrijorată de comportamentul copilului tău, este esențial să te consulți cu un psihiatru pentru o evaluare corespunzătoare. Iată câteva semne ce pot apărea la copii:

Reacții emoționale intense: Copiii cu vulnerabilitate la BPD pot manifesta emoții intense și schimbătoare, cum ar fi furia, tristețea sau anxietatea, care pot fi disproporționate față de situație.

Dificultate în reglarea emoțiilor: Problemele de reglare emoțională se pot manifesta prin dificultăți de calmare după o supărare emoțională, schimbări frecvente de dispoziție sau reacții intense la factori de stres aparent minori.

Impulsivitate: Pot fi observate comportamente impulsive, cum ar fi acționarea fără să se gândească, implicarea în activități riscante sau dificultatea de a întârzia gratificarea.

Relații instabile: Copiii pot avea dificultăți în formarea și menținerea unor relații stabile cu colegii sau cu adulții. Ei ar putea prezenta modele de idealizare și devalorizare în relații.

Confuzie de identitate: Un copil poate afișa un sentiment neclar al sinelui, luptând să dezvolte o imagine de sine consistentă și stabilă. Ei pot adopta roluri sau personaje diferite în diferite situații.

Frica de abandon: Se poate observa o teamă accentuată de abandon, chiar dacă nu există niciun motiv obiectiv de îngrijorare. Această teamă poate duce la un comportament lipicios sau la eforturi intense pentru a evita să fie lăsat singur.

Comportamente de autoagresiune: Deși mai puțin frecvente la copii, pot fi prezente comportamente de autoagresiune, cum ar fi auto-tăierea sau auto-lovirea. Aceste comportamente sunt adesea încercări de a face față durerii emoționale.

Sentimente cronice de goliciune: Un copil poate exprima sentimente de goliciune, plictiseală sau insatisfacție, chiar și atunci când este implicat în activități care, de obicei, aduc bucurie.

Dificultăți în relațiile cu colegii: Probleme în interacțiunile sociale, cum ar fi conflicte frecvente, dificultăți în înțelegerea semnelor sociale sau provocări în formarea și menținerea prieteniilor.

Cauzele tulburării borderline la copii

Cauzele exacte ale tulburării de personalitate borderline (BPD) la copii nu sunt pe deplin înțelese, iar dezvoltarea BPD este probabil influențată de o combinație de factori genetici, biologici, de mediu și psihosociali. Printre cei mai comuni factori care pot contribui la dezvoltarea BPD la copii, se află:

Factori genetici: Există dovezi care sugerează că BPD are o componentă genetică. Persoanele cu antecedente familiale de BPD sau alte tulburări de personalitate pot avea un risc crescut.

Factori biologici: Anumiți factori neurobiologici, cum ar fi anomalii în structura sau funcția creierului, pot juca un rol în dezvoltarea BPD. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege pe deplin aceste conexiuni.

Factori de mediu: Experiențele negative din copilărie, cum ar fi traumele, neglijarea sau abuzul, pot crește semnificativ riscul de a dezvolta BPD. Copiii care se confruntă cu instabilitate cronică, îngrijire inconsecventă sau întreruperi ale atașamentului în primii ani de viață pot fi mai vulnerabili.

Funcționarea creierului: Unele studii sugerează că persoanele cu BPD pot avea diferențe în funcționarea zonelor creierului legate de reglarea emoțiilor și controlul impulsurilor. Aceste diferențe pot contribui la dereglarea emoțională și la comportamentele impulsive observate în BPD.

Mediile invalidante: Mediile care invalidează emoțiile unui copil, resping sentimentele acestuia sau nu reușesc să ofere un sprijin emoțional consistent pot contribui la dezvoltarea BPD. Ca urmare, copiii pot dezvolta mecanisme de apărare, cum ar fi reacții emoționale intense sau comportamente impulsive.

Sensibilitatea biologică la stres: Unele persoane pot avea o sensibilitate sporită la stres, ceea ce le face mai sensibile la impactul factorilor de mediu. Stresul cronic din copilărie poate contribui la dezvoltarea BPD la persoanele vulnerabile.

Sănătatea mentală a părinților: Părinții care au propriile probleme de sănătate mintală, inclusiv tulburări de dispoziție sau tulburări de personalitate, pot avea dificultăți în a oferi o îngrijire stabilă și sprijin, afectând, astfel, dezvoltarea emoțională a copilului.

Diagnosticul tulburării borderline la copii

Diagnosticul tulburării de personalitate borderline la copii poate fi o provocare, psihiatrii urmând, de obicei, criteriile specifice descrise în manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale. Cu toate acestea, anumite comportamente sau simptome la copii pot sugera necesitatea unei evaluări suplimentare. Procesul de diagnosticare implică, în general, următorii pași:

Evaluarea clinică: Un specialist în sănătate mintală, cum ar fi un psihiatru pentru copii, un psiholog sau un asistent social, efectuează o evaluare clinică amănunțită. Aceasta implică colectarea de informații despre comportamentul copilului, emoțiile, interacțiunile sociale și istoricul familiei.

Interviuri: Medicul poate realiza interviuri atât cu copilul, cât și cu părinții acestuia, pentru a obține o imagine cuprinzătoare a funcționării copilului în diferite contexte. Informațiile despre istoricul de dezvoltare al copilului, relațiile și orice experiențe traumatice sunt cruciale. 

Observație: Observarea comportamentului copilului în diferite contexte, cum ar fi acasă, la școală sau în timpul interacțiunilor sociale, poate oferi informații valoroase despre modelele sale emoționale și comportamentale.

Criterii de diagnostic: Psihiatrul utilizează criteriile prezentate în DSM-5 (manual de clasificare a tulburărilor mentale) pentru a evalua dacă simptomele copilului se aliniază cu criteriile de diagnostic pentru BPD. De reținut că BPD este considerat un diagnostic complex și grav, iar criteriile de diagnosticare a tulburărilor de personalitate la copii sunt, în general, abordate cu prudență.

Diagnostic diferențial: Medicul poate lua în considerare alte explicații posibile pentru simptomele și comportamentul copilului. Este important să se excludă alte afecțiuni de sănătate mintală sau tulburări de dezvoltare care se pot prezenta cu caracteristici similare.

Informații colaterale: Pot fi căutate informații de la profesori, alți îngrijitori și persoane implicate în viața copilului pentru a obține o perspectivă mai largă asupra comportamentului și funcționării copilului.

Contextul de dezvoltare: Este esențială luarea în considerare a stadiului de dezvoltare al copilului. Unele comportamente care ar putea fi îngrijorătoare la un copil pot fi adecvate din punct de vedere al dezvoltării, iar medicul trebuie să facă distincția între comportamentele normative și cele care pot indica o preocupare mai serioasă.

Durata și consecvența: Clinicianul evaluează durata și consistența simptomelor copilului. Tulburările de personalitate implică modele de comportament de durată, astfel încât simptomele trebuie să fie prezente pe o perioadă extinsă și nu doar să reflecte o fază temporară.

Tratamentul tulburării borderline la copii

Tratarea tulburării de personalitate borderline la copii implică o abordare complexă, care implică diferite aspecte ale bunăstării copilului, inclusiv reglarea emoțională, abilitățile interpersonale și sănătatea mentală generală. Iată câteva abordări terapeutice comune pentru tratarea provocărilor emoționale și comportamentale la copii care se pot alinia cu trăsăturile asociate cu BPD:

Psihoterapie (consiliere): Diferite forme de psihoterapie pot fi benefice pentru copiii cu dificultăți emoționale și comportamentale. O abordare care și-a demonstrat eficacitatea este Terapia comportamentală dialectică pentru copii (DBT), care este adaptată din versiunea pentru adulți a DBT. Terapia comportamentală dialectică pentru copii se concentrează pe formarea de abilități, pe reglarea emoțiilor și pe eficiența interpersonală.

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT): CBT îi ajută pe copii să identifice și să conteste tiparele de gândire negative și să dezvolte mecanisme de adaptare mai sănătoase. Aceasta poate fi eficientă în abordarea impulsivității, a dereglării emoționale și a gândirii distorsionate.

Terapia prin joc: În special pentru copiii mai mici, terapia prin joc le oferă o modalitate de a-și exprima sentimentele și experiențele prin joc. Terapeuții folosesc jucării și jocuri pentru a-i ajuta pe copii să comunice și să proceseze emoțiile.

Implicarea și sprijinul părinților: Implicarea părinților sau a celor care se ocupă de copii este crucială în procesul de tratament. Programele de formare a părinților îi pot ajuta pe cei care îi îngrijesc să învețe strategii pentru a gestiona comportamentele dificile, pentru a îmbunătăți comunicarea și pentru a crea un mediu familial mai susținător.

Terapia de familie: Terapia de familie poate aborda dinamica din cadrul familiei, care poate contribui la dificultățile emoționale ale copilului. Aceasta oferă o oportunitate pentru o comunicare deschisă, înțelegere și rezolvarea problemelor în colaborare.

Intervenții la nivelul școlii: Colaborarea cu profesorii și personalul școlar este esențială. Intervențiile comportamentale în mediul școlar pot sprijini dezvoltarea academică și socială a copilului.

Medicamente (în unele cazuri): În timp ce medicația nu este, de obicei, tratamentul de primă linie pentru BPD la copii, aceasta poate fi luată în considerare în anumite situații, în special dacă există afecțiuni concomitente, cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD). Deciziile privind medicația ar trebui luate în urma consultării cu un psihiatru pentru copii sau cu un medic pediatru.

Tehnici de conștientizare și relaxare: Predarea copiilor tehnicile de mindfulness și de relaxare poate ajuta la îmbunătățirea reglării emoționale și la reducerea stresului. Tehnici precum respirația profundă și imaginile ghidate pot fi încorporate în terapie.

 În ciuda provocărilor asociate cu BPD, existența unui tratament și a unui sprijin adecvat, multe persoane pot învăța să-și gestioneze simptomele și să ducă o viață satisfăcătoare.