Infecţia urinară este o afecţiune a tractului urinar. Apare când anumite bacterii infectează rinichii, ureterele, vezica urinară sau uretra, acestea fiind organele care conduc urina în afara organismului. De asemenea, sunt şi componentele tractului urinar.
Rinichi - organe situate în spate, care produc urină;
Uretere - organe tubulare prin care este transportată urina, de la rinichi către vezică;
Vezica urinară - este situată în zona pelvisului şi este cea care depozitează urina;
Uretra - este orificiul prin care se elimină urina.
Infecţia urinară la adulți apare atunci când microbii găsesc în sistemul urinar mediul propice pentru înmulţire. Bacteriile pot afecta organele astfel:
Ascendent. Microorganismele pătrund prin uretră, ajung în vezica urinară şi îşi urmează drumul către rinichi. Acestea pot face parte din familiile: E Coli, Staphylococcus şi Proteus şi pot proveni din zona genitală sau anală, la femei.
Descendent. Bacteriile pătrund în rinichi direct prin intermediul sângelui, ulterior fiind conduse spre celelalte componente ale tractului urinar. Acestea provin din diverse infecţii din organism.
Opinia specialistului"Infecţia urinară determinată de prezenţa şi multiplicarea microorganismelor la nivelul tractului urinar duce la apariţia unor simptome destul de supărătoare ce pot afecta viaţa socială, profesională şi sexuală, în special a adulţilor tineri cât şi a vârstnicilor.O serie de microorganisme pot fi responsabile de apariţia simptomelor de infecţie urinară. Cel mai frecvent este incriminată E.COLI. Tratamentul se adresează atât formelor joase(uretrite, cistite) cât şi a celor înalte(pielonefrite). Pentru a şti cu certitudine ce tip de microorganism este responsabil pentru problema dumneavoastră urinară se recomandă efectuarea uroculturii în asociere cu examenul sumar de urină. Medicul ginecolog sau urolog vă poate recomanda şi alte investigaţii: ecografie, cistoscopie, etc. Tratamentul în principal vizează administrarea de ATB în conformitate cu antibiogramă, antiseptice şi bacteriostatice urinare, extract din merişor sau hibiscus, antispastice, cură lichidiană. Atentie! Infecţia urinară trebuie tratată corect, ţintit. Tratamentul la întâmplare poate duce la recurente frecvente şi în timp la scăderea capacităţii de funcţionare a rinichilor", a spus Doamna Doctor Cătălina Bicoi, medic specialist obstetrică-ginecologie, în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. |
Simptome ale infecţiei urinare la adulți
Infecţia urinară la adulți se poate manifesta diferit, de la persoană la persoană. Iată care sunt semnele unei infecţii a sistemului urinar:
Infecţii urinare joase (cistite, uretrite) - urină tulbure, durere, usturime, senzaţie de mâncărime la nivelul uretrei, urinare frecventă, miros neobişnuit al urinei, durere în partea inferioară a abdomenului.
Infecţii urinare înalte (pielonefrită, ureterită) - febră, frisoane, senzaţie de vomă şi greţuri, diaree, durere la nivelul pelvisului şi organelor genitale, intensitate variabilă a durerii.
Trebuie să ştii că această afecţiune este mai des întâlnită la femei, decât la bărbați. Acest lucru este cauzat în principal de conformaţia anatomică, dar şi de alţi factori de risc, la care reprezentantele sexului frumos se supun cu sau fără voia lor, precum:
- viaţa sexuală activă - uretra este iritată în timpul actului sexual şi permite ascensiunea microorganismelor în vezică;
- folosirea prezervativelor sau cremelor pe bază de spermicid;
- folosirea diafragmei ca metodă contraceptivă - împiedică eliminarea completă a urinei din vezică, ceea ce influenţează apariţia infecţiilor;
- tratamentul cu antibiotice - modifică flora vaginală;
- produse de curățare sau lenjerie intimă iritativă - o uretră iritată şi inflamată asigură accesul uşor al bacteriilor.
Tratamentul infecţiei urinare la adulţi
Infecţiile urinare la adulți sunt afecţiuni comune, însă nu trebuie ignorate. Indiferent de natura acestora, trebuie să te adresezi medicului. Iată care sunt situaţiile ce trebuie să te trimită în foarte scurt timp la cabinetul medicului specialist:
- simptome prezente timp de câteva zile;
- agravarea simptomelor;
- apariţia febrei şi frisoanelor;
- dureri puternice de spate şi abdomen;
- sarcină;
- diabet zaharat.
Diagnosticul este pus în urma unei analize de urină. Medicul urolog poate spune cu exactitate cu ce fel de infecţie ai de-a face şi ce tratament trebuie să urmezi pentru vindecare. Există şi situaţii în care simptomele şi simpla analiză a urinei nu sunt suficiente pentru un diagnostic exact. Astfel, se poate apela la examene de laborator, urocultură şi celor prin raze, precum radiografia, urografia şi ecografia.
După etapa de diagnosticare şi identificare a problemei, urmează partea în care se va prescrie tratamentul. Infecţiile urinare la adulți se tratează la domiciliu, prin intermediul unui tratament pe bază de antibiotice. În funcţie de tipul infecţiei şi de gravitatea simptomelor, se pot prescrie între 3 şi 7 zile de tratement, pentru cistită şi 7-14, în cazul pielonefritei.
Tratarea infecției urinare la adulți aduce cu sine o altă serie de probleme resimțite la nivelul tractului urinar. Medicamentele puternice atacă bacteriile benefice din organism, producând astfel un dezechilibru vaginal. Prin urmare, poți avea de-a face cu senzații de arsuri și mâncărime, dar și neplăcutele scurgeri vaginale cu miros urât. Deși la prima vedere pare o problemă foarte gravă, trebuie să știi că are o rezolvare, pe site-ul VavianPharma. Este vorba despre gelul bioactiv MultiGyn Actigel, care reduce senzațiile neplăcute și ajută bacteriile pozitive să lupte împotriva microorganismelir străine, dar și Multi-Gyn FemiWash.
|
Spuma nu conține parfum și alte substanțe iritante, de aceea este benefica pentru pielea uscată și foarte sensibilă. Multi-Gyn FemiWash are rolul de a menține tesuturile sănătoase și de a curăța în profunzime, fărăr să atace sistemul natural de apărare.
Sfaturi pentru prevenirea infecţiei urinare la adulți:
Consumaţi suficiente lichide.
Nu amânaţi mersul la baie.
După ce aţi urinat, ştergeţi zona genitală din faţă spre spate.
Curăţaţi zona genitalo-anală în fiecare zi.
Schimbaţi des tampoanele intravaginale.
Evitaţi lenjeria intimă din materiale sintetice.
Nu folosiţi produse de igienă intimă iritante pentru zona vaginală.
Surse: medicinenet.com, nhs.uk, patient.info, romedic.ro, sfatulmedicului.ro.