Bun pentru bebe, perfect pentru mami! Vezi care este produsul minune

Bun pentru bebe, perfect pentru mami! Vezi care este produsul minune

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O piele sănătoasă este esențială pentru starea de bine a oricăruia dintre noi, indiferent de vârstă. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi un ingredient-cheie din produsele destinate îngrijirii pielii  celor mari și  celor mici: lanolina. Vei fi surprinsă de efectele sale și cu siguranță că vei dori să o folosești pentru micuțul tău și pentru tine!

Ce este lanolina

Lanolina este o substanță grasă, galbenă, produsă de glandele sebacee ale oilor pentru ca aceasta să le asigure protecție pentru piele și blană, atât de frigul din anotimpul rece, cât și de căldura excesivă.
În vederea utilizării în cosmetică, ea trebuie mai întâi purificată. Acest proces implică spălări succesive ale substanței pure extrase din lâna oilor, urmată de distilarea moleculară. În urma acestor demersuri se va obține fie uleiul de lanolină, fie ceara de lanolină.

Cremele pe bază de lanolină- reguli de utilizare

Întrucât s-a descoperit, de-a lungul timpului, că lanolina acționează ca un agent care previne uscarea, descuamarea și iritațiile pielii, aceasta a început să fie utilizată pe scară tot mai largă pentru produsele de îngrijire pentru copii și adulți.
Una dintre cele mai importante calități ale lanolinei este următoarea: formează o peliculă uleioasă la suprafața pielii, favorizând însă menținerea apei în straturile acesteia. În acest fel, celulele moarte vor dispărea, iar pielea va deveni mai catifelată.

Ca să fii sigură că o cremă cu lanolină va aduce beneficiile așteptate, ar trebui să ții cont de următoarele aspecte:
• Utilizează produsele așa cum ți s-a recomandat de către un specialist sau conform informațiilor de pe ambalaj
• Dacă este necesar, vei agita recipientul cu cremă înainte de folosire
• Cât de frecvent vei recurge la cremă depinde de scopul propus
• Crema se va aplica doar pe piele
• Evită să aplici crema pe zone sensibile, cum ar fi în jurul ochilor sau în zona intimă (pe labii de exemplu)
• În general, pentru o piele foarte uscată, medicii dermatologi recomandă ca o cremă cu lanolină să fie folosită după ce pielea a fost udată în prealabil
• În situația în care problema pentru a cărei ameliorare ai recurs la crema cu lanolină se agravează (de exemplu, o iritație de scutec), ia legătura cât mai repede cu un medic

Cum să utilizezi lanolina în rutina ta de îngrijire, dar și în cea a bebelușului

Datorită efectelor calmante și regenerante, lanolina este binevenită inclusiv pentru proaspetele mămici și pentru bebeluși. Iată în ce scopuri ai putea să te folosești de produse care o conțin:
Pentru a preveni și  ameliora mameloanele crăpate și uscate
Medicii îndeamnă ca o cremă cu lanolină să fie utilizată încă din primele zile ale procesului de alăptare, în condițiile în care predispoziția spre mameloane crăpate și dureroase este mai mare. În acest context, poți să aplici liniștită aproximativ 2 mm de cremă pe areole și pe sfârcuri, astfel încât să mai reduci din iritație și crăpături. Ține minte că, în cazul de leziuni mai serioase, este indicat să apelezi la medic, astfel încât să eviți o infecție.

O altă calitate a cremelor cu lanolină (dacă sunt pe bază de lanolină pură, fără conservanți) este că pot rămâne pe sân în timpul utilizării pompei de sân sau a unei sesiuni de alăptare. Cu toate acestea, pentru a vindeca bine țesutul lezat, este mai bine să fie aplicate atât înainte, cât și după finalizarea alăptării. Dacă te vei unge cu crema înainte să alăptezi, străduiește-te să faci acest demers cu 10-15 minute înainte de a avea bebelușul la sân, astfel încât aceasta să se poată absorbi așa cum trebuie.

Un produs pe bază de lanolină, ideal pentru perioada de alăptare, este „Multi-Mam Lanolin". Multi-Mam Lanolin

Acesta conține lanolină pură, fără conservanți și este destinat îngrijirii mameloanelor sensibile și uscate ale femeilor care alăptează.
„Multi-Mam Lanolin" este inofensiv pentru bebeluși și de aceea nu este necesară îndepărtarea de pe sân în momentul alăptării. Ca să îți asigure o protecție optimă, cel mai bine este să recurgi la cremă înainte să alăptezi, de cel puțin 2 ori pe zi. O vei aplica pe toată zona mamelonului, după ce în prealabil ai luat o cantitate mică între vârfurile degetelor.

O altă utilizare binevenită a produsului este următoarea: „Multi-Mam Lanolin" poate fi aplicat și în cazul în care tu sau bebelușul vă confruntați cu nasul uscat sau cu buzele crăpate din cauza unei răceli.

Pentru buze uscate și/sau pentru nasul uscat
În condițiile în care nasul se înfundă, iar tu sau bebelușul veți respira pe gură, intervin nasul uscat și buzele deshidratate. Datorită conținutului de lipide, lanolina va umple micro-crăpăturile pielii și va permite apei să persiste în țesuturi. Din acest motiv, celulele moarte vor dispărea.


Mama ce isi unge bebelusul cu crema, pe fata

Alte cauze responsabile pentru buzele uscate la bebeluș, care nu trebuie neglijate, sunt:
• Faptul că își suge des buzele
• Expunerea la temperaturi ridicate sau la vânt
• Deshidratarea-Supraveghează-ți cu atenție copilul pentru a putea observa semnele deshidratării și pentru a solicita rapid ajutor medical în cazuri precum:. bebelușul udă mai puține scutece ca de obicei, nu mai are lacrimi, limba sa este uscată, pielea este uscată și nu mai este la fel de netedă, este foarte letargic, mâinile și picioarele sunt reci, ritmul respirației este accelerat
• Febra prelungită
• Lipsa unor vitamine- De exemplu, carența de vitamina A conduce la crăparea pielii, în special în zone sensibile cum sunt și buzele

Un alt detaliu pe care ar trebui să îl știi este că lanolina se folosește cu succes și în balsamurile de buze . Avantajele unui balsam cu lanolină sunt: se aplică ușor, acoperă o zonă extinsă și creează un fel de strat protector, care va absorbi umiditatea din aer și va favoriza acumularea apei în țesuturi, întinerindu-le totodată.

Lanolină pentru îngrijirea părului
Principalul efect benefic al șampoanelor, balsamurilor sau al aplicării de lanolină sub formă de ceară este că se va menține umezeala în păr, hidratându-l. Odată ce se întâmplă așa, părul nu va mai avea tendința de a deveni fragil și casant. În același timp, lanolina previne uscarea scalpului și apariția mătreții.
Dermatologii spun că în special persoanele cu părul creț ar trebui să aplice pe păr produse cu lanolină, întrucât acestea pot să pătrundă  pe deplin în profunzimea firelor, lăsându-le mai moi și mai ușor de descurcat.

Citește și: Ghidul de ingrijire a pielii copilului

Surse:
www.drlipp.com, www.healthline.com, www.livestrong.com, www.verywellfamily.com, www.webmd.com

MagazinVavianPharma.ro    

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 „reguli de parenting” pe care este perfect în regulă să le încalci
    5 „reguli de parenting” pe care este perfect în regulă să le încalci

    Atunci când vine vorba despre parenting, pare că mereu apar lucruri noi de știut. Dacă ești copleșită de valul de informații pe acest subiect, îți arătăm 5 reguli de...

    Singurul elev din România admis la liceu fără să mai treacă prin Evaluarea Națională. Este un copil-minune!
    Singurul elev din România admis la liceu fără să mai treacă prin Evaluarea Națională. Este un copil-minune!

    A muncit din greu patru ani, a venit cu medalii de aur la Olimpiadele de Matematică și a avut rezultate excepționale la Olimpiada de Fizică. Eduard Pițu este copilul minune despre care...

    Am sângerat până în săptămâna 27 de sarcină, dar copilul meu este perfect sănătos acum
    Am sângerat până în săptămâna 27 de sarcină, dar copilul meu este perfect sănătos acum

    O femeie de peste hotare povestește că în timpul sarcinii, a sângerat intensiv până la 27 de săptămâni. Din fericire, bebelușul este bine acum.

    NU orice căsnicie poate fi salvată! Terapia de cuplu nu este mereu soluția minune
    NU orice căsnicie poate fi salvată! Terapia de cuplu nu este mereu soluția minune

    În timp ce unele cupluri apelează la terapia de cuplu ca la o ultimă soluție pentru a-și salva mariajul cu ultimele puteri, sunt și situații în care ședințele de terapie...

    Cuplurile din zodiac care nu au primit sanșe de la astre, dar se înțeleg de minune în viață
    Cuplurile din zodiac care nu au primit sanșe de la astre, dar se înțeleg de minune în viață

    Nativii cu trăsături de personalitate diametral opuse au mari șanse să formeze un cuplu reușit. Să aflăm împreună care sunt nativii care nu primesc nicio șansă de reușită...

    Bună ziua, numele meu este „mami”. Ți se întâmplă și ție să nu-ți mai aduci aminte cum erai înainte de a fi mamă?
    Bună ziua, numele meu este „mami”. Ți se întâmplă și ție să nu-ți mai aduci aminte cum erai înainte de a fi mamă?

    După ce aduc pe lume un prunc, femeile primesc nobila titulatură de mamă și apelativul pe care îl aud de zeci de ori pe zi, „mami”. Este acest apelativ un motiv de...

    Viața de cuplu este importantă și după ce apar copiii. Sfatul mămicii care simte ca a devenit un părinte mai bun după o vacanță cu soțul ei
    Viața de cuplu este importantă și după ce apar copiii. Sfatul mămicii care simte ca a devenit un părinte mai bun după o vacanță cu soțul ei

    O vacanță în doi poate schimba complet mersul relației. Un cuplu care a plecat în prima vacanță fără copii, compleșiți de sentimentele de vină și remușcări s-a...

    © 2024 Qbebe