5 semne pe sâni care pot indica o problemă în alăptare

5 semne pe sâni care pot indica o problemă în alăptare

Irina Olteanu - Redactor Senior

Problemele în alăptare pot fi identificate cu ușurință prin observarea modificărilor care apar la nivelul sânilor. Dacă observi sâni de mărmi diferite sau cu modificări ale pielii trebuie să apelezi la un specialist. Află în continuare ce alte semne trebuie să urmărești și ce pot ascunde fiecare în parte.

Semne pe sâni care pot indica o problemă în alăptare:

1. Canale galactofore înfundate, mastită și angorjarea sânilor

Canalele galactofore înfundate reprezintă umflături dure, sensibile la atingere, care se formează în canalele galactofore și blochează curgerea laptelui matern. Canalele înfundate se eliberează de obicei în mai puțin de o zi prin alăptare frecventă sau exprimarea laptelui care ajută la extragerea laptelui din sâni.

Mastita este inflamația țesutului mamar. Cauzează durere, inflamație și înroșirea zonei afectate a sânului. Poate cauza și simptome similare gripei. Poate fi necesară administrarea unui antibiotic dacă este prezentă o infecție, așa că se impune un consult medical. Poți începe procesul de recuperare în decurs de 48 de ore dacă te odihnești suficient, îți iei medicamentele și alăptezi des.

semne pe sani care pot indica o problema in alaptare

Angorjarea sânilor reprezintă una dintre cele mai comune probleme în alăptare, fiind cauzată de o creștere în lichidele din sâni, inclusiv lapte matern, sânge și limfă. Angorjarea poate fi dureroasă, îngreunând procesul de alăptare. Poate fi tratată prin oferirea de lapte mai des, folosirea unei pompe de sân pentru a elimina presiunea excesivă din sâni, așezarea unor comprese reci sau frunze de varză pe sâni pentru confort și medicație analgezică uneori.

Mai rar pot apărea în timpul alăptării galactocelul – un chist plin cu lapte care reprezintă adeseori rezultatul unui canal galactofor înfundat (se tratează prin extragerea lichidului cu un ac), abcesul mamar - o complicație rară a unei infecții a sânului (se tratează prin extragerea lichidului cu un ac sau operație), albirea mameloanelor - se datorează tulburării bruște a fluxului sanguin către mameloane care devin albe și ard și apoi își recapătă culoarea originală (pentru a trata problema trebuie ca bebelușul să se atașeze bine de sân și să previi mameloanele crăpate și dureroase).

Multi Mam LanolinDacă te confrunți cu mameloane sensibile și uscate, Multi-Mam Lanolin este soluția perfectă pentru tine, fiind natural și inofensiv pentru copii, motiv pentru care nu trebuie îndepărtat de pe sâni înainte de alăptare. Poate fi utilizat pe tot parcursul zilei, în orice moment convenabil, fiind necesară aplicarea sa înainte de alăptare, de minim 2 ori pe zi. Te poți bucura astfel de o alăptare confortabilă și lipsită de durere.

2. Sâni nedezvoltați

Dacă te confrunți cu sâni hipoplastici, înseamnă că acesta este aspectul lor cu care te-ai născut. Este vorba despre un țesut mamar în care țesutul glandular, cel care produce lapte, nu s-a dezvoltat complet. Sânii subdezvoltați pot fi distanțați semnificativ, lungi sau subțiri și sunt șanse să nu afli că ai această problemă până când rămâi însărcinată și naști. Dacă medicul îți spune că prezinți un țesut glandular insuficient în sâni poți să continui să alăptezi. Însă se poate dovedi greu să produci o cantitate corespunzătoare lapte așa că este posibil să fii nevoită să oferi lapte praf bebelușului tău.

3. Sâni asimetrici

Este posibil ca un sân să fie puțin mai mare decât celălalt, însă nu reprezintă motiv de îngrijorare. Acesta reprezintă un aspect normal pe perioada alăptării, fiind de obicei rezultatul tiparului de hrănire al bebelușului. Sânul de la care vei începe masa următoare va fi mai plin și mai mare decât sânul pe care l-ai folosit pentru a începe ultima masă.
În situația în care un sân este mult mai mare decât celălalt, este posibil să produci mai mult lapte pe acea parte a corpului. Uneori o femeie ajunge să dezvolte mai mult țesut galactofor într-unul dintre sâni; dacă ai suferit o intervenție chirurgicală la nivelul sânilor sau tratament împotriva cancerului la un sân se poate ca sânul respectiv să nu producă la fel de mult lapte. De aceea sânii vor părea de dimensiuni inegale. Atâta timp cât medicul susține că este sigur și un sân poate produce lapte matern poți să îți alăptezi bebelușul pe acea parte. De asemenea, este extrem de posibil să oferi o masă îmbelșugată bebelușului tău cu un singur sân. Va fi nevoie doar ca medicul să monitorizeze greutatea și starea de sănătate a copilului tău, iar dacă toate aspectele par în regulă nu există motiv să nu poți alăpta exclusiv pe o singură parte a corpului.

Nu în ultimul rând, un sân poate fi mai mare decât celălalt din cauza faptul că bebelușul tău îl preferă pe acela. Cel mic poate să dezvolte o preferință pentru un anumit sân din multiple motive. Când un bebeluș preferă mai mult o parte, producția de lapte matern poate încetini pe acea parte pe care bebelușul nu o dorește, iar sânul poate să pară de mărime mai mică.

4. Candidoza

Candidoza este o infecție fungică caracterizată de petice albe pe piele sau mamelonul poate părea roșu sau strălucitor. Candidoza se poate instala și în profunzimea sânilor, fiind posibil să nu ai niciun simptom la exterior, dar în interior să simți o durere ascuțită. Poți continua alăptarea dacă ai candidoză, dar trebuie să apelezi imediat la tratament atât pentru tine cât și pentru bebelușul tău.

semne pe sani care pot indica o problema in alaptare

5. Nu s-a instalat lactația, nu simți că sânii se micșorează până la finalul mesei sau nu observi reflexul de curgere a laptelui

Dacă în decurs de 5 zile de la naștere nu produci lapte, în primul rând bebelușul tău trebuie cântărit de medicul pediatru. Acesta este cel mai sigur mod de a verifica dacă primește destul lapte. Va fi necesară și o examinare a sânilor. Dacă mărimea sânilor tăi nu scade până la finalul mesei se poate ca bebelușul să nu bea destul lapte sau să sugă ineficient. Nu în ultimul rând, dacă nu observi curgerea laptelui poate însemna că produci puțin lapte. Și în această situație este verificat bebelușul și va fi observată tehnica ta de alăptare.

Majoritatea problemelor asociate sânilor pe perioada alăptării sunt comune; deși sunt neplăcute sau chiar dureroase, nu sunt periculoase în general. Dacă observi schimbări care te neliniștesc sau ai motive de îngrijorare este indicat să vorbești cu medicul tău și să îi transmiți. Acesta îți va examina sânii și va recomanda dacă este cazul teste suplimentare pentru a identifica cauza exactă a simptomelor.

www.magazinvavianpharma.ro/


Surse: www.healthychildren.org,www.verywellfamily.com,www.nhs.uk

Articolul urmator
Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul
Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Semne care pot indica faptul că fetița ta urmează să aibă prima menstruație
    Semne care pot indica faptul că fetița ta urmează să aibă prima menstruație

    Pe cei mai mulți părinți, prima menstruație a fetiței lor îi sperie. De fapt, prima menstruație este un eveniment absolut normal în viața micuțelor care fac primii pași...

    Am alăptat 2 ani. Așa că i-am spus soțului meu ca banii economisiți să îi folosesc pentru o operație de ridicare de sâni
    Am alăptat 2 ani. Așa că i-am spus soțului meu ca banii economisiți să îi folosesc pentru o operație de ridicare de sâni

    Deși alăptarea este minunată, de cele mai multe ori are un impact negativ asupra sânilor. Nu sunt puține mămicile care după ce și-au alăptat o bună perioadă de timp copiii,...

    Părinții cer concedierea unui profesor transgender care poartă sâni extravaganți la școală
    Părinții cer concedierea unui profesor transgender care poartă sâni extravaganți la școală

    „Această poveste nu a devenit virală pentru că profesorul se identifică drept trans; a devenit virală pentru că toată lumea consideră că aspectul ei este nepotrivit...

    Crezi că ai crescut un copil extrem de răsfățat? Specialiștii indică semnele clare, dar și ce ai de făcut pentru a remedia situația
    Crezi că ai crescut un copil extrem de răsfățat? Specialiștii indică semnele clare, dar și ce ai de făcut pentru a remedia situația

    Cu toții am văzut copii răsfățați, nu-i așa? Acesta e un comportament prin care cel mic a descoperit că poate obține ceea ce vrea. Uite care sunt semnele care îți spun că ai...

    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori
    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori

    Poate crezi că e ușor să îți dai seama că ai pierdut o sarcină, însă nu este tot timpul așa. Uite la ce semne trebuie să fii atentă.

    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală
    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală

    Unul din patru cupluri nu pot avea copii. Acestea sunt statisticile sumbre ale Organizației Mondiale a Sănătății. Infertilitatea este o problemă medicală, care poate avea și cauze...

    8 trucuri utile în alăptare pentru mamele care revin la serviciu după concediul de creștere a copilului
    8 trucuri utile în alăptare pentru mamele care revin la serviciu după concediul de creștere a copilului

    Revenirea la serviciu după concediul de creștere a copilului reprezintă o provocare pentru cele mai multe mămici, care și-ar dori să stea cât mai mult timp în preajma...

    Noua găselniță în puericultură: pălăria de alăptare în public
    Noua găselniță în puericultură: pălăria de alăptare în public

    Dacă ai alăptat vreodată în public, cu siguranță nu de puține ori te-ai „lovit” de privirile acuzatoare ale celor din jur care nu înțeleg de ce trebuie să...

    © 2024 Qbebe