Sunteti rai si ignoranti. Si va urasc ...

"Eu sunt mama unui copil retardat. Si ca mine mai sunt multe mame. Si tati. Si ne doare ori de cate ori auzim cuvantul asta spus cu atata sila. Sau ori de cate ori intram pe facebook, in scurtele noastre momente de liniste, cand retardatii nostri nu au nevoie de noi, si incercam sa ne simtim si noi putin mai normale, mai putin vinovate poate, cum eram pe vremuri; si citim postarile voastre despre si cu „retardati". Nu stiu cum sunt alte mame, dar mie imi vine imediat in ochi fata retardatei mele de acasa. Si ma bufneste plansul. Pentru ca sunteti rai. Rai si ignoranti. Si va urasc... desi tare nu as vrea... doar ca asa imi vine...si va cer iertare..."

Asa ne povesteste o mama pe blogul ei. Un mesaj dureros, emotionant, care exprima un adevar crud si crunt. Unii dintre noi suntem norocosi sa avem copii sanatosi, copii care au din prima sansa la o viata normala, care nu trebuie sa se lupte pentru aceasta sansa si nici nu au nevoie de ajutor sa o primeasca. Noi, acesti parinti de copii sanatosi, luam sanatatea si normalitatea ca pe ceva indiscutabil, meritoriu, ca pe aerul pe care il respiram. Este timpul sa ne gandim si la acei parinti si copii care nu au mereu, in jurul lor, aer respirabil. Este timpul sa nu mai poluam aerul pe care ei il respira cu ignoranta noastra, este timpul sa ne deschidem sufletele si sa acceptam cu bratele deschise acesti copii frumosi si nevinovati asa cum sunt ei si sa ii iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce ar putea fi.

"Nimeni nu iubeste adevarul, dar nimeni! Nici noi nu-l iubim si rau facem. Ni se pare ca e periculos sa se afle adevarul despre noi. N-ar trebui sa fie periculos, dar este. Toate aceste lucruri arata o viciere profunda si grava a comportamentului social." (Alecu Paleologu)

Sunt mama unui copil sanatos si ma straduiesc sa inteleg durerea mamei cu un copil cu dizabilitati. Acea mama care trebuie sa se lupte din rasputeri sa faca lucrurile care mie mi se par naturale si normale. Mama unui copil cu autism asteapta in zadar ca micutul ei sa o ia in brate, sa ii zambeasca, sa ii spuna un "te iubesc". Mama unui copil cu retard psihic va lupta din greu, ani de zile, sa isi invete un copil o singura poezie. Mama unui copil cu retard motor va privi cu frustrare si disperare cum copilul ei jinduieste cu lacrimi in ochi sa alerge si el dupa o minge. Oricare dintre aceste mame isi iubeste copilul cu ardoare, si oricare dintre ele si-ar da viata pentru ca micutul ei sa fie normal.

De multe ori, ignoranta cu care ranim aceste mame nu este intentionata. Anne Belanger, mama unui baietel de 7 ani, Miles, a fost cu adevarat ranita vazand fotografia de grup a clasei unde invata copilul ei. Acesta era asezat separat de restul grupului, fotografia devenind parca un simbol al marginalizarii copiilor cu dizabilitati. Parintii lui Miles au cerut fotografului sa refaca poza de grup, si, cu zambete amare, au spus ca inteleg ca nu a fost nimic intentionat, dar lipsa de empatie a fost cat se poate de reala si dureroasa.

Pe de alta parte, mandria si iubirea mamei, dedicatia ei poate sa depaseasca orice obstacol. Kristine Barnett a fost uluita cand fiul ei, Jacob, pe care medicii l-au diagnosticat cu autism la varsta de 2 ani, a rezolvat un puzzle de 5000 de piese la varsta de 3 ani. Asa ca l-a inscris intr-un program special si l-a lasat sa studieze despre lucrurile care il pasionau. Astazi, Jacob are 14 ani si un IQ de 170, chiar mai mare decat al lui Einstein, stabilit la 160. Baiatul este considerat un geniu al matematicii de catre cei mai buni profesori din lume. Mai mult, pustiul a avut curajul sa vina cu o noua Teorie a Relativitatii, cu care este pe cale sa castige Premiul Nobel.

Totusi, societatea noastra inca nu a ajuns la acel stadiu in dezvoltare, in care sa nu observe handicapul unui copil, ci doar pe el ca persoana, ca pe oricare alta persoana. Target, un producator de haine, a lansat o campanie unde este folosit ca model si un copil cu sindromul Down. Vom spune ... "Aaa, ce dragut! Nu fac discriminari.". Insa am cazut deja intr-o capcana. Pentru ca trebuie sa spunem "Aaa, ce tricou dragut!" .. si atat. Iar copilul cu sindromul Down a fost doar o alta strategie de marketing, care sa creasca vanzarile. Societatea noastra inca nu stie sa accepte copiii cu dizabilitati ca avand aceleasi drepturi, ca facand parte din structura ei, ca fiind capabili sa isi aduca aportul in dezvoltarea ei.

"Fratele meu, Aidan, a inceput liceul, pe care il adora - spre deosebire de mine. Prin firea lui vivace, carismatica si iubitoare, s-a inconjurat de prieteni grozavi. A intrat in echipa de wrestling, joaca teatru, compune poezii, canta in concursurile de talente ale scolii. Insa, cand cineva ii spune retardat, sau ii mentioneaza dizabilitatea mentala, se intoarce direct la suptul degetului mare. Ce va spune asta? Ignoranta celor din jur, folosirea cuvantului "retardat" retardeaza progresul nostru catre o societate cu adevarat frumoasa.", spune Tim pe blogul lui.

Din pacate, nu voi fi niciodata capabila sa inteleg durerea acestor familii cu adevarat, oricat de mult as incerca sa ma asez in locul lor. Nimeni, doar ele pot sa cunoasca si sa inteleaga furtuna emotionala din sufletul lor. Insa pot sa fiu mai sensibila catre ceea ce presupune cresterea unui copil cu dizabilitati, pot sa inteleg mai bine cum aceleasi culori picteaza diferit acelasi tablou de viata si, in acelasi timp, sa imi invat copilul sa nu isi vada diferit colegul de clasa asezat in scaun cu rotile. Pot, dragi parinti, sa va indemn si pe voi, sa lasati ignoranta deoparte si, prin simple gesturi si vorbe, prin zambete si brate deschise, sa faceti mai frumoasa viata acestor familii incercate de greutati, care, de multe ori, au mai mult optimism, energie si dorinta de viata decat oricare dintre noi.

Cu drag, 

Gabriela Paladi

Redactor Sef Qbebe

Surse: Daily News, Huffington Post