Atacul de panică la copii

Informații despre atacul de panică la copii

Atacul de panică poate să dureze de la câteva minute până la câteva ore și apare subit. Nu este previzibil și se repetă. Apare rareori în copilărie, dar adesea se manifestă în adolescență (perioada prepubertate) în urma unor drumuri repetate la medic și la camera de gardă înainte de a se stabili diagnosticul psihiatric. Mai mult de 3 milioane de americani vor experimenta o tulburare anxioasă în timpul vieții. Aceasta începe de obicei în adolescență, deși uneori poate debuta în copilărie, fiind transmisă pe cale ereditară.
Poate fi declanșat de o mulțime de aspecte; o trăsătură cheie a atacului de panică este că teama unui atac poate declanșa unul nou. Din acest motiv, mulți copii pot să evite locurile unde s-au confruntat anterior cu episoade de acest gen, precum și locurile unde nu ar putea și ajutați sau din care ar fi dificil să evadeze (locuri închise sau aglomerate - mașini, tuneluri, poduri și metrou). Unii copii pot evita să iasă singuri din casă, în cazuri extreme ajungând să refuze complet să iasă afară.

Simptome pentru atacul de panică

Copilul tău poate descrie senzațiile pe care le experimentează într-un atac de panică ca și cum s-ar confrunta cu un infarct; o senzație subită și copleșitoare de teamă de moarte sau pierderea controlului, un sentiment că lumea este ireală și o dorință intensă de a evada, precum și simptome fizice cum sunt amețeala sau senzația de leșin, tremurat, greață, palpitații, durere în piept, transpirații și scurtarea respirației. După un atac de panică, care de obicei atinge punctul culminant în decurs de 10 minute, copilul poate rămâne cu o teamă profundă de un alt atac. În comparație cu adulții, când apar la copii și la adolescenți se prezintă mai dramatic (plâng, țipă, se hiperventilează), ceea ce poate părea alarmant pentru părinți și cei din jur.

Factori de risc

Un istoric familial de tulburări din spectrul anxios, tulburări bipolare și/sau depresie reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea unui atac de panică. Problemele respiratorii precum astmul conferă de asemenea un risc, la fel ca și un istoric de episoade similare atacului de panică care nu întrunesc criteriile acestuia.

Diagnostic

Poate fi dificil de diagnosticat în rândul copiilor, conducând la numeroase vizite la medici și multiple teste medicale care sunt scumpe și potențial dureroase. Atunci când este evaluat și diagnosticat corect, răspunde bine la tratament. Copiii și adolescenții cu simptomele menționate trebuie să fie în primul rând examinați de medicul de familie sau pediatru. În cazul în care nu este identificată o altă cauză fizică sau afecțiune pentru acestea, trebuie realizată o evaluare cuprinzătoare de către un psihiatru specializat în terapia cu copii sau adolescenți.

Diagnosticul se realizează adesea numai după explicarea medicală a semnelor și simptomelor, precum și după excluderea altor tulburări psihiatrice (inclusiv tulburare obsesiv-compulsivă și sindrom de stres posttraumatic). Un profesionist va pune acest diagnostic dacă atacurile sunt recurente, neașteptate și dacă este sunt urmate în lunile următoare de simptome inclusiv: preocupare cu posibilitatea unor atacuri suplimentare, teama de efectele unui atac, inclusiv sentimentul de a avea un atac de cord sau de a înnebuni și o schimbare considerabilă a comportamentului normal în urma atacurilor, precum evitarea locurilor asociate acestora.

Tratament

Tratamentul pentru tulburarea anxioasă este adesea de succes și constă de obicei într-o componentă farmacologică și una psihoterapeutică. Unele medicamente pot opri atacurile de panică, iar psihoterapia poate ajuta atât copilul, cât și familia acestuia să învețe moduri de a reduce stresul sau conflictul care îl poate cauza.
- Psihoterapie - un medic va începe terapia comportamentală cognitivă pentru a începe să reducă tiparele comportamentale negative, bazate pe evitare. O altă formă comună de tratament constă în terapia de expunere, care contracarează anxietatea anticipativă prin expunere graduală la situații asociate atacurilor; copilul deprinde modalități de control asupra anxietății resimțite prin tehnici de respirație
- Farmacologică - mai multe tipuri de medicamente pot fi prescrise pentru a trata efectele atacurilor de panică, începând cu antidepresive, care s-au dovedit eficiente. Benzodiazepinele sunt utilizate și s-au dovedit cele mai eficiente, dar pot conduce la un risc de dependență (în plus au efect sedativ și pot influența învățarea și memoria), prin urmare inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sunt de preferat.

Complicații

În cazul în care nu este recunoscut și tratat la timp, atacul de panică și complicațiile sale se pot dovedi devastatoare. Poate interfera cu relațiile, mediul școlar, precum și dezvoltarea normală a copilului sau a adolescentului. Atacurile pot conduce nu doar la o anxietate gravă, dar pot să afecteze de asemenea alte părți ale dispoziției sau funcționării copilului. Copiii și adolescenții pot să înceapă să resimtă anxietate în cea mai mare parte a timpului, chiar și atunci când nu au atacuri de panică. Unii încep să evite situațiile unde se tem că acestea pot apărea sau în care ajutorul nu este disponibil (să meargă la școală sau să fie separat de părinți), ceea ce poate fi încadrat drept agorafobie. Unii copii pot să dezvolte depresie gravă și chiar pot fi expuși unui risc de comportament suicidar. Pentru a scădea gradul de anxietate resimțit, unii adolescenți vor apela la alcool sau droguri.
Atacurile de panică pot să apară de sine stătător sau alături de alte tulburări precum anxietatea de separare sau probleme mentale precum tulburarea obsesiv-compulsivă, dar și probleme medicale (atacul de panincă poate declanșa un episod astmatic și viceversa). Pot să dispară perioade lungi de timp pentru a reapărea ulterior.

Surse: www.aacap.org; www.merckmanuals.com; www.worrywisekids.org; https://childmind.org