Copiii sunt niște mici ființe extraordinar de sociale și de energice. Sunt adevărate bombițe de vorbe, glume, țipete, veselie. Sunt soarele nostru și ne învârtim în jurul lor în fiecare zi ca să le fie bine. Pandemia asta ne-a dat tuturor viețile peste cap. Nimic nu va mai fi la fel. Copiii sunt cât se poate de rezilienți și se adaptează ușor la orice schimbare. Însă, vor fi și sunt afectați de această schimbare, chiar dacă la suprafață, în învelișul lor din praf de stele și de magie a copilăriei, pare că nu se vede nimic.
Eu am ales întotdeauna sinceritatea atunci când discut cu Anya, respectând o regulă de baza în relația noastră - Să nu o mint niciodată, indiferent de circumstanțe. Astfel încât, și ea la rândul ei, să nu ne mintă niciodată pe noi. Pentru că îmi doresc ca atunci când va avea nevoie de ajutorul nostru, să aibă curajul să ne spună adevărul și să o putem ajuta, noi, părinții ei, singurii din lumea aceasta care și-ar da viața pentru ea și nu vreun străin care ăși vede propriul interes.
Așa că discutăm despre pandemia de coronavirus sincer, și îi prezint obiectiv faptele și sacrificiile pe care le facem pentru a trece peste această criză fără precedent. Îi spun că suntem parte din istorie, că lumea, poate nu va mai fi la fel, dar va fi la fel de frumoasă. Că acum nu mai facem mofturi la mâncare, pentru că resursele trebuie să ne ajungă mai mult timp, că nu se poate întâlni cu prietenii ei fizic, pentru că riscăm să ne punem viața noastă, dar mai ales a bunicii, în pericol. Și înțelege, și la 9 ani prezintă o stăpânire de sine și o analiză a realității mai clară decât a noastră. Pentru că un copil vede lucrurile așa cum sunt, nu pătate de raționamente adulte care se nasc din temeri și experiențe de viață eșuate.
Fie că alegem să le expunem realitatea, sau nu, copiii vor resimți indirect stresul părinților
Desigur că unui copilaș mai mic decât Anya, de 3-4 ani, nu îi putem explica nebunia acestei pandemii. Și nici nu este recomandat să facem asta. Însă, psihologii spun că ei vor resimți stresul părinților, și că lipsa de socializare cu alți copii și îngrădirea copilăriei în spațiul restrâns al casei, va avea efecte cu timpul asupra psihicului lor. Așa că am studiat cu atenție declarațiile multor psihologi și iată care sunt semnele pe care trebuie să le urmărim, dacă vrem să ne dăm seama că cel mic nu este deloc ok:
- nevoie obsesivă de atenție
- crize dese de plâns
- crize dese de furie
- coșmaruri
- întoarcere la obiceiurile din bebelușie: suptul degetelui sau udatul patului noaptea
- lipsa apetitului
- insomniii sau somnolență excesivă
- dureri de cap sau de stomac
- lipsă de concentrare
- apatie și dezinteres pentru orice activitate
Dacă doar 2-3 dintre aceste semne apar, atunci este clar că copilul nu reușește să se acomodeze cu noul său mediu și noi trebuie să fim mai atenți la nevoile lui, fizice și emoționale.
"Sunt trei piese cheie prin care putem ajuta copilul să facă față unei situații stresante", spune Dr. Tali Raviv, directorul asociat de la Centrul de Reziliență pentru Copii al Spitalului de Copii Ann & Robert H. Lurie Chicago, SUA. "Mai întâi, trebuie să le asigurăm siguranță fizică și emoțională. Adică toate nevoile lor fizice să fie împlinite, precum mâncare, adăpost, sănătate. Dar și nevoile lor emoționale, oferindu-le informații despre situația actuală la nivelul lor de înțelegere, limitând expunerea la știri și construind o rutină zilnică previzibilă și adecvată care să fie respectată de toată lumea. În al doilea rând, trebuie să construim și să menținem relații interfamiliale sănătoase. Iar în cel de-al treilea rând, să îi învățăm cum să aibă emoții sănătoase și cum să le gestioneze pe cele negative".
Programul nostru de reziliență în vremuri de coronavirus
Dr. Tali Raviv spune că este bine să avem o rutină zilnică de la care să nu ne abatem, și că, pentru a ajuta copilul să socializeze trebuie să profităm la maximum de posibilitatea de comunicare online pe care ne-o oferă era modernă. Așa că, având aceste sfaturi în minte, am construit un program simplu, dar eficient pentru ca toată familia să treacă cu mintea și sufletul întregi peste această perioadă dificilă. Nu am pus ore și nici o ordine anume a activităților, dar zilnic încercăm să bifăm toate cele de mai jos:
- mesele să le servim împreună - mic dejun, prânz, cină
- să pregătim cel puțin o masă împreună (mami gătește, copilul spală legumele, tati le toacă, etc.)
- să facem un video call cu cineva în fiecare zi - bunici, prieteni, verișori, colegi de clasă
- să jucăm un joc de societate în fiecare zi (preferatul nostru este Activity Junior și Jenga) și să ne jucăm cu animăluțele casei. Avem un hamster, două pisici și un cățel. Dacă nu aveți animăluțe, poate că acum este timpul să luați unul. Va transforma total psihicul copilului, dar și pe al vostru.
- sa respectăm programul de lucru, dar să luăm și pauze: Anya are dimineața școală online cu învățătoarea, apoi, tot online, engleză, germană, pian sau curs foto, apoi luăm toți pauză de masă. Apoi noi revenim la muncă, Anya își face temele. În fiecare zi a săptămânii.
- în week-enduri căutăm să facem proiecte prin casă, homemade, în familie, precum inrămatul unui tablou sau pregătirea unei delicioase negrese, sa ne uităm la filme, sa ne jucăm pe WII, activități pe care le făceam și înainte de pandemie.
De ce trebuie să stăm acasă?
Trebuie să ne izolăm și să refuzăm contactul social cu oricine pentru copiii noștri, nu numai pentru bunici. Și nu mă refer aici la sănătatea fizică a copiilor, ci mai mult la cea emoțională. Pentru că peste lipsa de socializare cu alți copii vor trece fără sechele prea mari, însă, ce se întâmplă dacă vor avea de-a face cu trauma emoțională a îmbolnăvirii sau chiar a decesului unui membru al familiei? Ce furtună distrugătoare s-ar petrece în sufletul lui, dacă DSP-ul ar veni cu izoleta să îi ia tatăl și nu l-ar mai vedea timp de 2 săptămâni? Sau ar lua-o pe bunica și nu ar mai vedea-o niciodată?
"Majoritatea copiilor sunt rezilienți în fața unor astfel de traume. Dar unii dintre ei se prea poate să aibă de-a face cu efecte asupra sănătății psihice de lungă durată, care să îi afecteze pentru tot restul vieții. Și asta se întîmplă mai ales în cazul copiilor care au simțit amenințare directă asupra siguranței lor (lipsă de hrană, de adăpost sau îmbolnăvirea lor sau a unui membru al familiei) sau au trecut prin decesul unei persoane dragi din familie din cauza coronavirusului", subliniază Dr. Tali Raviv.
Nu, copiii noștri nu sunt bine, pentru că nici noi nu suntem bine. Trăim vremuri fără precedent, de nesiguranță medicală, financiară și emoțională. Nu știm ce ne așteaptă, nu știm dacă ne vom îmbolnăvi și noi sau nu, nu știm cum ne va afecta boala, nu știm dacă ne vor ajunge banii, nu știm mai nimic care să fie speculat în viitorul apropiat. Știm că acum nu suntem bine, dar mai știm că omul are o calitate excepțională, care îl face să îndure orice să să iasă învingător în lupta cu viața: SPERANȚA! Și asta trebuie să insuflăm și noi copiilor noștri: speranță, optimism, umanitate și multă iubire pentru noi, cei din sânul familiei, dar și pentru cei care se luptă cu acest virus neobosit în primele linii, de la cadre medicale, la vânzătorii de la supermarket care muncesc pentru ca noi să avem ce pune pe masă. Trebuie să ne spunem mereu, și nouă, și copiilor noștri că TOTUL VA FI BINE!
Urmareste-ne pe Google News
