Educatia copiilor
Educatia copiilor incepe inca din primele luni si se desfasoara pe parcursul intregii vieti. Este important sa stii cum sa iti educi copilul astfel incat acesta sa se adapteze mediilor sociale din care va face parte ulterior: gradinita, scoala, grup de prieteni etc.
Să fii părinte nu este lucru ușor și nu de puține ori vei fi pus în situația de a-ți „manipula" cumva copilul pentru a obține de la el comportamente dezirabile sau pentru...
În prezent au ajuns în Parlament mai multe inițiative legislative care prevăd introducerea, în Proiectul de Modificare a Legii Educației Naționale, a trei noi...
La prima etapă a Olimpiadei „Gazeta Matematică”, o variantă online de experiment organizată fără sprijinul Ministerului Educației, profesorul Radu Gologan, președintele...
Una dintre cele mai mari companii de software producătoare de sisteme de protecție din lume a realizat un studiu menit să analizeze obiceiurile copiilor în ceea ce privește...
Una dintre cele mai cunoscute metode educaționale din toate timpurile, Metoda Montessori, propune implicarea copilului în activități ludice și educative care să poată fi...
Recent s-a aflat că un copil în vârstă de 7 ani din Germania a cheltuit o sumă deloc neglijabilă după ce s-a jucat mai mult timp pe telefonul mamei sale. Parcurge articolul...
”Ești obraznic!” Oare? Chiar așa? Ce gândiți, voi, dragi părinți, când puneți această etichetă pe copil? Ce înseamnă obrăznicia, de fapt? Hai să...
Din dorinţa de a te apropia cât mai mult de copilul tău, intenţionând să te perceapă ca pe o prietenă sau, dimpotrivă, cu intenţia de a-l disciplina şi de-ai arăta cine...
Fie că ai de-a face cu un mic "mofturos" şi te străduieşti să apelezi la orice mijloace pentru a-l convinge să mănânce, fie că pur şi simplu nu îţi poţi desprinde...
Bine, bine, exagerăm puțin când spunem că i-ar trimite la închisoare, dar cu siguranță le-ar aduce o mustrare sau i-ar trimite la închisoarea părinților milenari. Pe...
Printre cele mai importante provocări ce marchează viața de părinte se regăsesc și momentele de tensiune cu copilul, când capacitatea de autocontrol și răbdarea vor fi...
Educatia copiilor este perpetua
Numai printr-o educatie corecta si adaptata copilul tau va reusi sa se dezvolte corect si sa se plieze pe nevoile societatii. Categoria noastra Educatia copiilor iti va pune la dispozitie permanent articole si informatii care iti vor fi de folos in educarea copilului tau.