Alternative la "Nu" in educatia copilului: Ghid pe varste

Cum sa spui NU:
Poti sa refuzi chiar si un bebelus?

Da: dar cum si in ce? Pe de o parte, am auzit mame care nu iau in serios bebelusul atunci cand plange, mergand pe principiul: Lasa-l sa planga pana cand se linisteste, fiindca, daca merg sa il iau in brate, se obisnuieste prost. Da, acest lucru se intampla intocmai, dar dupa o varsta. Nu acum, sub un an de zile, cand copilul este complet neajutorat si dependent de mama. Un astfel de tratament in aceasta perioada ii poate provoca micutului traume emotionale serioase. Sa tinem minte ca in primul an de viata nu exista rasfat. Copilul nu se rasfata atunci cand plange: el are nevoi si dureri reale, fie biologice, fie emotionale. Si numai mama (adultul) le poate indeplini.

Pe de alta parte, este important ca mama care alapteaza sa ii poate spuna copilului: NU acum sau NU asa. Acest NU tine mai mult de curajul si de autodisciplina mamei decat de insistentele copilului. Mama ii poate arata copilului cum si cum sa NU suga de la san, astfel incat el sa traga suficient de mult si mama sa aiba dureri cat mai putine sau deloc. Unele mame nu indraznesc sa deranjeze copilul, indiferent care ar fi pretul, de teama ca interventia lor sa nu fie interpretat ca un refuz, ca o respingere. Ele pot spune NU doar cand copilul musca sau durerea devine de nesuportat. Insa copilul nu va avea de suferit daca mama il intrerupe, cu blandete si fara resentimente, aratandu-i un mod mai bun de a continua ceea ce facea.

Pe masura ce bebelusul creste, vocea mamei prinde curaj, pentru a-l directiona pe copil. Nu neaparat prin cuvantul "Nu", ci prin inlocuitori clari si eficienti, precum: "Altfel facem acest lucru: uite cum", "Acum facem altceva", "Lasa jos din manuta", "Opreste-te, stop!".

Alternative la NU:
Copilul intre 1 si 3 ani

Arta de a spune NU se rafineaza odata cu micutul tau. Am vazut ca in primul an de viata nevoile si solicitarile bebelusului raman cam aceleasi, vizand satisfactie si alinare emotionala. Odata ce intram in al doilea an, insa, ele se diversifica si micul omulet incepe demersul - care, de acum, va tine o viata - de a incerca marea cu degetul. Mama si tata intra in noul rol de parinte - unul dintre cele mai importante -, cel de a discerne intre momentele cand trebuie sa raspunsa afirmativ si cele in care este indicat sa refuze pretentia copilului. Ceea ce vrea el nu este ntotdeauna sigur sau sanatos. Intre 9 si aproximativ 14 luni, NU-ul adresat poate fi direct, raspicat, desi rostit cu o tonalitate joasa. Bebelusul se arata nemultumit, insa accepta.

De la 14 pana pe la 18 luni, insa, traverseaza o perioada guvernata de o slaba toleranta la frustrare si de o revolta vehementa fata de orice tendinta parinteasca de a-l deturna din drumul sau. Aici intra in functiune inventivitatea si rabdarea parintilor, de vreme ce va fi mare nevoie de alternative creative si perseverente la NU. Dupa 18 luni, copilul incepe sa se obisnuiasca a primi si NU, chiar daca incearca in continuare sa il ignore sau depaseasca. Parintii pot deveni mai relaxati si mai stapani pe sine, transmitandu-i acestuia mesajul: "Asa stau lucrurile, dragul meu, nu este nici o pacoste daca se intampla altfel decat vrei tu acum si sunt sigur ca te vei descurca." NU-ul implementat de parinti are nevoie sa poarte pelerina sigurantei si a increderii.

Copilul, pentru a depasi drama resimtita la neimplinirea dorintei si voinei lui, are nevoie sa gaseasca, in ochii si atitudinea parintilor, confirmarea ca drama lui nu este ucigatoare. El nu stie acest lucru, stie doar ca nu poate obtine ce considera el atunci ca fiind imperios necesar. Parintii ii refuza incercarea, NU-ul lor este insurmontabil, dar in ochii si in tonul lor trebuie sa gaseasca intelegere si fermitate, in egala masura. Mesajul "Nu poti avea acum ce doresti, vad ca asta te supara foarte tare, dar nu este atat de grav. Ne putem linisti. Poti trai si fara asta, vei fi bine. Te inteleg si stiu, caci am trecut si eu prin asta. Vei supravietui. Poti sa ai aceeasi incredere pe care o am si eu." Copilul va deprinde abilitatea de a face fata frustrarii si drama lui va scadea in intensitate. Deja, pe la doi ani, va deveni el insusi expert in a spune NU.

Alternative la NU:
Ofera-i mai multa libertate

Fii un parinte proactiv si intampina nevoile firesti ale copilului tau. Afla ce stadiu de dezvoltare traverseaza si care sunt tendintele lui "evolutioniste". Pregateste-te pentru perioada care va urma. Ofera-i copilului libertatea specifica varstei, incurajeaza-i independenta intr-o maniera sanatoasa, iar NU-urile vor avea mai putine ocazii sa apara. Cum sa facem asta pentru un copil de 2-3 ani?

Copilul are nevoie sa se miste. "Alege pentru el haine care permit miscarea maxima, cum ar fi pantalonii scurti cu elastic in talie, sosetele calduroase si materialele usoare. Evita hainele si echipamentele care ingradesc miscarile. Tarcurile, premergatoarele, leaganele il imobilizeaza si il restrictioneaza. Astfel de aparate il ajuta pe bebelus sa sada, sa stea in picioare, sa mearga sau sa sara, inainte sa aiba bucuria de a dobandi acestea prin propriile eforturi. Creeaza un spatiu deschis si un univers curat si ordonat, pe care copilul sa il exploreze atunci cand incepe sa se intinda, sa se tarasca, sa mearga cu sprijin sau sa stea in picioare.

Gaseste un loc in care sa poata exersa cataratul, daca nu aveti trepte si invata-l sa se tarasca la coborarea scarilor. Gaseste locuri care ofera spatii vaste pentru miscare: locuri de joaca, sali publice de gimnastica, parcuri. Ofera-i obiecte mari si grele pe care sa le care. Pe masura ce vii in intampinatea nevoii de miscare si de ascensiune a copilului, vei vedea ca te dezveti de a-i spune NU in mod automat, pentru ca vei observa bucuria si vitalitatea cu care primeste si foloseste toate contextele pe care i le facilitezi. In plus, copilul tau isi va consuma energia si se va dezvolta sanatos, atat fizic, cat si psihic si emotional." (http://aidtolife.org/ro/)

Alternative la NU:
Ai rabdare si incredere

"Independenta este abilitatea de a face lucruri pentru noi insine si de a gandi singuri. Copilul tau devine independent prin propria lui activitate. Fiind implicat in activitati simple de zi cu zi, el incepe sa inteleaga rolul sau in familie si propriile abilitati. Atunci cand ii oferi alternative la momentul potrivit si doar intervii putin daca are nevoie de ajutor, in loc sa il opresti de la a incerca, ii transmiti ca "Stiu ca poti face singur acest lucru". Cand tu sacrifici NU-ul in favoarea increderii, copilul castiga abilitati, propria incredere si o atitudine de genul "Eu pot", care ii vor folosi intreaga viata.

Ai rabdare si asteapta sa faca singur lucrurile. Incetineste-ti activitatile si descompune-le in pasi mici, astfel incat copilul sa iti priveasca si sa iti imite actiunile. Parintilor ocupati, cu un program plin, le va fi dificil sa isi faca timp. Este mai rapid sa prinzi copilul cu centura de siguranta, sa il hranesti tu, sa il imbraci si sa il tii in scutece de unica folosinta. Dar toate acestea reprezinta un NU spus copilului, in aceste sectoare ale dezvoltarii lui. Intr-adevar, toata lumea are momente in care nu poate astepta dupa copil. Dar atunci cand iti faci timp sa astepti ca el sa exerseze ce a invatat, ajuti copilul sa devina o persoana independenta, care te va uimi cu propria abilitate de a se ingriji de el insusi.

Cum sa facem asta? Atunci cand se imbraca, ofera-i haine care permit un comportament independent, precum bluze care se imbraca peste cap, pantaloni cu talie elastica, inchideri tip velcro si capse. Alege cateva dintre hainute si fa-le accesibile, agatand o bara joasa, la inaltimea copilului, pentru haine pe umerase. Da-i un cosulet pentru rufele murdare. Ofera-i si o oglinda la nivelul lui si un pieptene de dimensiuni potrivite. Ofera-i, de asemenea, un taburet pentru a avea acces la chiuveta, ca sa se spele pe dinti si pe maini.

In bucatarie, goleste un raft aflat la inaltimea lui si pune paharele sale mici, o cana mica, linguri si furculite, castroane - fiecare la locul sau, ori in cutia sa din dulap. Atunci cand alegi vasele, gaseste unele de dimensiuni mici, facute din materiale casante, nu din plastic. Copilul va invata sa manauiasca obiectele cu grija daca ocazional scapa ceva care se sparge. Spartul vaselor trebuie tratat ca atare, fara furie sau cearta. Copiii invata repede sa tina cu grija vasele. De asemenea, implica-l in pregatirea mesei. Este mai probabil ca un copil sa manance ceva, daca ajuta la pregatirea mancarii. Copiii mici pot curata coaja unei mandarine sau a unei banane, daca incepi tu." (http://aidtolife.org/ro/)

Cand NU avem alternativa la NU

Maria Montessori, in cartea ei, Mintea absorbanta (The Absorbent Mind), descrie copilul in plina dezvoltare, copilul a carui vointa si, implicit, obedienta, este "in constructie". Un astfel de copil nu se poate supune solicitarilor mamei sau ale altui adult, pentru ca nici de sine insusi nu poate inca asculta. Impulsurile si inertia ce il canalizeaza pe micutul om care descopera lumea sunt greu de stapanit, de strunit. Atunci, NU-ul parintelui trebuie repetat si pus in fapt, pentru ca nu are inca putere ca si simplu cuvant. Cand copilul pur si simplu nu aude sau isi pune in pericol integritatea, NU-ul parintelui trebuie concretizat intr-o "luare pe sus", sau el mai poate fi mascat intr-o distragere a atentiei catre ceva si mai atractiv.

"Bataia e rupta din rai", adica este despartita, prin rupere, de iubirea si respectul care caracterizau relatiile umane, inainte de caderea protoparintilor nostri. Iar iluzia ca bataia ar putea naste iubire este o forma ascunsa a criminalitatii umane. Bataia, in acest sens, este crescuta din iadul din inimile oamenilor.

Daca in Sfanta Scriptura si in Biserica se vorbeste despre pedeapsa corporala, despre bataie ca mijloc de educatie, este in sensul de a-i produce copilului o experienta dureroasa, care sa il ajute sa evite una ucigatoare. Cineva dadea un exemplu: nu-i poti explica unui copilas ca este periculos sa umble la prizele electrice, pentru ca nu are structurile neuronale necesare intelegerii. O durere produsa de lovirea peste mana care se duce la priza, poate fi asociata cu priza care va deveni periculoasa. Totul este ca acest copil sa simta dragostea parintilor in momentul acela si nu frica, ura sau mania..." (Maica Siluana Vlad)

Cum sa spui NU intre 3 si 6 ani

Maria Montessori avertizeaza asupra acelui stadiu din dezvoltare in care copilul nu are inca un comportament constant. Se poate sa avem surpriza ca micutul reactioneaza la comanda sau la rugamintea noastra, ascultand. Se opreste atunci cand il strigam, se intoarce la masa, desi fugea sa se joace, se imbraca atunci cand ii atragem atentia ca afara ninge, scoate pietrele din gura atunci cand il somam. Insa nu si data viitoare. Copilul asculta o data, ne da impresia ca avem de-a face cu un omulet rezonabil, care intelege riscurile la care se expune sau ingrijorarea noastra; in urmatoarea situatie similara, insa, reactioneaza complet pe dos. Parca am vorbi o alta limba. Cum asa?! Ne putem intreba, dezarmati. Cum de nu intelege si nu asculta? Nu avem in fata noastra acelasi copil?

Ei bine, nu. Pana cand personalitatea se va consolida si vointa va spori in putere, copilul poate sa vrea, dar nu poate sa poata. Ascultarea nu intra inca in lista cu aptitudini disponibile. Mai avem de asteptat. Deocamdata, supunerea copilului, atunci cand are loc, fie survine in mod imprevizibil, ca o surpriza binecuvantata pentru parinti ("Ia uite, chiar m-a auzit si chiar face ce-am rugat-o!"), fie se manifesta de teama, ca rezultat al unui "dresaj reusit" asupra lui.

Alternative la NU: Il aducem la realitate

- Dragul meu, din copac coboram uite-asa. Nu ne aruncam.

Pustiul de 4 ani nu pare multumit de comentariu.

- De ce?
- Pentru ca putem sa ne lovim.
- De ce?
- Pentru ca asa patim noi, oamenii: ne lovim.
- De ce?
- Pentru ca suntem fragili.
- Eu nu sunt!
- Nu esti fragil?
- Nu! Nu sunt om!
- Dar ce esti? Ori esti vreo piatra, sa te arunci asa pe ciment?
- Eu nu sunt piatra! Eu sunt Omul de Piatra!!!
- Nu, serios?
- Da, sunt omul de piatra!
- Esti omul de piatra?... Si atunci de ce-ti curg mucii pe la nas?

Cateva secunde, omul de piatra ma priveste cu gura deschisa. Cand mucii ajung, ireversibil, sa gadile buza de sus, clipeste si isi trage nasul.

- Ai servetel in bucatarie, sa stii.
- Dar eu sunt Iron Man!, isi aminteste el brusc.
Eu sunt omul de fier!!!
Eu sunt omul de piatra!!!
Eu sunt omul rinocer!!!
- Esti omul de fier, omul de piatra sau omul rinocer? Hotaraste-te.

Dezorientat, omul nostru isi gusta buza de sus.
Un timp, ramane pe ganduri, in spatele ochelarilor...

Si in final, ma lamureste:
- Sunt Spiderman.

Ca sa evitam "dresajul", care nu da rezultate pe termen lung, mai bine il tratam pe cel mic cu rabdare, cu seriozitate, dar de o maniera relaxata. Incercam sa ii raspundem la intrebari, dar fara sa ne pierdem in "filmul" sau, ci aducandu-l - cu umor, nu cu duritate - la realitate. Atunci cand este cazul, sa ii oferim alternative reale. Alternativele restranse il aduc in prezent si il focuseaza pe rezolvare. Alegerea trebuie sa fie usoara, cum ar fi, la micul dejun, intre paine cu unt de arahide sau paine cu branza. Ori, la piata, intre a cumpara impreuna mere rosii sau mere verzi. Existenta prea multor variante este coplesitoare si renunta singur la ele sau se "decupleaza" de la acea situatie, indreptandu-si atentia asupra altui lucru, mai accesibil.

Arata-i CE trebuie facut si CUM.
Si repeta-i.

"Daca, de exemplu, copilul arunca jucariile pe care trebuia sa le sorteze si sa le stranga, indeamna-l "Fii bland cu jucariile tale". Copiii - mai cu seama sub 3 ani, dar si peste - arunca lucrurile cateodata dintr-o toana, dar asta nu inseamna ca sunt distructivi. Daca isi arunca din nou jucaria, redirectioneaza-l: "Vino afara sa aruncam mingea."

Permite-i sa invete din propriile greseli. Daca invata sa foloseasca un mop, de exemplu, probabil ca pe podea va ramane sapun si apa dupa ce a terminat. Tine minte ca procesul este cu mult mai important pentru cresterea sa interioara decat podelele curate. Inainte de a-l corecta si de a te porni asupra lui cu "Nu asa!...", aminteste-ti ca micutul nu va lucra ca tine, repede si eficient. Decat sa intervii si sa faci in locul sau, mai bine ajuta-l sa curete, impartind sarcinile.

Amenajeaza spatiul cu mobilier si lucruri care sunt de dimensiunea copilului. De exemplu, atunci cand el doreste sa spele morcovi sau capsuni, va sta la o masa potrivita, pe un scaun mic si va folosi ustensile de bucatarie mici, ca si mainile sale. Arata-i care este modalitatea de a face diverse treburi, cum ar fi sa stearga de praf un raft, sa mature, sa spele sosete, sa stearga masa dupa cina, sa impatureasca si sa aseze hainele la locul lor, sa aseze masa si multe, multe altele. "(http://aidtolife.org/ro/)

Alternative la NU-ul spus copilului:
Fii tu proactiv

"Mentine un program constant. Copiii au nevoie de ore stabile pentru culcare, mese, timp cu membrii familiei, joaca afara si ocazii de a-si consuma energia. Atunci cand zilele sunt previzibile, copilul stie la ce sa se astepte, iar reactivitatea si spiritul sau de contradictie raman linistite. Iti va da mult mai putine ocazii de a-l opri sau corecta.

Stabileste limite care functioneaza in familia voastra si asigura-te ca toata lumea le aplica. Incercarile copilului de a le incalca, ignora sau modifica vor fi descurajate, daca nu gaseste un aliat in inconsecventa parintilor. Daca cedezi constant cererilor lui, in schimb, ii este dificil sa inteleaga ce se asteapta din partea lui, iar NU-ul tau nu mai devine clar, ci aleator si creator de confuzie.

Evalueaza fiecare situatie inainte de a actiona. Daca micutul tau si-a pierdut controlul, intreaba-te: ii este foame, este obosit, frustrat, supra-stimulat? Fiecare situatie cere un alt raspuns, specific. "Nu" nu este eficient sau potrivit in toate cazurile.

Constientizeaza faptul ca pedepsele nu functioneaza. Pedeapsa are o valoare limitata, atragandu-i copilului atentia asupra a ceea ce trebuie sa NU faca, in loc sa ii puna in lumina ceea ce trebuie facut. Adesori, pedeapsa transforma o problema mica intr-una mare. Copiii mici isi pot deseori aminti pedeapsa, dar cu toate astea pot sa NU faca legatura intre pedeapsa si comportamentul care a provocat-o. " (http://aidtolife.org/ro/)

Alternative la NU: Copilul intre 6 si 9 ani

- Mihnea, te tog sa te opresti sa-l mai necajesti pe Mihai!

Mihnea si Mihai au amandoi 7 ani.

- Dar nu pot sa ma abtin!-
Va trebui sa incerci.
- Dar de ce, ca mie-mi place sa-l necajesc.
- Am observat. Hai sa te intreb ceva.
Ti-ar placea ca mama ta sa isi bata joc de tatal tau si sa rada de el?

Mihnea ma priveste fara urma de zambet cateva secunde. Mi se face teama ca sunt iar prea dura.

- Nu!
- Sau ca tati sa o faca sa planga pe mama si sa rada de ea?
- Nu.
- Tot asa nici mie nu-mi place atunci cand unul din voi isi bate joc de celalalt.
- Ca si cum am fi toti copiii tai?
- Da. Pentru ca nu sunteti copiii mei, dar sunteti foarte aproape de sufletul meu.

Mihnea se gandeste cateva secunde...

- Cum este Mercur fata de Soare, adica.
- Da... cum este Mercur fata de Soare.
- Bine. O sa incerc sa nu-mi mai bat joc.

In jurul varstei de 6 ani, micutii trec intr-o noua etapa de dezvoltare. Tranformarile se petrec in ei sub aspect intelectual - copilul devine de o curiozitate nestavilita, incercand sa descopere nu numai de ce, dar si CUM functioneaza lucrurile, cum a fost creata lumea, de ce sunt oamenii diferiti etc. Dar transformarile se extind si asupra caracterului moral si al atitudinii fata de autoritate. Copiii, acum, infrunta necunoscutul si au nevoie mai intai de explicatie, pentru a putea urma un comportament. Cauta egalitatea (chiar daca nu o respecta) si sunt extra-vigilenti la orice abatere de la norma a colegilor sau adultilor. Testeaza regulile, nu neaparat pentru a le incalca, ci mai mult pentru a vedea cat de solide sunt.

Adultii trebuie sa dea dovada de intelegere si rabdare in continuare, dar si sa ramana cu fermitate pe pozitie. Copilul cauta acum sa vada ca sunt reguli pe care nu le poate depasi, pentru ca acestea au ca scop atat bunul mers al lucrurilor si ocrotirea altora, cat si a lui. La aceasta varsta, NU-ul trebuie explicat, argumentat, dedus impreuna cu el, daca se poate, mai degraba decat impus. Poate fi si negociat si modificat atunci cand ratiunea si bunele intentii ale copilului conduc in aceasta directie. Dar mentinut, atunci cand copilul prefera sa ramana nerezonabil.

"Parintii trebuie sa ii ajute pe copiii lor inca de cand sunt mici, pentru ca atunci si metehnele lor sunt mici si se pot taia usor. Sunt precum cartoful nou, care se cojeste usor atunci cand il razi putin. Caci, daca se va invechi, trebuie sa iei cutitul pentru a-l curata, iar daca este si putin stricat, trebuie sa tai mai adanc." (Parintele Paisie Aghioritul).

Alternative la NU: Ajunge!

Selma H. Fraiberg explica in cartea ei, Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor: "Copilul poate avea dreptul sa fie suparat si sa isi exprime sentimentele - in anumite limite. Dar i se poate permite unui copil sa isi loveasca parintii? Cand Jimmy, un baietel, l-a lovit pe tatal lui intr-o izbucnire de manie, tatal a simtit ca era prea mult si l-a trimis pe Jimmy in camera lui. Multi parinti moderni ar fi fost mai indulgenti. Pana la urma, ar fi spus ei, copilul a fost foarte suparat, si-a pierdur controlul si poate ca s-a eliberat de o multime de sentimente acumulate si s-a simtit apoi mult mai bine. Eu nu cred insa ca Jimmy s-a simtit eliberat dupa aceea; dimpotriva, constatam ca un copil care si-a lovit parintii este ulterior mult mai anxios.

Cred ca tatal lui Jimmy a reactionat intelept. El nu a raspuns printr-un act de agresiune fata de copil, dar a pus capat ferm situatiei si ceea ce a spus de fapt a fost: "Nu-ti pot permite sa faci asa ceva!" Nu stiu daca tatal lui Jimmy a fost constient de importanta acestei decizii, de a curma comportamentul distructiv, dar instinctul lui a actionat corect. Pentru ca, daca un copil isi pierde autocontrolul in asemenea masura incat isi loveste parintele, el va fi foarte speriat sa constate ca nu isi poate controla propria agresivitate si va fi usurat sa aiba un parinte care intervine si il opreste atunci cand el nu se mai poate opri singur.

Ce putem zice despre unele forme verbale de agresiune, fata de care suntem foarte indulgenti astazi? Ar trebui sa ingaduim folosirea insultelor si a limbajului abuziv cu parintii? Nu imi dau seama cum ar putea sa serveasca sanatatii mentale a unui copil daca i s-ar permite acestuia asemenea forme necontrolate de agresiune verbala. Suntem in acest caz foarte aproape de atacul fizic, iar copilul caruia i se ingaduie necuviinta in atacurile verbale, va suferi efecte la fel de negative ca si copilul caruia i se ingaduie sa isi loveasca parintii.

Desigur, nu este nevoie sa il facem pe cel mic sa simta ca este un pacatos iremediabil si ca va fi lovit de un fulger pentru ca a rostit insulte. Ar trebui sa fie suficient pentru parinte sa puna capat situatiei spunand: "Ajunge! Nu vreau sa mai aud asa ceva. Ti-ai pierdut controlul si nu imi place deloc acest lucru. Cand ai sa te calmezi, vom sta de vorba despre acest lucru ca oamenii." Copilului i se poate permite sa isi exprime furia fara sa foloseasca injurii. Daca face acest lucru, daca isi pierde controlul, trebuie sa afle de la parinti ca a depasit limita. Asa ceva nu este permis." (Selma H. Freiberg)

Tu cum si la ce ii spui NU copilului tau? Ce alternative mai putin radicale ai gasit, in comunicarea cu el?

Bibliografie: Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, Selna H. Fraiberg, Editura trei, 2009; The Absorbent Mind, Maria Montessori, Wilder Publications, 2007; http://aidtolife.org/ro/, http://www.askdrseras.com/topics/parenting/