Simtul umorului la copii

Din experienta personala

Am avut norocul sau ghinionul, depinde din ce punct de vedere priviti problema, de a avea in dotare un mic glumet. Pus pe sotii inca din fasa, de fapt de undeva de pe la varsta de 4 luni cand se prapadea de ras privind o batista, simtul umorului nu i s-a atenuat deloc odata cu inaintarea in varsta. Ba mai mult, ii da curaj in cele mai nebunesti prostioare si il scoate basma curata din situatii, sa zicem, incomode.

De exemplu, ca sa intelegeti despre ce vorbesc, nu mai tarziu de ieri s-a gandit ca ar fi amuzant sa "imprumute" papucii de casa ai bunicului, lasandu-i gaj pe ai sai. Evident ca niciunul din ei nu a putut purta noua incaltaminte, insa distractia a fost garantata. Pentru el. Apoi, la dus fiind, a pus la cale un adevarat scenariu: si-a poftit bunica sa intre pentru ca sa traga perdeaua de baie, indignat in mod vizibil de lipsa de politete manifestata de adulti fata de reprezentantii minori. Nu va inchipuiti ce distractie a fost pe el cand, ca raspuns la spiritul de gluma, i-a fost inchisa lumina la baie. Daca s-ar fi aflat pe scaun, sigur ar fi cazut pe jos...de ras.

Poreclele, tot o forma de manifestare a firii hazlii debordante, sunt si ele la ordinea zilei. Mama, adica subsemnata, poarta titulatura de baba (si nu din cauza/datorita varstei) sau babi, bunicul este apelat cu papaita sau papaie (in functie de dispozitie) iar hamsterul a fost rebotezat cu apelativul...gangster. Are si bietul animal un nume desigur, dar spuneti si voi, nu suna mult mai bine gangster?!

O alta categorie de "glumite" sunt minciunile, momentan in stadiu nevinovat, a se citi "se prinde mama din start ca nu vorbesc serios". Fie ca e vorba de un un obiect pierdut, fie de o actiune greu de imaginat (gen colegul X a ramas repetent), toate itele se impletesc si rezulta o poveste demna de...SF. Uneori. Alteori, micul sarlatan a deprins o tehnica a disimularii demna de Oscar si nu ii pot citi nici macar eu adevaratele intentii. Partea buna e ca (inca) recunoaste la finalul poantei ce a fost real si ce nu.

Sa nu uitam si de mediul scolar unde, nu de putine ori, umorul cu care a fost inzestrat impreuna cu temperamentul debordant si-au facut simtita prezenta. Alaturi de alti colegi, pune la cale tot felul de rime nastrusnice, majoritatea pe baza de carnati-nu ma intrebati ce este atat de amuzant la acest aliment - si chiar adevarate probleme de matematica. Astfel, undeva in ultima luna de scoala, intrebat fiind de invatatoare ce alimente sunt sanatoase pentru consum, micul poznas a raspuns morcovi, salata si ...carnati. Va inchipuiti ca toata clasa a izbucnit in ras, fiind pedepsiti in grup (pesemne nu toata lumea a gustat gluma). Eu una, ii dau dreptate si consider ca oricand e de preferat un carnat unui chips, de exemplu. Din nou nu am inteles de ce am fost avertizata ca cel mic mazgaleste tabla cu tot felul de cuvinte...obscene. Am avut un prim moment de panica pana cand am aflat ca este vorba despre part si caca si m-am abtinut cu greu sa nu rad. Daca si part si caca au ajuns cuvinte obscene...

Ne confruntam, desigur, si cu situatii in care cadem in extrema cealalta, pe principiul linistea in casa cand ai copil nu e de bun augur. De exemplu, poate considera distractiva mazgalirea peretilor, pictarea masinutelor (cu carioca -si ajungi sa iti blestemi zilele pana reusesti sa le scoti la lumina) sau, de ce nu, udarea parcarii (de masinute, desigur) cu apa din belsug. Doar era vara, cald si un pic de apa nu dauneaza nimanui. Poate doar parchetului...Sa nu uit si de familia imaginare scornita cu aproximativ 2-3 ani in urma ale carei izvoare inca imi sunt incerte, adica nu pot spune sigur daca a fost rodul unei imaginatii prea bogate sau o farsa bine pusa la punct. Familie in a carei dotare se aflau o sotie si nu mai putin de doi copii!

Aici, adica pe panta mai putin distractiva a glumelor, trebuie neaparat sa includ o tendinta observata relativ recent. Mai exact, de 2 ori in ultimele 2 saptamani. Ce a facut concret? In urma intalnirii unei persoane noi pentru prima data si a intelegerii faptului ca expresia "cocotat pe pereti" nu e tocmai departe de realitatea propriului comportament manifestat (indicata de privirile mele fulgeratoare, nicidecum de propria constiinta), arunca in finalul intrevederii un "te rog sa nu ma bati (pentru ce am facut)". Prima oara am mai scos camasa de fata cu persoana nou-cunoscuta, incercand sa-l chestionez cand vreodata l-am batut, a doua oara pur si simplu am amutit (ca si interlocutoarea mea), realizand ca proverbul "cine se scuza se acuza" functioneaza perfect in situatia data. Cine il cunoaste pe Teo (dar si pe mine), intelege ca ipostaza de parinte care-si maltrateaza odrasla (rupandu-o in bataie) nu e doar departe de adevar, dar si amuzanta; mai degraba, eu am sanse sa fiu batuta de copil, el fiind efectiv "micul dictator" al vietii mele. Asa-zisa "bataie" consta de fapt in confiscarea telefonului si o morala aparent interminabila (din punctul lui de vedere). Zic, evident nemultumita ca mi-a facut de doua ori pocinogul: "mama, da' la tine confiscatul telefonului si morala sunt totuna cu bataia?" Raspuns: "da, pentru mine sunt la fel." V-am lamurit!

Citeste si: Top 5 calitati necesare unui barbat pentru a fi un tata bun 

Nici replicile pline de personalitate, oferite adultilor in situatii...problematice, nu sunt de neglijat. Cum ar fi raspunsurile de genul: "dar tu cum poti/tu cum de ai voie?", de altfel complet indreptatite (si care mie, cel putin, imi starnesc un zambet instantaneu). Eu le pun tot pe seama umorului care, din punctul meu de vedere, i-a dezvoltat si o serie de alte laturi interesante ale personalitatii, respectiv cele de tip inteligenta emotionala.

Ce am facut eu in situatia data? Pai, l-am lasat sa rada pana nu mai poate. Si eu alaturi de el, cand a fost cazul. Rasul nu poate fi decat benefic sanatatii. Apoi, l-am ajutat si eu la unele poante. Nici datul in mintea copiilor nu strica din cand in cand. Si i-am cumparat o carte cu bancuri, desi are deja un intreg repertoriu si o mimica...de teatru, nu alta.

Sfatul specialistului

Doamna Mirela Horumba psiholog MD, psihoterapeut, consiliere individuala, cuplu si familie, www.mirelahorumba.ro, www.forumuldeparenting.ro: 

"Umorul in dezvoltarea copiilor, si numai, in viata noastra de toate zilele joaca un rol fundamental, adesea neconstientizat la adevarata lui valoare si potential. Spun acest lucru deoarece de multe ori se confunda folosirea corecta a umorului; a nu se confunda cu sarcasmul care este o forma de abuz emotional, cu momentele de vulnerabilitate. Multi parinti nici nu stiu cate situatii tensionate pot dezafecta instantaneu prin folosirea umorului exact la momentul oportun. Cat de simplu ar fi sa putem folosi aceasta resursa atunci cand avem nevoie, in conditiile in care este gratuita si nu necesita un timp consumat suplimentar. 

In mod natural copiii au simtul umorului, insa adultii par sa nu il inteleaga, sa-l fi uitat de mult. As putea spune daca ma uit la fata unui bebelus care zambeste ca se primeste inca de la nastere, asa ca practic el exista in fiinta umana dintotdeauna. Copiii au simtul umorului mereu la indemana, insa din cauza " ducatiei" primite in viata sociala, acesta cu timpul pare a nu se mai folosi. Tocmai de accea eu recomand folosirea si utilizarea lui cat de des este posibil in toate situatiile de viata. Simtul umorului poate fi incercat, evident, prin practicarea lui si prin crearea unor situatii in care poate fi folosit. 

Recomandarea mea pentru parinti este sa folosesca simtul umorului ei insisi pentru a le oferi si copiilor modele. Daca adultii stau incruntati si vesnic seriosi, chiar atunci cand nu este cazul, copiii vor crede ca a avea simtul umorului este ceva gresit. Adevarul este ca toti iubim persoanele cu simtul umorului si ne place sa stam in preajma lor. Si atunci de ce sa nu dezvoltam si in copiii nostri aceasta calitate care le va aduce numai beneficii pe termen lung mai ales atunci cand ei vor ajunge adulti?" 

Citeste si: Simturile bebelusului, dezvoltarea pe etape, de la 0 la 2 ani 

Privind in urma catre propria-mi copilarie imi amintesc, nu neaparat cu entuziasm, de felul meu de a fi: interiorizata, timida, de-a dreptul pustnica, asa ca nu pot spune ca m-a mostenit. Desi in prezent ma consider relativ amuzanta si nu duc lipsa de asa-zisul simt al umorului, singurul lucru pe care l-am facut pentru baietelul meu a fost sa-l accept asa cum este si sa-l incurajez. M-am simtit extrem de mandra cand am aflat ca umorul denota o inteligenta deosebita si cand am observat ca are curajul de a duce la capat toate nastrusniciile posibile. Singurul dezavantaj este ca nu toata lumea ii gusta glumele (de, nu toti au in dotare un IQ ridicat) si ca nu percepe intotdeauna unde se termina gluma si dam nas in nas cu dezastrul.

Multumim doamnei Mirela Horumba pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.