Pentru că psihologia este o meserie care se învață practic... toată viața, am descoperit recent o povestioară special creată pentru studenții la medicină, pentru a-i învăța conceptul de empatie. Apoi m-am gândit puțin la empatie: oare este empatia o virtute cu care ne naștem sau un atribut care se poate cultiva? Astăzi mi-ar plăcea să intrăm puțin în universul copiilor și în perspectiva empatiei: ce putem face pentru a ne înțelege copiii?
Se pare că au fost odată un rege și o regină, care aveau un fiu - un singur fiu, pe care îl iubeau ca pe ochii din cap. Părinții săi au găsit în regat cei mai iscusiți oameni pentru a-l învăța pe prinț mai multe limbi străine, literatură și drept. Totodată, băiatul era și un bun atelt - campion la scrimă și la călărit. Prințul nostru era un băiat extrem de capabil, cu care tatăl său se consulta în diverse problematici, precum economia statului sau problemele legislative, încredințându-i totodată și armatele, pentru a câștiga bătăliile care se iveau frecvent la orizont.
După o lungă campanie câștigată, prințul s-a întors acasă, ostenit și trist, și a început să plângă cu lacrimi de crocodil, comportându-se total irațional: „Oare ce s-a întâmplat cu el?”, se întrebau, îngrijorați, părinții săi. Regele și regina au adus o multitudine de vraci și vrăjitori pentru a-l ajuta pe prinț să își revină, dar nicio vrajă și niciun medicament nu l-au putut face bine. Prințul nostru puternic și inteligent se credea acum... cocoș! Și așa se făcea că ajunsese să își petreacă zilele și nopțile închis într-o cameră, dezbrăcat, pe jos, ciugulind doar boabe de porumb și refuzând să vorbească. Disperați, regele și regina au dat din nou veste în regat că așteaptă cei mai buni vraci și vrăjitori, să vină să îl ajute pe fiul lor, însă la poarta castelului a apărut un bătrân: „Cred că l-aș putea ajuta eu pe prinț!”, spuse bătrânul.
- „Cu ce remedii, ce doctorii ai?”, întrebă regele.
- „Nu am nimic la mine”, răspunse bătrânul. „Dar lasă-mă să stau cu fiul tău vreme de șapte zile și îl voi vindeca”. Când bătrânul fuse dus în cameră, îl găsi pe prinț aproape gol, târându-se pe podea. Atunci bătrânul își dădu jos hainele.
- „Cine ești?”, întrebă prințul. De ce stai pe podea?
- „Și eu sunt un cocoș”, îl liniști bătrânul. „Am venit lângă tine. Cocoșii trebuie să stea împreună”.
- „Mă bucur atât de mult că ai venit”, spuse prințul. „Mă simțeam singur, închis doar eu într-o cameră. Sunt încântat să am companie”.
Și iată cum zilele treceau și prințul nostru, alături de noul său companion, începea ușor-ușor să își modifice comportamentul. În primele zile, bătrânul a decis înceapă să vorbească: „Chiar dacă sunt cocoș, pot vorbi precum un om!”. Peste ceva timp, bătrânul a început să se ridice și să se plimbe prin cameră:
„Și ce dacă sunt cocoș? Chiar și cocoșii pot merge precum oamenii”. Și de îndată, prințul s-a ridicat și l-a urmat. Timpul trecea și bătrânul făcea pași mici, treptat. Peste alte câteva zile, bătrânul s-a așezat la masă și a început să mânânce cu tacâmuri. Prințul l-a privit uimit.
„Sunt cocoș, dar pot mânca asemenea oamenilor”, spuse bătrântul, iar prințul îl urmă de îndată. Aflându-se la masă, cei doi au înceut să discute despre probleme politice, sociale și legislative, iar discuția curgea atât de frumos, în mod natural.
În cea de-a șaptea zi petrecută alături de prinț, bătrânul i-a spus acestuia: „Știi, viața unui cocoș este întotdeauna în pericol. Este expus constant vânătorului, care îl omoară fără milă. Este atât de lipsit de apărare. Ar trebui să faci ca mine, să pretinzi că ești ființă umană, și atunci nu vei mai avea de suferit”. Apoi bătrânul își luă rămas bun de la prinț și de la familia lui. Prințul era acum complet vindecat și era capabil să se întoarcă la rolul său regesc. Când a venit vremea, l-a urmat la tron pe tatăl său și a condus regatul cu dreptate și înțelepciune. În adâncul sufletului însă încă se mai considera un cocoș care pretindea că este om.
În procesul terapeutic există foarte multe reguli, însă una dintre ele este de bază: lucrează cu realitatea pacientului! Poate că tu nu vezi adevărul pe care ți-l comunică el sau poate că pur și simplu nu ești de acord, însă datoria ta este să lucrezi cu realitatea lui. Un concept similar se aplică și în relația părinte-copil. Spre exemplu, copilul poate fi speriat de un eveniment care ție ți se pare banal, sau de un vis pe care îl percepe asemenea unei realități. Poate fi dificil să îi explici unui copil că ceea ce el simte sau el vede, nu este de fapt real, însă situația se transformă radical în momentul în care „lucrezi cu realitatea lui”.
„Eu nu văd/simt ceea ce vezi/simți tu, dar te cred pe cuvânt că vezi/simți și îți promit că vom depăși această situație împreună”. Asemenea bătrânului din poveste, tu ești un model pentru copilul tău, iar el te va urma de îndată, cu condiția ca tu să ai încredere în ceea ce îți spune. Vrei să îl înveți că toate imaginile monstruoase care îl sperie noaptea, în somn, nu sunt nimic altceva în afară de vise? Ai încredere în ceea ce îți spune și explică-i că și tu ai aceste vise urâte. Ajută-l să găsească o strategie prin care să se lupte cu monștrii care nu îi dau pace și găsiți împreună formula magică cu ajutorul căreia va putea alunga vrăjitoarele rele. Gândirea magică a copiilor face parte din dezvoltare și indiferent cât de mult ți-ai dori să poată înțelege realitatea așa cum o faci tu, adult fiind, este important să fii realist și să accepți faptul că nu se va putea. Copilul tău are nevoie de empatie; are nevoie să se uite la tine și să integreze modelul pe care tu i-l oferi.
Ce a făcut bătrânul pentru a-l ajuta pe prinț? În primul rând, s-a poziționat la același nivel cu el: și-a dat jos hainele și s-a întins pe podea. Poate că de multe ori ar fi bine să intrăm într-o relație de tipul egal - egal, în loc de învățător - elev, fiindcă uneori, copilul nostru are nevoie de un companion care să îl înțeleagă și dragă părinte, află că face parte din job-ul tău să faci și acest lucru!
Chiar dacă nu ne mai amintim ce înseamnă să fii copil, ne putem aminti cu ușurință ce înseamnă să nu ți se dea importanță și să nu ți se exemplifice cum ar fi corect să reacționezi, în anumite situații. Pentru copilul tău, tu vei fi tot timpul bătrânul din poveste și asemenea lui, nu vei avea nevoie de licori magice, medicamente sau instrumente speciale, pentru a te face înțeles. Cel mai de preț instrument îl ai deja: propria ta persoană. Tu ești un deschizător de drumuri, o mână întinsă, un suport moral, un sprijin sufletesc și o încurajare blândă; tu ești tot ceea ce are nevoie copilul tău să fii, doar că uneori, trebuie să îți reamintești acest lucru!
Surse foto: istockphoto.com
Urmareste-ne pe Google News
