Deochiul: adevar sau superstitie?
Cat este superstitie si cat este adevar, in deochi? Sa incercam sa ne lamurim impreuna.
Simptomele pe care oamenii le asociaza cu deochiul implica: dureri mari de cap, cascat si oboseala nejustificata, stare febrila si transpiratie, voma, ameteala, tiuit in urechi, chiar hemoragie nazala. Orice ar fi provocat-o, starea de rau este reala.
Pentru ca nu par sa gaseasca alta explicatie, multi oameni pun aceasta stare de rau pe seama deochiului. Mai ales mamicile. S-ar parea ca micutii cad victime mai usor acestui fenomen, pentru ca sunt vulnerabili. Dar ce este deochiul? Practic, este gandul rau al cuiva, aruncat asupra unui om (sau chiar asupra unor vite, recolte si obiecte, se zvoneste in popor). Gandul rau este si el o realitate. De fapt, emotia.
Stim fiecare cat de puternice sunt emotiile de invidie, de ciuda, de frustrare, care ne incearca uneori. Ele sunt launtrice, personale, dar reale. Si pot conduce imediat la ganduri: "Ah, ce copil frumos a facut, jigodia asta! Nici nu-l merita, ca umbla numai dupa bani si barbati! Iar eu ma chinui de un an si nu reusesc sa raman gravida..." / "Ptiu, ti-ai innoit garderoba! Si mai pleci si-n vacanta, dar la serviciu te plangi ca ai datorii!"
Deci, emotiile si gandurile care stau, aparent, in spatele deochiului, sunt si ele o realitate. Le simtim de obicei ca fiind grele. Unii oameni spun ca atunci cand gandesc rau despre cineva, parca "ii arde", "ii otraveste", "ii inraieste", "ii roade" sau "ii macina". Altii mai spun ca nu pot scapa de ele, desi recunosc ca sunt nocive. Pentru ca emotiile de obicei nu pleaca imediat de la noi, ci stau in noi si ne consuma, pana cand se consuma ele. Ca un bat de chibrit.
Deochiul: magic sau firesc?
Oamenii acorda acestor emotii si ganduri puteri magice. S-ar parea ca eu te pot deochia, prin gandurile mele, daca... si aici intra in scena acest "daca". In popor, se zvoneste ca te pot deochia, daca sunt eu un om rau si am niste puteri din nastere. Daca am ochii verzi sau deschisi la culoare. Daca te urasc sau te invidiez foarte tare.
Numai ipoteze. Psihologia ar putea explica una din ele. Daca emotiile pe care le simt fata de tine (ciuda, frustrarea, invidia) sunt suficient de puternice incat sa ma "roada", sa ma "arda", atunci ele te pot atrage si pe tine in raza lor de actiune. Face sens.
Pentru ca emotiile mele puternice, sentimentele mele adanci, sunt de fapt vibratii de o anumita frecventa, care atrag unde, pe aceeasi lungime de unda. Iar eu te pot "atinge" cu emotiile mele. Mai ales daca ele devin ganduri. Daca le folosesc pe post de combustibil pentru ganduri. Ce sunt gandurile? Un limbaj intern. Gandurile sunt cuvinte. Pe care doar ca nu deschid gura sa ti le spun in fata. Dar le indrept catre tine cu toata forta pe care sinceritatea interzisa le-o da. Si atunci, se poate ca aceste ganduri sa te influenteze macar in masura in care ar face-o cuvintele mele.
Deochiul si contaminarea emotionala
Imagineaza-ti ca m-as opri si, in locul zambetului, ti-as spune verde in fata, cu toata ciuda si incruntarea pe care le traiesc: "Ptiu, fir-ai, cum de tu ai reusit sa-ti iei masina si casa pana la varsta asta, si eu nu, care muncesc ca roaba de ani de zile?! Si ai facut si-un copil, sa te laude lumea ce mama dedicata si femeie perfecta esti!". Cum te-ai simti? Ai fi probabil socata si tulburata, iar furia mea ar naste in tine emotii pe masura. Practic, te-as contamina cu emotiile mele nocive.
Ei bine, acelasi lucru se intampla si daca simt, fara sa iti vorbesc. Te contaminez. Pentru ca gandurile circula, purtate de emotii: ajung la tine ca informatie emotionala si tu devii agitat, tulburat, nelinistit. Insa pentru ca nu iti dai seama care este cauza, pentru ca nu stii de unde vine catre tine informatia asta emotionala, creierul tau o respinge. Asa cum organismul respinge un corp strain.
Iar atacul emotional ricoseaza catre partea mai slaba din alcatuirea ta: catre corp. Somatizezi. Adica trupul tau preia emotiile si le traieste el, pentru ca trupul este adesea o supapa pentru sentimentele noastre neconstientizate. Este obisnuit sa faca asta, saracul.
Deochiul: cum sa te aperi?
Psihologia nu vine cu un raspuns suficient si incontestabil. Dar il putem deduce. Ai nevoie sa nu mai intri in raza de actiune a energiilor negative ale altora. Cum? Prin bine. Raul este combatut prin bine. Ortodoxia (care recunoaste fenomenul deochiului) are si o expresie pentru asta: Biruiti raul prin bine.
Dar pentru ca nu stii din ce parte va sosi raul, ai nevoie sa fii pregatit. Sa nutresti pentru toti oamenii sentimente blande, acceptante, tolerante. Sa ii justifici pe cei care se uita urat la tine, amintindu-ti ca oamenii sunt fiinte fragile si ii ataca pe ceilalti din propria slabiciune. Ai nevoie sa nu te sperii de invidia si de ciuda altora. Sa nu te mai lasi tulburat.
De ce se crede ca bebelusii, copiii sau animalele cad mai usor victima deochiului? Pentru ca ei sunt fara aparare, sunt vulnerabili. Nu au protectie, ei inca nu au abilitatea de a constientiza multe lucruri. Tu, in schimb, constientizezi ca emotiile altora te pot rani si poti deci sa iei masuri in acest sens. Daca vei simti ca ai cum sa te aperi, nu vei mai fi nesigur si vulnerabil.
Mai departe, psihologia nu prea razbate. Nu prea stie ce remedii sau preventii impotriva deochiului sa ofere. Cum sa ma apar de deochi? Cum sa nu ma tulbur? Ce masuri sa iau? Cum sa nutresc sentimente blande, tolerante, pentru toti oamenii?! Psihologia tace. Ortodoxia indrazneste, in schimb, sa raspunda. Si raspunsul este clar, simplu. Prin binecuvantare.
Deochiul si binecuvantarea
Ortodoxia nu iti ofera superstitii, ci ganduri, pe care sa le scoti la inaintare ca pe un scut. "Binecuvinteaza-i pe vrajmasii tai..." Binecuvantarile nu sunt formule magice. Sunt ganduri pozitive, sanatoase, puse in cuvinte, care sa contracareze gandurile nocive de la ceilalti.
Binecuvantarile sunt rugaciuni. "Cand zic "Doamne Iisuse, miluieste-l si binecuvanteaza-l pe aproapele meu", inima mea se incarca cu energia necreata a Harului si anihileaza. Toate blestemele se desfac prin binecuvantare." (Maica Siluana)
Si tot ortodoxia te asigura ca rugaciunea mamei pentru copil este mai puternica decat orice. Ca binecuvantarea mamei (Sa fii binecuvantat, dragul mamei!) il pazeste pe copil, inca din burtica si la orice varsta. Nu scuipatul "Ptiu, sa nu te deochi". Nu amuletele, firele rosii legate la mana sau lantisorul de aur. Ci rugaciunea mamei pentru copilul ei.
Mamici, voi va temeti de deochi? Ati avut astfel de neplaceri? Cum va aparati, pe voi si pe copiii vostri?