Pentru că piaţa ne-a cerut engleză pentru copii, am înfiinţat English Kids Academy - în prezent desemnată Gold Preparation Centre de către Cambridge Assessment English. Pentru că piaţa ne-a cerut formare profesională pentru profesori, anul trecut am pus bazele IH Bucharest Teacher Training Centre - în prezent unicul centru acreditat de Cambridge să organizeze în România versiunea completă a celui mai înalt curs de calificare pentru profesori de engleză, DELTA. Acum, piaţa cere germană. Iar noi răspundem prompt: IH Bukarest Deutsche Akademie. Data naşterii: august 2020.
De ce să învăţăm germana?
Nu pentru că e o limbă grea. (Căci este. De aceea e bine să o învăţăm de mici.) Ci pentru toate aceste motive:
- e poetică – limba în care a fost scrisă „Oda Bucuriei”
- e „limba gânditorilor” – Kant, Goethe, Freud, Nietzsche, Hegel, Jung, Heidegger şi aşa mai departe…
- are cei mai mulţi vorbitori nativi din Europa (Germania, Austria, Liechtenstein, Luxemburg, Elveţia)
- în lume, este nr. 4 în Top 7 cele mai răspândite limbi
- în SUA, vorbitorii de germană sunt de 3 ori mai bine plătiţi decât cunoscătorii de spaniolă, de exemplu
- în UE, este a treia cea mai studiată limbă străină la şcoală
- în România, este limba a doi din Top 3 investitori străini (Germania şi Austria)
- e limba companiilor de redutabil succes – Volkswagen, Adidas, C&A, Mercedes, plus marii retaileri
- este a doua cea mai solicitată limbă de către angajatorii din România
- Germania este ţara care oferă cele mai multe burse pentru studenţi internaţionali din lume
Uşor de constatat: germana promite tinerilor orizonturi de studiu extrem de atrăgătoare, iar adulţilor – oportunităţi profesionale excepţionale.
De ce la IH Bukarest Deutsche Akademie?
Pentru trei motive substanţiale:
- Aparţinem unei reţele globale, International House World Organisation, care a fost dintotdeauna în avangarda furnizorilor de cursuri de limbi străine, în special engleză. IH, chiar în mai mare măsură decât prestigiosul British Council, este celebră pentru inovaţie în predare. Cele mai performante metodologii, cele mai ingenioase tehnici de predare şi cei mai creativi traineri sau autori de manuale (Adrian Underhill şi Scott Thornbury fiind doar două exemple) au pornit de la IH. De toată această fantastică expertiză beneficiază orice persoană care face un curs de limbi străine la orice centru IH.
- Satisfacem nişte standarde de excelenţă nu doar în predare, ci şi în ce priveşte profesionalitatea serviciului clienţi, viziunea managementului, calitatea dotărilor, claritatea şi eficienţa procedurilor. Standardele respective sunt verificate periodic de către o autoritate de top în domeniu, EAQUALS (European Association for Quality Language Services), care a acordat IHB 11 din 12 puncte de excelenţă la cea mai recentă inspecţie efectuată. Altfel spus: personalul nostru care îi asistă pe clienţi pe durata întregii lor experienţe ca şi cursanţi IH este amabil, prompt, săritor, mereu de ajutor.
- Avem profesori nu doar realmente pasionaţi de meseria lor şi devotaţi studenţilor, ci şi recunoscuţi pentru calitatea muncii lor. De două ori consecutiv am fost premiaţi de către iStudy Guide pentru excelenţă în predare, iar profesorii noştri deţin calificări recunoscute internaţional şi sunt, în plus, recent specializaţi în predarea unei limbi străine online în mod interactiv, competent şi plăcut.
Aşadar, învăţaţi o limbă grea, dar absolut aducătoare de şanse în viaţă, la probabil singurul centru de limbi străine din România care vă garantează serios două lucruri foarte germane în învăţare: Qualität şi Freude.
International House Bukarest Deutsche Akademie oferă cursuri de limba germană online pentru copii, adolescenţi şi adulţi. Există trei nivele de competenţă lingvistică: Novice (A0), Explorator (A1/A2) şi Expert (B1/B2). Iar copiii pot studia în trei grupe de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani şi 13-16 ani. Pentru informaţii şi înscrieri, vă stăm cu drag la dispoziţie la telefon 0728 808 612 şi email germanapentrucopii@ih.ro.
Surse
<www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2015/04/23/the-worlds-languages-in-7-maps-and-charts/>
<www.edupedu.ro/eurostat-romania-este-in-topul-tarilor-unde-elevii-de-gimnaziu-invata-doua-limbi-straine-care-sunt-cele-mai-studiate-limbi-straine-in-ue/>
<https://ihworld.com/news-blog/ih-blog/why-should-you-learn-german/>