După 8 ani de citit și inventat povești, acum copilul meu culege roadele la școală

Nu vă țin mult, vă promit. Începe totul prin 2011, prin noiembrie, decembrie, când Anya făcea 5 luni și am început la modul serios și consecvent să îi citim povești. Cu timpul, cititul de povești seara a devenit ceva obligatoriu, pentru că se obișnuise atât de tare cu ele că nu putea adormi fără o istorioară.

Apoi, când Anya a mai crescut și a împlinit 2 ani, au urmat încă 2 ani de citit aceleași 50 de povești seară de seară, încât ajunsesem să le știm pe de rost. Serios. Nici nu mai deschideam cartea. O întrebam ce poveste vrea și închideam ochii și o recitam ca pe o poezie. Și ca să fie totul mai puțin plictisitor pentru mine, că pentru ea nu era deloc, spuneam povestea cu intonație, cu vocea naratorului, cu voci diferite pentru personaje. Și să nu care cumva să greșesc vreun cuvânt din poveste, că ieșea cu scandal. 

Apoi s-a plictisit într-un final de poveștile clasice și am schimbat cărțile, am citit sute de povești. De fapt, dacă stau să socotesc, cred ca ajungem la aproape o mie de povești. Apoi a descoperit ea că mami are potențialul unei cărți de povești personalizate și aproape 1 an de zile i-am inventat povești pe loc. La început povesteam numai eu, tot felul de istorisiri în care mereu personajul principial era chiar ea sau cineva cunoscut din viața noastră. Iar ea ghicea și făcea corespondența și povestea devenea și mai fascinantă. Așa am făcut cunoștință cu Fetița din leagănul rupt sau cu Băiețelul care se războia cu fulgii (acesta este taică-su care când era mic avea teamă de fulgii de găină). Am înregistrat multe dintre povești să le aibă ea ca amintire. Câteva au devenit chiar parte din campanii publicitare:

• Căluşel Fotomodel găseşte iubirea adevărată
• Povestea lui Rechin Zâmbet fin, cel blajin, deloc asasin

M-am străduit, chiar dacă uneori îmi picau ochii în gură de somn și creierul mi se destrăma de oboseală, să îi ofer lecții de viață prin poveștile pe care le inventam. Puneam personajele în situații care s-ar întâmpla în viața de zi cu zi astfel încât să o învăț cum să reacționeze, cum să judece lucrurile și cum să ia deciziile echilibrate. Nu a fost deloc ușor, seară de seară, de seară, ani de zile să fac asta. Dar să nu confundăm ”deloc ușor” cu ”deloc constructiv” sau ”deloc plăcut”. Momentele acelea sunt cele mai prețioase pentru mine, dar și pentru ea. Îmi spune asta în fiecare zi acum. Este cel mai de calitate timp pe care l-am petrecut noi două în toată copilăria ei mică. Mai jos aveți un exemplu înregistrat de astfel de poveste pe când Anya avea 7 ani:

Și am ajuns și în prezent. Anya are aproape 11 ani, este clasa a IV-a și se pregătește pentru Evaluarea Națională. Este un copil normal, care uneori este cu capul în nori, este distrasă de tehnologie, este înconjurată de afecțiune, de prieteni, de animăluțe dragi, de bunici. Nu îi lipsește nimic, învață bine la școală și pe zi ce trece conștientizează importanța școlii și începe să se responsabilizeze cu privire la teme și la ce are de învățat. Nu a fost ușor nici să ajungem la această responsabilizare, am avut sesiuni lungi de discuții, de eliminare a privilegiilor, precum TV, telefon, laptop. Dar acum suntem într-un echilibru de care sunt tare mândră. Mi se umple inima de mândrie când o văd că se retrage singură la ea în cameră și se apucă de învățat la istorie sau la geografie. 

Însă cel mai mândră sunt de talentul ei la a scrie și a inventa povești și compuneri

Și aici se văd cei peste 8 ani de citit povești seară de seară. Și se văd atât de clar că îmi dau lacrimile de bucurie și mă bat singură pe umăr de fiecare dată când îi citesc compunerile. ”Bravo, mami! Ai făcut treabă bună!” Recunosc, am stat alături de ea vreo două luni să o ajut să învețe cum să pună pe hârtie imaginația pe care i-am dezvoltat-o atâția ani prin povești.

Primul și cel mai important lucru pe care am învățat-o a fost: ”Write out of the box”. Când avea de scris o compunere cu un titlu banal, de genul - A venit primăvara, o întrebam mai întâi care crede că ar fi cel mai plictisitor text pe care l-ar putea scrie. Apoi o stimulam să se depărteze cât poate de mult de acel text. O vreme am ajutat-o să își aștearnă ideile, și, după 2 luni, așa, dintr-o dată, nu a mai avut nevoie deloc de ajutor. Și toată istoria noastră de citit, inventat și scris povești a devenit la Anya un talent. Știu că e puiul meu și e normal să fiu subiectivă, dar uneori sunt și eu surprinsă de modul în care jonglează cu cuvintele și de alegerile pe care le face cu privire la vocabular. La ea o familie nu ”servește cina”, ci se ”ospătează”. O pisică nu ”doarme liniștită” ci ”toarce spre lumea viselor”. 

Mai are rost să vă spun concluzia? Bănuiesc că ați înțeles-o.

CITITUL DE POVEȘTI COPIILOR DEZVOLTĂ IMAGINAȚIA

Nu este o vorbă spusă în vânt, este, de fapt o furtună de rezultate. Nu este un mit, este un adevăr demonstrat. Și poate că nu vei vedea rezultatul imediat, însă, iată, noi, eu și fiica mea, suntem exemplul viu, palpabil, clar, de netăgăduit că citind povești copilului tău nu îți pierzi nicidecum timpul. CHIAR DELOC! Dar, pentru a avea rezultate cu adevărat palpabile, trebuie muuuultă perseverență. Spor la citit!

Nu am primit acordul Anyei să îi public compunerile însă vă pot oferi un text scris de ea acum 1 an, pe care am îndemnat-o să îl scrie pentru a îi stimula plăcerea de a scrie și de a-și exprima opiniile: Jurnal de copil: Azi am vorbit cu mami despre relațiile intime.