Îmi amintesc că aveam 8, aproape 9 ani, și auzisem undeva de sex, cred că la televizor. Eram confuză, așa că am căutat pe google. Mă gândeam că este ceva inofensiv, ceea ce s-a dovedit că nu era.
Am început să mă uit încontinuu, eram curioasă să văd mai multe, deși nu înțelegeam nimic. După ceva timp părinții mei au văzut că mă comport suspect așa că au instalat o aplicație care vede ce fac pe telefon. Nu vreau să dau numele aplicației care mi-a distrus viața (că nu mai pot să ma joc pe Roblox când vreau eu), dar în același timp mi-a și salvat-o. :)
Când au aflat, tatăl meu era puțin supărat, la fel și mama mea. Dar mama mea a vrut să îmi explice că mai bine o întrebam pe ea și a fost foarte deschisă cu mine, ceea ce mă bucură mereu! Mi-a explicat pe înțelesul meu și acum nu mai am curiozități pe acest subiect, chiar deloc.
Acum am curajul să o întreb despre orice, pentru că mama niciodată nu refuză o conversație pe niciun subiect cu mine și îmi povestește despre sex și lucrurile care țin de sexualitate de fiecare dată când am o curiozitate. Este la fel de deschisă și cu verișoara mea și suntem relaxate mereu cu ea când vorbim despre treburi din-astea mai sensibile.
Trebuie să vă spun cum stăteam de vorbă într-o seara cu mami și am întrebat-o despre gay și trans și bisexual. Am auzit aceste cuvinte de multe ori și, deși primul meu instinct a fost să caut pe google, am preferat să o întreb pe mami. A fost sinceră cu mine și mi-a spus că mulți dintre termeni nu îi cunoaște nici ea foarte bine. Așa că am ajuns amândouă să căutăm pe Google să aflăm răspunsurile. În altă seară am stat de vorbă despre menstruație. Eu și prietenele mele îi spunem perioadă, ca să nu își dea seama nimeni despre ce vorbim.
Vă spun ce am înțeles eu:
Menstruația este ceea ce se întâmplă când corpul tău verifică dacă ești însărcinată sau nu. Și dacă nu ești, corpul trebuie să scape de ovulul care trebuia să fie fecundat. Iar fecundația (adică actul sexual în sine) este când se întâlnește oul de la bărbat cu cel de la femeie. Mami zice că am înțeles bine. Momentan este toată informația de care am nevoie. Mai știu doar ce îmi tot zice mami, să nu fiu nerăbdătoare să îmi vină menstruația, să mă bucur momentan de copilărie. Verișoarei mele i-a venit și când am fost în vacanță în Turcia a stat în prima zi fără să se bălăcească în mare și piscină. Eu nu vreau asta.
Ok! Destul despre asta. Hai să trecem la concluzie și la ce trebuie să știe orice părinte: Nu vă atacați copiii dacă au aflat despre ceva ce nu trebuiau să știe și fiți foarte deschiși cu ei! Mami nu mă minte niciodată și este mereu sinceră cu mine, și, deși o văd că se chinuie câteodată să nu mă certe când fac vreo prostie, încearcă mereu să fie calmă și să mă asculte. Și pentru mine este important asta, că de fiecare dată când mami sau tati țipă la mine, îmi vine să dispar de pe fața pământului. Nu îi faceți pe copiii voștri să își dorească asta.
Mă bucur că ne-am cunoscut și sper că ți-a plăcut povestea mea! :)
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.