- Eu îmbrac haine de firmă pentru a căpăta încrederea clienților. Fata mea, pe cine ar trebui să impresioneze?
- Vânez chilipiruri prin magazine Second Hand sau prin târg, duminica
- Îi cumpăr haine de la Second Hand fiicei mele pentru că vreau să se bucure de copilărie
- Copiii din clasă râd, fiica mea este nefericită. Să îi cumpăr haine de firmă sau nu?
Bine… atunci nu erau atât de multe branduri, firme producătoare de haine și de încălțăminte, nu erau atât de multe pretenții în rândul copiilor, noi ne simțeam bine atunci când împărțeam o sticlă de suc și o pungă de pufuleți Lotto cu brânză.
Acum lucrurile s-au schimbat și copiii au pretenția de la vârste fragede să poarte numai adidași de firmă, Nike, Puma, Adidas, Converse, treninguri cu logo înscris pe ele deloc discret, prin care li se permite să iasă în evidență. Acum hainele trebuie să strige „sunt bogat, au părinții o situație financiară bună, îmi permit să mă îmbrac din mall”.
În cazul copilului meu, o fetiță de numai 11 ani cu porniri de preadolescență și cu pretenții adolescentine, eu am ales să îi cumpăr hainele de la SH. Nu refuz nici când cumnata mea îmi mai dă lucrușoare de la copiii ei cu doi ani mai mari. Numai că de ceva timp fata mea îmi reproșează tot felul de lucruri, printre care și faptul că nu se îmbracă la fel ca mine, din mall.
Eu îmbrac haine de firmă pentru a căpăta încrederea clienților. Fata mea, pe cine ar trebui să impresioneze?
Da, avem o situație financiară bună, atât eu cât și soțul meu avem posturi bine plătite de manageri în cadrul unor companii de asigurări. Suntem colegi de serviciu și trebuie să ne îmbrăcăm frumos pentru a impresiona clienții. Până la o anumită vârstă, haina nu are prea mare importanță, dar deja când te învârți într-un cerc de oameni cu un anumit statut, când trebuie să prezinți un anumit produs clientului, trebuie să „dai bine”, ca să zic așa, să fii îmbrăcat bine, ca potențialul tău client să vadă că ești un om de succes.
Așa că ne îmbrăcăm amândoi de la mall, atât în ceea ce privește ținutele business, cât și ținutele sport, lejere, pentru că nu știi peste cine dai atunci când ești prin oraș la cumpărături sau la o tură de alergare prin parc. Dar în cazul copilului, pe cine trebuie să impresioneze? Ce trebuie să vândă și cui? Ce impresie trebuie să facă fata mea la școală? Poate doar în fața colegilor, dar ce importanță au aceștia în viitorul ei? Cu ce o ajută hainele de firmă?
Vânez chilipiruri prin magazine Second Hand sau prin târg, duminica
Așa că m-am transformat într-un adevărat vânător de chilipiruri oferte bune la haine de copii în magazine Second Hand. Nu vă imaginați că le cumpăr de la noi din oraș. Buzăul este mic și nu ar da bine ca un client să mă vadă intrând sau ieșind dintr-un astfel de magazin.
Așa că îmi pun un trening pe mine, mă urc în mașină, de obicei vinerea după program sau la jumătatea săptămânii, când hainele sunt chiar la jumătate de preț și pornesc către Focșani sau Brăila. Uneori merg prin târgul de duminică din Buzău împreună cu soțul meu și fiica noastră pentru a admira animalele și păsările, pentru a gusta o gogoașă caldă și, de ce nu, pentru a găsi o haină ieftină sau o pereche de papucei pe tarabe.
Așa cum am spus, pentru noi banii nu sunt o problemă. Ne permitem să angajăm o dădacă atunci când plecăm amândoi într-o mini excursie în weekend sau într-o călătorie de afaceri și nu vrem să ne împovărăm părinții cu grija purtată micuței noastre Clara.
Îi cumpăr haine de la Second Hand fiicei mele pentru că vreau să se bucure de copilărie
Nu fac economie cumpărându-i fiicei mele haine de la SH, ci vreau să învăț o lecție. Lecția unei copilării frumos trăite în care nu contează altceva decât dragostea părinților, să te joci cu prietenii, să te simți bine, să îți permiți să îți rupi o haină fără să plângi prea mult după ea sau să fii certat pentru că a costat câteva sute de lei.
Îmi place să cred că am o gândire foarte sănătoasă și, deși cumnata mea mi-a spus în față că îmi bat joc de fiica mea fiindcă mie îmi cumpăr haine de câteva mii de lei, iar fiicei mele abia îi iau un hanorac cu 10-15 lei, eu mă apăr vehement și susțin că nu este așa.
Abia când va împlini fiica mea 14 ani îmi voi schimba orientările. Atunci îi voi cumpăra primul trening de firmă (care să fie și nou, bineînțeles), primii adidași cu logo pe ei, indiferent cât vor costa. Aunci o voi duce și pe ea în mall pentru a-și alege un lănțișor cu adevărat deosebit. Până atunci sunt suficiente brățările pe care și le confecționează ea (pentru că are o mulțime de mărgeluțe frumoase) și un lanț simplu cu o cruciuliță care să o protejeze.
Jurnal de copil: Azi am vorbit cu mami despre relațiile intime
Copiii din clasă râd, fiica mea este nefericită. Să îi cumpăr haine de firmă sau nu?
Problema este că deja copiii din clasa au început să râdă de ea (dar și de alți copii), dându-și teama că se îmbracă de la magazine second hand. Bine… copiii din clasă râd de ceilalți care se îmbracă de la magazinele chinezești sau de la magazine mai ieftine. Practic, oricine nu poartă un brand ajunge de râsul celorlalți.
Am adus în discuție această problemă în grupul de părinți de pe Whatsapp și le-am cerut insistent părinților copiilor care râd de fetița mea să le fac o educație adecvată acasă pentru ca aceștia să se abțină. Bineînțeles că bullying-ul a fost și mai agresiv, iar fiica mea susține că eu sunt vinovată pentru tot ceea ce i se întâmplă.
Mă acuză adesea că îmi cumpăr parfumuri scumpe și produse cu etichetă de lux, iar ei îi iau teniși din piață și tricouri deja purtate de alți copii. Mă doare că mă acuză și nu i-am spus niciodată ce am de gând să fac după ce va împlini 14 ani și va fi suficient de mare încât să își aleagă ceea ce este adecvat pentru ea. Nu știu dacă va mai avea răbdare până atunci…
În cazul în care colegii ei vor continua cu asemenea jigniri aduse, am două opțiuni: fie îi cumpăr și haine de firmă să fie în rândul lumii, fie îmi păstrez demnitatea și convingerile și o mut la o altă clasă sau la o altă școală. În fond, o haină, fie că are un preț de 3 lei sau de 300 de lei este tot o haină care se poate rupe, se poate deteriora la o spălare făcută la o temperatură neadecvată, se poate decolora.
Nu cred treaba cu energiile persoanelor care au mai purtat acele haine și care se atașează de cei care le folosesc pentru că de-a lungul timpului, pentru mine s-a dovedit o teorie completă neadevărată, o scorneală a celor care vând probabil haine de firmă. De asemenea, dacă sunt foarte bine spălate și sterilizate, hainele SH nu prezintă niciun fel de pericol pentru sănătate.
Piesele vestimentare nu poartă amprenta nimănui, ci doar a celui care o poartă în acel moment, haina nu are memorie și din punctul meu de vedere nu ar trebui să aibă un preț exagerat. Am cumpărat tricouri aproape noi cu 3 lei, cu logo de firmă pe ele, geci de iarnă pe care fiica mea le-a purtat un întreg sezon cu 10 lei și până acum ceva timp nimeni nu a avut nimic de comentat asupra acestui aspect.
Dar odată cu sfârșitul ciclului primar și intrarea la gimnaziu se pare că preferințele copiilor se schimbă, hormonii încep să își facă simțită prezența, iar fiica mea să fie din ce în ce mai nefericită pentru alegerile mele…
Surse foto: istockphoto.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.