Sexul copilului va fi scos de pe certificatul de naștere? Ce recomandă specialiștii

Sexul copilului va fi scos de pe certificatul de naștere? Ce recomandă specialiștii

Bianca Geica - Redactor Senior

Asociația Medicală Americană (AMA) a publicat într-un raport din iunie că pledează pentru eliminarea sexului „masculin” și „feminin” de pe certificatele de naștere. Atribuirea unui sex la naștere „nu coincide cu spectrul identităților de gen, înăbușă capacitatea unei persoane de a se exprima și de a se identifica, ducând, în același timp la marginalizare și minorizare”, susțin autorii raportului. 

Sexul copilului va fi scos de pe certificatul de naștere?

Certificatul de naștere este primul act de indentitate al unei persoane, utilitatea să întinzându-se nu doar până la majorat, ci pe durata întregii vieți. Fără el, practic, nu existăm. Nu îi putem înscrie, de exemplu, pe copiii noștri la medicul de familie, medicul pediatru, grădiniță sau școală în absența acestui document. Pentru persoanele trans și nonbinare, certificatul de naștere poate deveni un obstacol, un act care le invalidează identitatea.

Dacă pentru majoritatea oamenilor, identitatea de gen corespunde cu sexul atribuit la naștere (masculin sau feminin), „pentru persoanele transgender și neconforme cu normele de gen, identitatea de gen sau exprimarea acestuia diferă de cele în mod tipic asociate sexului ce li se atribuie lor la naștere”, potrivit transinromania.ro.

„Spre deosebire de „sex”, care ţine de biologie (biologic vorbind, corpul unei persoane va fi de sex femeiesc, bărbătesc sau intersex), „genul” este un construct social, bazat pe un ansamblu de caracteristici emoționale, comportamentale şi culturale pe care societatea le ”atașează” sexului biologic al unei persoane. Genul poate avea mai multe componente, inclusiv identitatea de gen, expresia de gen, rolurile de gen etc. Există persoane care, că gen, nu se recunosc în categorisirea bărbat/femeie (persoanele queer, androginii, etc)”, explică aceeași sursă.

Citește și: Nu sunt o mamă grozavă pentru că mi-am acceptat copilul transgender. Am suferit și încă o fac

Acum, Asociația Medicală Americană, cea mai mare asociație de medici din SUA, a făcut un pas important în acest sens, astfel că, într-un raport din iunie, comitetul consultativ LGBTQ al AMA a sfătuit organizația să facă presiuni pentru eliminarea rubricii „sex” din certificatele de naștere. Autorii au scris că atribuirea unui sex „masculin” sau „feminin” la naștere „nu coincide cu spectrul identităților de gen. Înăbușă capacitatea unei persoane de a se exprima și de a se identifica, ducând, în același timp la marginalizare și minorizare”.

Ani de zile certificatele de naștere au fost folosite pentru a promova ierarhiile rasiale și discriminarea. „Din acest motiv, rasa părinților unei persoane nu mai este menționată în certificatele de naștere. Cu toate acestea, desemnarea sexului este încă inclusă în acest document, în ciuda potențialului de discriminare”, scrie AMA, care precizează că eliminarea sexului de pe certificatul de naștere are că scop nu doar protejarea vieții private a persoanelor, ci și prevenirea discriminării: „Când genul cu care se identifica o anumită persoană nu se potrivește cu sexul atribuit în certificatul de naștere, se poate ajunge la discriminare, hărțuire sau chiar violență, ori de câte ori acest document va fi solicitat”.

Tu ce părere ai despre această decizie?

Citește și: Parentingul de gen neutru: cum este afectat copilul de o educație fără a-l identifica cu un gen

  • Surse: thelily.com, mother.ly, transinromania.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Este indicată inducerea nașterii la 39 de săptămâni? Ce spun specialiștii
Este indicată inducerea nașterii la 39 de săptămâni? Ce spun specialiștii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 activități pe care specialiștii în sănătatea creierului nu le recomandă pentru copii
    5 activități pe care specialiștii în sănătatea creierului nu le recomandă pentru copii

    Pe de o parte, creierul copiilor este sensibil mai ales la contuzii, la infecții și la toxine. Pe de altă parte, creierul copiilor este vulnerabil și în cazul expunerii...

    Nu mi-a plăcut numele ales de soția mea pentru copil, așa că am pus altul pe certificatul de naștere fără să îi spun
    Nu mi-a plăcut numele ales de soția mea pentru copil, așa că am pus altul pe certificatul de naștere fără să îi spun

    Alegerea numelui perfect pentru copil se poate transforma într-o adevărată provocare pentru viitorii părinți, care deseori ajung să se simtă copleșiți de numeroasele...

    De ce spun specialiștii că nou-născuții trebuie alăptați în primele 30 de minute de la naștere
    De ce spun specialiștii că nou-născuții trebuie alăptați în primele 30 de minute de la naștere

    UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea încă din prima zi de viață a unui copil, mai exact la 1 oră de la naștere, în condițiile în...

    Nu am scos carnea din alimentația copilului, deși sunt vegană. Vreau să facă propriile alegeri
    Nu am scos carnea din alimentația copilului, deși sunt vegană. Vreau să facă propriile alegeri

    Dacă pentru anumiți părinți este important să le impună și copiilor anumite obiceiuri alimentare, pentru alții contează mai mult să-și lase micuții să-și exprime preferințele....

    Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului
    Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului

    Încă din primele clipe în care îți iei copilul în brațe, îți dorești să faci tot ce poți pentru a-i asigura o creștere sănătoasă. Cu toate acestea,...

    Andreea Antonescu a făcut public sexul bebelușului. Vedeta este însărcinată în șase luni
    Andreea Antonescu a făcut public sexul bebelușului. Vedeta este însărcinată în șase luni

    Andreea Antonescu se pregătește să devină din nou mămică! Artista în vârstă de 40 de ani este în culmea fericirii și abia așteaptă să își țină pentru...

    Un tată și-a schimbat sexul pentru a putea câștiga custodia copiilor săi
    Un tată și-a schimbat sexul pentru a putea câștiga custodia copiilor săi

    Până unde poate merge un părinte pentru a câștiga custodia copiilor săi? Acest tată a recurs la un gest extrem, făcând astfel tot posibilul pentru a câștiga...

    Drilling ovarian: ce este și când se recomandă
    Drilling ovarian: ce este și când se recomandă

    Femeile cu sindromul ovarelor polichistice se confruntă cu un dezechilibru hormonal, care afectează inclusiv dezvoltarea și eliberarea ovulelor mature. În lipsa acestora, nu se...

    © 2024 Qbebe