Scrisoarea emoționantă scrisă de tatăl lui Elvis Presley după moartea acestuia

”Mai întâi, trebuie să spun că a povesti ceea ce s-a întâmplat va fi dificil, acum că Elvis nu mai este cu noi. Cei care au pierdut persoanele iubite, cei care au trecut prin suferința prin care trec eu acum, vor înțelege ce spun. Moartea lui Elvis a fost atât de subită încât vor trece mulți ani până ce voi reuși să accept că așa ceva chiar s-a întâmplat. Totuși, chiar în timp ce deplâng moartea lui, am fost mângâiat de cuvintele de încurajare a mii de fani care l-au iubit pe Elvis. Deși știu cî nu îl vor mai vedea pe Elvis cântând vreodată, îi prețuiesc moștenirea artistică pe care a lăsat-o în urmă. Așa cum voi face și eu.

Dragostea pentru fiul meu a început cu mult înainte să se nască, pe 8 ianuarie 1935. La acea vreme nu cred că era cineva mai sărac decât eu și mama lui, Gladys. Dar eram extaziați că vom deveni părinți. Aveam numai 18 ani, dar de-a lungul sarcinii nu m-am gândit vreo secundă că nu voi fi capabil să am grijă de soția mea și de copilul nostru. Nașterea lui Elvis a fost lungă și dificilă pentru soția mea, și pe măsură ce travaliul dureros continua eu eram dinc e în ce mai tulburat. Părinții mei erau cu noi, alături de alte două femei și o moașă care ne-a spus că este timpul să chemăm un medic. După ceea ce mie mi s-a părut a fi o eternitate, un bebeluș a apărut pe lume ... mort. Eram distrus. Dar tatăl meu a pus mâna pe burta soției mele și mi-a spus: Vernon, mai este un bebeluș aici! 

Atunci când Elvis s-a născut, medicina nu era atât de avansată ca să prezică gemenii, așa că nașterea lui ne-a surprins total. Băieții noștri semănau, dar nu într-atât să spun că erau gemeni identici. Chiar dacă primul născut a murit, l-am botezat cu numele tatplui meu Jesse. Celui de-al doilea i-am pus numele Elvis, după mine, căci cel de-am doilea nume al meu este Elvis. 

De multe ori, atât eu cât și Elvis, ne-am întrebat dacă viața lui ar fi fost diferită dacă fratele lui ar fi trăit. Eu cred că nu, pentru că atât cariera lui Elivis cât și contribuția lui asupra lumii întregi a fost destinul lui. Încă de când era micuț anumite detalii din viața lui m-au convins că Dumnezeu ne-a dat mie și soției mele un copil special pentru care avea planuri la fel de speciale. Este greu de descris sentimentele pe care le avem pentru Elvis. Deși avem mulți prieteni și familie mare, inclusiv părinții mei, noi trei formam propria noastră viață privată. Elvis a fost un copil cuminte, care nu ne-a dat de furcă niciodată. Nu i-am dat un scop și nu l-am împins în nicio direcție. Am vrut pentru el numai ce îl face fericit.

Succesul fiului meu a venit dintr-o dată. În acea vreme ideea că va deveni faimos nu mi-a trecut prin minte. O persoană nu trebuie să fie artist, sau actor sau președinte ca să aibă un rol important în lume. Știam doar că Elvis va face o diferență în lume. La un moment dat cineva a spus la TV că noi, familia Presley, suntem ”gunoaie albe sărace”. Da, săraci eram. Nu voi nega asta niciodată. Dar gunoaie nu. Nu știu ce înseamnă gunoi. Au fost momente când nu aveam de mâncare decât pâine din porumb și apă. Dar am avut mereu compasiune pentru oameni. Nu am avut prejudecăți. Nu am insultat niciodată pe nimeni. Și nici Elvis. Când a început drumul spre faimă ne-am mutat la Memphis. Atunci a decis să înregistreze două cântece drept cadou pentru ziua mamei lui: "My Happiness" and "That’s When Your Heartaches Begin". 

De atunci succesul a venit brusc. În 1955, discul "Baby Let’s Play House" a ajuns pe locul 10 național, apoi Elvis a apărut la The Ed Sullivan Show și a devenit imediat un mare star de Hollywood. Elvis nu se uita niciodată la filmele pe care le făcea, pentru că nu îi plăceau. Era plătit bine, pentru că primea 1 milion de dolar pe film și 50% din încasările nete. Dar nu avea control asupra a nimic, scenariu sau cântecele din filme. Noi nu ne-am schimbat. O dată a venit în vizită cu o adevărată starletă de Hollywood, Natalie Wood, dar mama lui a tratat-o exact ca pe colegii lui de liceu. 

Elvis a fost mereu criticat și atacat în media. Însă a învățat să nu fie afectat. Nici măcar când bodyguarzii lui au scris o carte despre el. Îmi spunea doar ca îl doare puțin că vechi prieteni îi pot face așa ceva. Alte atacuri au mai fost, dar el spunea că ”mereu adevărul va triumfa”. Pentru că era mai creativ noaptea, Elvis nu prea ieșea pe afară atât de des cât ar fi trebuit. Îi spuneam mereu că ar trebui să stea mai mult la soare, să facă mișcare. Mai stătea la piscină, dar prefera să lucreze noapte și să doarmă ziua. 

Povestea că Elvis a tras cu pușca în televizor este adevărată. Avea perimis de armă și pur și simplu s-a enervat pe ceva de la TV. Nu e ca și cum nu avea bani să își ia alt televizor. Toți ne enervăm pe ceva la TV. Nu avea probleme legate de controlul furiei sau de folosirea a armei. Însă acest subiect mă duce la a spune că Elvis era mereu în pericol. Cel mai înfricoșat am fost la începutul carierei lui, în Jacksonville, Florida. Cânta pe remorca unui camion și când a coborât de acolo să ajungă la rulota lui, a fost linșat de mulțime. A ajuns cu greu la rulotă și fanii au început să o zgâlțâie atât de tare că a ieșit și a încercat să se urce pe scenă iar, dar până a ajuns la scenă nu mai avea pe el decât pantalonii și era plin de zgârieturi. Am crezut că va fi omorât atunci. A primit multe amenințări cu moartea sau cu răpirea.

Dar chiar și așa el nu s-a ascuns neapărat din cauza asta, îi plăcea doar să aibă o viață intimă cât mai protejată. petrecea mult timp la el în cameră, citind sau stând de vorbă cu prietenii apropiați. Cele mai frumoase și mai fericite momente din viața mea au fost când stăteam de vorbă cu el. Chiar cu câteva zile înainte să moară am stat de vorbă cu el la Graceland timp de 5-6 ore despre atât de multe lucruri, când la un moment dat i-am spus eu că ”trebuie să mă duc acasă să mânânc” și el mi-a spus că ”Știu, tată. Dar trebuie să îți spun că m-am simțit excelent vorbind cu tine”. Și eu la fel. 

De-a lungul carierei de 22 de ani a lui Elvis, Colonel Parker s-a ocupat de partea profesională iar eu de cea personală. Acum că nu mai este, voi avea grijă de toate afacerile lui și mă voi asigura că toate vor fi finalizate corect. Probabil mă voi muta la Graceland, unde sunt deja mama mea și sora ei. Am primit permisiunea de a-i aduce trupul lui Elvis tot aici, pentru că este și mai usor de gestionat paza mormântului lui. Voi aduce și trupul mamei sale și pe cel al fratelui său, pentru că a spus de multe ori că își dorește asta. 

Revenind la ce am spus la începutul poveștii, am inima frântă, dar sutn oarecum consolat de faptul că am certitudinea că fiul meu a fost un dar de la Dumnezeu și că viața lui a fost în mâinile Lui. Mi-aș fi dorit să trăiască o veșnicie, dar știu că decesul lui timpuriu, ca și viața lui au fost partea din planul lui Dumnezeu pentru el. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu un fiu ca el.” 

Vernon Presley a murit doi ani mai târziu, din cauza unui infarct cardiac.

Citește și:

• Scrisoarea lui Meghan Markle catre tatăl ei dezvăluie un adevăr dureros: ”Mi-ai rupt inima în mii de bucăți”
• Scrisoarea Prințesei Diana despre copiii ei: Îi iubesc până la moarte și sper că ceea ce am plantat în ei îi va ajuta
• Scrisoarea emoţionantă a unui tată muribund pentru fiica lui