Manichiura care a înnebunit mamele

Manichiura care a înnebunit mamele

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Tendințele în manichiură evoluează foarte rapid. Iată care este noua tendință din acest an!

În ultimul timp, specialiștii în realizarea manichiurilor au început să picteze unghiile cu imagini din viața intrauterină a copiilor sau de la primele celebrări legate de venirea pe lume a acestora (cum ar fi petrecerile tip „baby shower”).  De cele mai multe ori, precizează aceștia, mamele aleg să poarte pe unghii imagini care înfățișează stadiul de dezvoltare al bebelușilor, așa cum se vede prin ecografii.

O altă tendință vizibilă în prezent este, conform celor care efectuează manichiuri de acest tip, ca și mamele care au pierdut o sarcină să-și facă unghiile pentru a-și reîmprospăta amintirile de la prima ecografie.

Tehnica folosită constă în efectuarea unei manichiuri cu acryl, după care se trece la copierea imaginilor de la ecografii cu ajutorul unor pensule foarte fine.

În ceea ce privește siguranța unei manichiuri cu acry pentru femeile însărcinate, specialiștii asigură de faptul că aceasta este sigură. Grija trebuie să fie să se recurgă doar la saloane specializate, cu ventilație cât mai bună (întrucât în sarcină există o sensibilitate mai mare la mirosuri), să se evite solvenții puternici pentru unghii, precum și să se observe primele semne ale apariției unei infecții a unghiei (de exemplu, unghia se deformează, începe să se exfolieze, simți cum de la vine un miros neplăcut etc.). Dacă se întâmplă așa ceva, este necesar ca manichiura să fie eliminată cât mai repede și să se primească un tratament specializat, după o vizită la medic.

Marele avantaj al manichiurii cu acryl este că rezistă mai mult decât aceea realizată cu lac de unghii obișnuit, iar viitoarele mămici se pot bucura de mai mult timp de imaginile bebelușului pe unghiile lor.

Dacă dorești să recurgi la o asemenea manichiură, te poți inspira și din sugestiile de mai jos:

Manichiură care întruchipează primele bătăi ale inimii bebelușului, așa cum se observă dintr-o ecografie

Unghii lungi, într-o nuanță de nude, doar una dintre ele fiind în negru și alb pentru a reda o ecografie

Unghii scurte, într-un roz delicat, una dintre ele redând imaginea unei ecografii

Unghie doar în nuanțe de alb negru, care întruchipează capul unui bebeluș

 Surse:
www.smartparenting.com.ph, www.parents.com, www.babble.com

Surse poze:

www.instagram.com

Articolul urmator
Scrisoare deschisă către toate mamele tinere: „Nu disperați, o să vă găsiți ritmul”
Scrisoare deschisă către toate mamele tinere: „Nu disperați, o să vă găsiți ritmul”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am înnebunit când o altă mamă i-a spus fiului meu să nu mai plângă ca să nu îi trezească bebelușul
    Am înnebunit când o altă mamă i-a spus fiului meu să nu mai plângă ca să nu îi trezească bebelușul

    O mamă s-a enervat cumplit în momentul în care o femeie i-a cerut fiului ei să nu mai plângă ca să nu-i trezească din somn bebelușul.

    Clătitele spaghetti au înnebunit internetul și sunt micul dejun perfect pentru acest weekend
    Clătitele spaghetti au înnebunit internetul și sunt micul dejun perfect pentru acest weekend

    Dacă încerci cel mai recent trend culinar de pe TikTok în acest weekend, s-ar putea să caștigi premiul pentru „mama anului”!

    Valentina Pelinel a fost aspru judecată în online că și-a dus fetițele de 5 ani la manichiură. „Lac pe unghii prea devreme...mult prea devreme"
    Valentina Pelinel a fost aspru judecată în online că și-a dus fetițele de 5 ani la manichiură. „Lac pe unghii prea devreme...mult prea devreme"

    Gemenele Valentinei Pelinel și ale lui Cristi Borcea au crescut și s-au transformat în adevărate domnișoare! Mama lor le duce la salon de unde se intorc cu unghiile colorate și...

    Am înnebunit când am aflat că fiul meu și-a jignit oribil o colegă. Iată ce pedeapsa i-am dat
    Am înnebunit când am aflat că fiul meu și-a jignit oribil o colegă. Iată ce pedeapsa i-am dat

    Samm Jane, o mamă de 32 de ani din Nuneaton, Warwickshire, Marea Britanie, a fost șocată și furioasă când a fost sunată de la școala fiului ei să i se spună că acesta a...

    Mamele minore care merg la școală vor primi bani de la stat. „Încercăm să le ajutăm să-şi ia viaţa în piept"
    Mamele minore care merg la școală vor primi bani de la stat. „Încercăm să le ajutăm să-şi ia viaţa în piept"

    Mamele minore care își continuă studiile vor primi o bursă lunară de 700 de lei. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse speră să desurajeze astfel abandonul...

    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii
    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii

    Venirea pe lume a unui copil este așteptată cu bucurie, cu emoție, cu nerăbdare. Ce se întâmplă însă când, după o ecografie din perioada sarcinii, o mamă...

    Pentru toate mamele care au copii diferiți
    Pentru toate mamele care au copii diferiți

    O declarație de dragoste, de la un copil care nu e la fel ca ceilalți copii, către mama lui, așa cum mi-am imaginat-o eu. Ia ce ai nevoie din acest text, dar dacă ar fi să aleg...

    5 moduri prin care mamele pot încuraja tații să se implice mai mult în creșterea copiilor
    5 moduri prin care mamele pot încuraja tații să se implice mai mult în creșterea copiilor

    Cu toții știm că rolul mamei este important în creșterea unui copil. Însă, nu la fel de mult se știe și despre rolul tatălui. Pentru o dezvoltare armonioasă, copilul are...

    © 2024 Qbebe