Cei mai bogați copii din lume

Cei mai bogați copii din lume

Qbebe.ro

Fiecare părinte își dorește tot ce este mai bun pentru copilul lui: de la cele mai frumoase cadouri și vacanțe de neuitat până la o educație bună și o carieră de succes.

Încă din primii ani de viață, copilul are nevoie, mai mult decât orice, de iubirea persoanelor din jur, iar pentru a primi acest lucru, situația financiară nu are nicio relevanță. În schimb, când vine vorba despre cadouri copii, ca acestea, averea familiei poate înclina semnificativ balanța. Copiii vedetelor sunt cei mai privilegiați la acest capitol, unii dintre ei primind în dar, încă de la naștere, pe lângă numeroase jucării, obiecte vestimentare de lux, bijuterii, proprietăți și afaceri. Statutul lor social îi ajută să câștige bani (de la branduri de fashion, precum și de la publicațiile media) încă dinainte să învețe să vorbească.

Iată care sunt unii dintre cei mai bogați copii din lume în prezent:

Prințul George al Marii Britanii - 4 miliarde de dolari

Printre cei mai bogați copii din lume se numără și prințul George. Probabil unul dintre cele mai importante cadouri pe care le-a primit a fost statutul său social. Născut la 22 iulie 2013, George Alexander Louis este fiul prințului William și al ducesei Catherine, fiind al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, după bunicul și tatăl său. Datorită poziției sale în familia britanică, obținută la naștere, prințul George ar deține o avere de aproape 4 miliarde de dolari.

Phoebe Adele Gates - 1 miliard de dolari

Phoebe Adele Gates nu petrece foarte mult timp în lumina reflectoarelor și nu se cunosc foarte multe informații despre ea. Părinții ei, în schimb, Bill și Melinda Gates, sunt printre cele mai cunoscute și bogate personalități ale momentului. Cu toate că este cel mai mic copil al familiei, informațiile apărute în presa internațională susțin că Phoebe Adele Gates, în vârstă de 17 ani, va fi principala beneficiară a averii, după moartea părinților. Astfel, ea ar putea moșteni o avere de peste un miliard de dolari.

Blue Ivy Carter - 1 miliard de dolari

Primul copil al cântăreților Beyoncé și Jay-Z este deja o fetiță foarte bogată, iar averea ei continuă să crească, potrivit informațiilor apărute în presa internațională. În prezent, Blue Ivy Carter, în vârstă de șapte ani, ar deține o avere de un miliard de dolari și, după moartea părinților săi, se preconizează că va obține mare parte din banii celor doi artiști.

Suri Cruise - 800 de milioane de dolari

Datorită celebrității părinților ei, Katie Holmes și Tom Cruise, tânăra Suri, în vârstă de 13 ani, și-a petrecut întreaga viață în lumina reflectoarelor. Este urmărită constant de paparazzi, iar brandurile de fashion se inspiră din stilul ei. Mare parte din averea ei - estimată la suma de 800 de milioane de dolari - o va primi după moartea părinților.

Knox și Vivienne Jolie Pitt - 200 de milioane de dolari

Knox și Vivienne sunt gemenii actorilor Brad Pitt și Angelina Jolie. Deși vor moșteni o avere semnificativă după moartea părinților lor, cei doi copii în vârstă de 11 ani au obținut deja venituri impresionante din pozele cu ei pe care cei doi actori le-au vândut presei. De exemplu, fotografiile cu Knox și Vivienne apărute în spațiul public la scurt timp după nașterea lor ar fi completat averea celor doi copii cu un milion de dolari. În total, averea lor ar fi de 200 de milioane de dolari.

Deși au părinți celebri, care se pot lăuda cu averi impresionante, nu toți copiii vedetelor au beneficiat de pe urma câștigurilor părinților. Unii dintre aceștia au fost învățați de mici care este valoarea banilor și despre faptul că trebuie să muncească pentru a-i câștiga. De exemplu, Bill Gates și soția sa au decis să nu își lase averea estimată la 90 de miliarde de dolari pe mâna copiilor, ci să o doneze unor fundații de caritate pentru a eradica sărăcia globală. Cei trei copii vor primi doar un mic procent din întreaga sumă.

Sursă foto: Tinseltown/ Shutterstock

Articolul urmator
De ce tatăl lui Elon Musk spune că nu este mândru de fiul lui, cel mai bogat om din lume
De ce tatăl lui Elon Musk spune că nu este mândru de fiul lui, cel mai bogat om din lume

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Da, au viitorul asigurat ! Faceți cunoștință cu cei mai bogați copii din România
    Da, au viitorul asigurat ! Faceți cunoștință cu cei mai bogați copii din România

    Chiar dacă nu vor moșteni sume la fel de impresionante ca urmașii unor miliardari din America, din Asia sau din Orientul Mijlociu, se poate spune că și cei mai bogați copii din...

    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii
    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii

    Nu este o noutate faptul că natalitatea a scăzut tot mai mult în ultimii ani în țara noastră. Sociologii au încercat să-și explice acest fenomen și au ajuns la...

    Un elev român premiat de NASA ca unul dintre cei mai vizionari copii din lume
    Un elev român premiat de NASA ca unul dintre cei mai vizionari copii din lume

    Vlad Panduru, un elev în clasa a XI-a la un liceu din orașul dâmbovițean Răcari, se numără printre cei mai vizionari elevi din lume! Băiatul, alături de alți opt elevi...

    Unul dintre cei mai mici bebeluși prematuri din lume s-a născut la 328 de grame. Este extrem de mică, dar luptă să trăiască
    Unul dintre cei mai mici bebeluși prematuri din lume s-a născut la 328 de grame. Este extrem de mică, dar luptă să trăiască

    Robyn a venit pe lume într-un moment în care nu se aștepta nimeni: la doar 23 de săptămâni, cântărind 328 de grame. În ciuda faptului că a venit pe lume...

    Tragedia din Suceava. Tatăl ar fi intenționat să-și pună capăt zilelor alături de cei 3 copii. „Tati, nu mai mâna mașina"
    Tragedia din Suceava. Tatăl ar fi intenționat să-și pună capăt zilelor alături de cei 3 copii. „Tati, nu mai mâna mașina"

    Accidentul din Suceava a zguduit întreaga comunitate, precum și opinia publică. Evenimentul tragic a avut loc pe data de 9 noiembrie, în dreptul localității Grănicești din...

    Cei mai tineri „angajați”! Azilele de bătrâni din Japonia caută copii de vârste mici pentru a înveseli persoanele vârstnice
    Cei mai tineri „angajați”! Azilele de bătrâni din Japonia caută copii de vârste mici pentru a înveseli persoanele vârstnice

    Se fac interviuri de angajare la un azil de bătrâni din Japonia. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații: să poarte scutece, să aibă maxim 3 ani...

    Cea mai apreciată fotografie din lume: portretul unei fetițe din Maramureș
    Cea mai apreciată fotografie din lume: portretul unei fetițe din Maramureș

    Cea mai apreciată fotografie din lume este portretul Yelenei, o fetița surprinsă pe prispa unei case din Maramureș, în 2009 de artistul Kerekes István din Târgu...

    Când copiii uită de cei care i-au adus pe lume. Prin ce suferință trece Rodica, o femeie trecută de prima tinerețe, care a fost uitată de proprii copii
    Când copiii uită de cei care i-au adus pe lume. Prin ce suferință trece Rodica, o femeie trecută de prima tinerețe, care a fost uitată de proprii copii

    În încercarea disperată de a face rost de bani și de a-și îmbunătăți nivelul de trai, copiii ajunși la maturitate pleacă în străinătate și lasă totul...

    © 2024 Qbebe