Când copiii uită de cei care i-au adus pe lume. Prin ce suferință trece Rodica, o femeie trecută de prima tinerețe, care a fost uitată de proprii copii

Nu facem copii să ne aducă o cană cu apă la bătrânețe, dar nici să ne abandoneze în singurătate și sărăcie. Rodica, o femeie care a crescut nici mai mult, nici mai puțin de șase copii, se luptă cu sărăcia și cu singurătatea după ce copiii ei au ales străinătatea.

Mirajul străinătății a fost mult mai important decât necazul mamei, iar tragedia este amplificată de pierderea soțului ei, luptându-se acum singurică cu toate provocările și greutățile pe care i le oferă viața. Tanti Rodica adesea nu are nici măcar bani pentru pâine, ci își potolește foamea cu un cartof fiert sau cu un ceai.

Nu lipsa banilor este cea mai mare durere a mamei, ci faptul că au uitat-o copiii

Rodica nu a avut din copilărie un destin prea promițător, fiind obișnuită cu grijile și necazurile după ce a fost abandonată de părinți și crescută într-un orfelinat. Dar niciodată nu și-a imaginat că va fi părăsită de copiii pe care i-a crescut cu atâta drag. Speră totuși ca pruncii ei, pentru care uneori a uitat de ea să le ofere ce este mai bun, să își mai amintească din când în când că au o mamă, și nu doar să vină la înmormântare.

Din păcate, povestea femeii este parcă trasă la indigo cu a altor mii de părinți uitați într-un colț de sătuc sau într-un apartament ponosit, fără îmbunătățiri, uneori chiar fără căldură sau electricitate. Mii de oameni, bătrâni, dar și copii, suferă an de an din cauza plecării adulților în străinătate, în speranța de a făuri un trai mai bun.

Din păcate, în ascensiunea lor profesională și financiară, adulții uită de ceea ce este mai important și anume iubirea, respectul și recunoștința. Este atât de ușor să încalci cea de-a cincea poruncă...

Copiii pleacă de acasă, părinții se simt abandonați. Ce este de făcut?

Mărturiile mamei părăsită de copiii ei la bătrânețe sunt absolut cutremurătoare

„Lasă-ne în pace să trăim. Ce să facem? Așa-s copiii în ziua de azi. Nu am niciun leu, sunt zile în care nu am ce pune pe masă, nici bani de pâine nu am. Am fost la Casa de Pensii și am 10 lei să mă duc acasă. Nu am ce mânca. Nu pot să te duci niciunde și nu te bagă nimeni în seamă. Mai stau și fără mâncare că sunt bătrână, și fără pâine... Îmi fac un ceai și mă culc, mai fierb un cartof, ulei nici nu mai vorbesc că nu am.

Trăim cum putem dar să știți că e foarte greu acum la bătrânețe. Ce să facem? Niciodată nu m-am gândit să ajung așa! Și dacă îmi spunea cineva, să mă oprească pe drum, „Ai grijă ce faci. Copiii tăi te lasă la bătrânețe, o să fii săracă, fără casă, fără masă, n-ai nimic ești pe drumuri. Pe drumuri o să te lase”. Nu îl credeam. N-am auzit pe nimeni să pățească ce am pățit eu. Îmi trebuie un an să scriu realitatea mea de la 18 ani de când am ieșit din casa de copii și până acuma.

Copiii mei... să se gândească că eu i-am făcut de au ajuns acolo. Dumnezeu i-a ajutat să își facă ce doresc, dar să se gândească și la mama lor. 60 de lei dacă trimite câte unul măcar. 6 copii înmulțit cu 60 de lei vine 3 milioane. Eu cu 3 milioane trăiesc”.

Am fost copil singur la părinți și mi-a revenit mie sarcina de a avea grijă de mama mea. Am detestat faptul că am fost nevoită să fac asta

Abandonată întâi de părinți și apoi de copii, tanti Rodica parcă s-a născut să ducă toată povara lumii pe umerii ei, o bătrână cu chipul brăzdat de griji și de lacrimi, fără nici un ajutor, fără sprijin, fără un soț care să îi poarte de grijă.

Vrăjiți de mirajul străinătății, copiii uită de multe ori durerea pe care o lasă în urmă și își văd doar propriile interese. Să nu ai ce pune pe masă după ce ți-ai rupt bucățica de la gură să le asiguri copiilor tăi un trai decent, iar ei să te lase să îți speli fața numai cu lacrimi amare dimineața și seara, trebuie să fie cel mai dureros sentiment din lume.