Rolul de mamă m-a ajutat să-mi accept și să-mi iubesc corpul voluptos

Aspectul fizic este foarte important pentru reprezentantele sexului frumos. De altfel, femeile simt nevoia să fie apreciate pentru felul în care arată, dar și să se simtă bine în pielea lor. Un corp voluptos cu forme generoase va fi mereu la modă. 

O mămică ne împărtășește povestea ei de viață și ne prezintă modul în care a învățat să își accepte formele voluptoase. Timp de trei decenii, protagonista poveștii noastre de viață a încercat să nu se gândească la corpul ei în alt fel decât ca la un recipient pentru suflet și pentru minte, o simplă carcasă.

Femeia recunoaște că a trecut prin perioade în care aspectul fizic a contat mai mult și perioade în care a contat mai puțin. S-a confruntat și cu tulburări de alimentație, deși la momentul respectiv nu era conștientă de gravitatea lor. Mămica a realizat odată cu adopția copilului ei că nu își vedea trupul și sufletul ca pe un întreg.

”Reducerea greutății corporale a însemnat pentru mine, din cele mai multe ori, un succes pe plan personal și un autocontrol incredibil de care dădeam dovadă, fără a-mi păsa prea mult câte măsuri am scăzut la pantaloni”, recunoaște ea.

De fiecare dată când ținea o dietă, o făcea în mod drastic, ignorând semnalele pe care corpul i le transmitea, fiind privat de anumite substanțe necesare. 

”Ignoram părul care cădea fir cu fir, apoi smoc cu smoc și senzația de tremurat pe care o aveam adesea atunci când nu mâncam pentru perioade bune de timp. Apoi ignoram rapiditatea cu care cântarul îmi arăta că pun kilogramele înapoi, sătulă de atâta dieta”, mărturisește mama.

Apoi a venit micuțul copilaș în familia lor și totul s-a schimbat. ”A venit timpul să renunțăm la băița în cădița de bebeluș și să folosim cada mare din baie, pentru a putea forma un ritual dinainte de culcare, în care mami face baie cu copilul. Ne jucam cu rățuștele, îi cântam, făceam tot ceea ce ne plăcea în cada noastră. Corpul meu masiv era construit ca o fortăreață care îl proteja să nu alunece și să se lovească de marginea dură a căzii”, își amintește ea.

”Copiii cresc și sunt din ce în ce mai atenți la detalii și mai curioși. Băiețelul a început să îmi observe corpul în timpul ritualului din baie și să îmi pună diferite întrebări. Îmi arăta cu degețelele lui alunițele pe care le aveam pe întreg trupul. Apoi se mira de vergeturile de pe gamba dreaptă și vinișoarele care imi ieșeau în relief pe corp. În timp ce îmi punea întrebări, îmi mângâia ușor zona respectivă și încerca să îmi exploreze trăsăturile. Și da, spun trăsături pentru că eu nu le văd ca pe niște defecte fizice”, continuă mama.

Ea ne mărturisește că toată vina o poartă părinții ei și modul în care a fost educată. Încă de mică, mama ei frumoasă s-a autodenigrat permanent în oglindă și nu și-a accepta deloc constituția corpolentă. Tatăl ei obișnuia să o înjosească pe soția lui și aceste lucruri au condus la o mentalitate nu tocmai sănătoasă.

Motive convingătoare să nu ții cure de slăbire

”Cam de pe la șase ani a început să se observe că sunt grăsuță. Am preferat să nu îmi denigrez corpul la fel ca mama și nu am perceput acele cuvinte groaznice ca fiind potrivite pentru a-mi descrie corpul.
Mi-am propus să nu mă mai gândesc la aspectul fizic deloc. În același mod am procedat și cu copilul meu. Am refuzat să cred că după ce m-am chinuit să îl educ în acest mod, copilul meu avea să se înfometeze și să treacă prin aceleași provocări prin care am trecut și eu, doar pentru că nu îi place cum arată” explică femeia.

Modul în care și-a educat copilul a fost foarte diferit de modul în care mama fusese crescuta. I-a dat fiului ei alternativa ca, atunci când se uită în oglindă să nu își vadă brațele groase sau picioarele grăsuțe, ci să privească trupul în mod neutru. Mama l-a învățat să își privească propria reflecție în oglindă într-un mod deosebit. Corpul este unic, indiferent de kilogramele pe care le susține.

Atunci când băiețelul a început să îi studieze corpul mamei în cada de baie, aceasta a încercat să folosească cele mai dulci și mai gentile cuvinte pe care le putem găsi în speranța că îi va insufla și lui acest model.

”- Ce este asta? M-a întrebat arătându-mi cu degetul spre o aluniță de pe braț.
- Este un chips de ciocolată, i-am răspuns eu și ne-am prefăcut împreună că îl smulgem de pe braț și îl înfulecăm.
- Astea ce sunt? M-a întrebat fiul meu, arătându-mi cu degețelele spre venele varicoase.
- Ei bine, acesta este un râu din suc de afine, i-am răspuns și cu toții ne-am prefăcut că bem din deliciosul suc.
- Și asta ce este? A întrebat din nou, arătându-mi spre un angiom de mici dimensiuni.
- Aceasta este o căpșunică pe corpul lui mami, i-am răspuns eu și apoi ne-am prefăcut că mușcăm cu nesaț din fruct”, rememorează ea cu drag.

Mămica recunoaște că de multe ori a dat greș în încercarea ei de a fi un părinte bun, dar în privința descrierii corpului ei aceasta nu a greșit niciodată și nici nu l-a descris în mod negativ, autocriticându-se. În acest mod a încercat să își determine copilul să se simtă confortabil în propriul său trup.

”Culme ironiei. Am încercat să îmi prezint corpul într-un mod ideal de dragul copilului, nu pentru egoul meu. Dar am ajuns la concluzia că, dacă petreci puțin timp și te uiți în oglindă la toate trăsăturile corpului, reușești să găsești ceva frumos în fiecare din acestea.
Venele varicoase de pe pulpa mea nu erau urâte și nici nu îmi era rușine cu ele. Reprezentau pur și simplu un râu cu suc de afine care trecea prin corpul meu” explică ea.

Vergeturile le prezenta micuțului ca fiind dungi de tigru sau zgârieturi ale unui animal sălbatic. Iar burtica ei rotundă și moale a asociat-o cu o perniță pe care copilul putea să își odihnească capul ori de câte ori simțea nevoia.

”Când copilul meu a împlinit vârsta de patru ani, am început să scriu povești de dragoste contemporane. De la bun început am adus în atenția publicului personaje feminine plinuțe”, explică femeia.

Autoarea s-a gândit mult la felul în care să le descrie și la felul în care personajele și-ar fi perceput propriul corp într-un mod pozitiv ca și ea. Cuvintele au putere și asupra adulților nu numai asupra copiilor, fie că provin de la un părinte, de la un prieten, de la un străin de la sau le găsesc pur și simplu într-o carte. Nu a vrut să rănească sentimentele nimănui, de aceea a încercat să transpună modul în care și-a prezentat corpul copilului ei, în poveștile de dragoste pe care le scria.

”Nu am încercat niciodată să ascund trupul corpolent al personajelor mele și nici coapsele grăsuțe, ci le-am prezentat cititorilor într-un mod blând și plăcut, așa cum am procedat și cu copilul meu. Vergeturile, alunițele și venele varicoase nu sunt defecte, ci trăsături fizice care pot fi acceptate și chiar adorate de noi înșine și de partenerii noștri romantici”, susține scriitoarea.

Atunci când i se ia un interviu, aceasta explică lucrurile într-un mod inedit. Personajele din cărțile ei, femei plinuțe, nu sunt îndrăgite și adorate pentru felul în care arată, ci pentru ceea ce reprezintă ele, inclusiv trupul corpolent.
În această manieră, și-a prezentat personajele în toate cărțile sale și va continua cu ceea ce a început.

Am primit o înștiințare de la grădiniță că fiica mea de 4 ani este grasă

”Se pare că modul în care am prezentat grăsimea corporală în cărțile mele a avut același efect ca atunci când mi-am prezentat corpul în fața copilului. Inevitabil, un sentiment de iubire și de apreciere apare în ambele cazuri.
Dacă am ajuns la concluzia că personajele mele sunt demne de iubire și de apreciere, atunci și eu sunt demnă de aceleași lucruri. Nu am fost genul de persoană care să practice afirmațiile, dar vorbind despre corpul meu cu respect și apreciere, m-a schimbat complet”, mărturisește autoarea.

Mămica recunoaște că prin cuvintele pe care le-a folosit și descrierile gentile ale personajelor ei, a reușit să scape de acel sentiment neplăcut și de stima de sine scăzută care a bântuit-o mulți ani și pe care cu greu le-a doborât prin terapie și cu ajutorul unui soț foarte iubitor.

Acum femeii îi este mult mai ușor să trăiască în propriul corp să îl privească în mod pozitiv și recunoaște că totul la început cu o băiță, un râu din suc de afine și un copil care se bălăcea printre bule întrebându-și mama curios despre corpul ei.

Faptul că mama a putut să se accepte așa cum este ne poate da și nouă o rază de speranță. Nu numai femeile plinuțe au complexe, ci și cele foarte slabe. Recunosc că toată viața mea a fost o luptă dusă cu kilogramele și mă regăsesc complet în povestea de viață a autoarei.

Din păcate, traumele din copilărie și nemulțumirile constante ale mamei referitor la trupul meu nu mă lasă nici acum să mă accept așa cum sunt, deși sunt conștientă că exagerez și cântarul nu îmi arată atâtea kilograme câte văd eu atunci când mă privesc în oglindă.

Deci, doamnelor, se poate să ne iubim fiecare imperfecțiune!