Am fost căsătorită timp de 20 de ani și apoi am intrat într-o relație poliamoroasă

Am fost căsătorită timp de 20 de ani și apoi am intrat într-o relație poliamoroasă

Mariana Voinea

După o căsnicie de peste două decenii, o femeie a găsit iubirea vieții ei în mediul online. Însă aceasta avea să afle mai târziu că bărbatul avea o pasiune pentru fosta lui parteneră, alături de care au format, cu toții, un trio amoros bazat pe respect și înțelegere. Bărbatul își împarte timpul între cele două femei importante din viața lui și după trei ani de relație, totul merge perfect!

Atunci când relațiile clasice nu merg, relațiile poliamoroase vor da un refresh vieții de cuplu. Cunoaște cel mai bine acest lucru Jane, mamă a trei copii adulți din prima ei căsnicie de peste 2 decenii. După ce s-a despărțit de soțul ei, a rămas singură și a început să se întâlnească cu Duncan, tată a doi copii adulți, pe care l-a cunoscut pe o aplicație de dating. Cei doi au avut o conexiune puternică, instantanee. Doar că exista un detaliu pe care Jane urma să îl afle abia atunci când îl întâlnea Duncan în persoană.

Duncan a fost foarte onest cu mine și mi-a spus că a avut o relație poliamoroasă cu partenera sa de dinainte și că s-au despărțit recent”, a mărturisit mama în vârstă de 37 de ani din Adelaide. Pentru că ea nu mai fusese într-o astfel de relație înainte, și-a manifestat dorința de a fi partenera exclusivă a bărbatului, iar acesta a acceptat. Numai că, după câteva săptămâni, totul a luat o turnură neașteptată.

Iubitul meu petrecea o săptămână cu mine și o săptămână cu fosta lui parteneră, Mary și totul părea că merge foarte bine”

„Duncan mi-a spus că îi este foarte dor de fosta lui parteneră, așa că i-am spus să se hotărască pentru că eu nu o să fiu o opțiune pe planul doi pentru nimeni, așa că ne-am despărțit”, a mărturisit femeia. După alte câteva săptămâni, bărbatul i-ar fi făcut o mărturisire șocantă: „mă simt extraordinar că m-am împăcat cu fosta mea parteneră, Mary, dar încă mă gândesc la tine și îmi este dor de tine”.

Încă o dată, bărbatul i-a propus lui Jane să intre în relația poliamoroasă, iar aceasta a decis să dea o șansă noii propuneri.

Am discutat deschis dar pentru că am fost implicată doar într o relație monogamă timp de 20 de ani nu știam la ce să mă aștept. Aveam o conexiune fantastică cu Duncan, așa că am decis să accept. Iubitul meu petrecea o săptămână cu mine și o săptămână cu fosta lui parteneră, Mary și totul părea că merge foarte bine.

A mers atât de bine, încât după primul an de relație m-am mutat acasă la el. Mary venea două weekend-uri pe lună să doarmă la noi acasă, timp în care eu dormeam în apartamentul proprietate personală pe care îl dețin de dinainte de a-l cunoaște pe el, sau iubăreții mergeau în apartamentul bunicii lui, foarte aproape de casă”, susține femeia.

Trei ani mai târziu, relația poliamoroasă merge ca pe roate”

barbat atinge picioarele a doua femei

Jane susține că trei ani mai târziu după ce a acceptat angajamentul relației poliamoroase, lucrurile merg foarte bine. „Suntem respectuoși, dar nu foarte stricți în ceea ce privește relația noastră. Dacă vreau să-mi petrec weekendul cu Duncan și unul din copiii mei dorește să petreacă timpul cu mine, asta înseamnă că bărbatul meu are timp pentru el însuși, pentru copiii lui sau pentru Mary. Îmi amintesc și prima întâlnire a mea cu Mary, la începutul relației.

S-a arătat foarte fericită să mă cunoască și a înțeles că nu sunt pregătită pentru o asemenea relație, dar a acceptat. Dar noi nu comunicăm direct, în afară de a fi prietene pe rețelele de socializare și de a vorbi puțin la evenimentele la care suntem invitate împreună. O consider o bună prietenă, sunt mereu alături de ea încerc să o sprijin. Daca știu că trece printr-o perioadă grea îi spun lui Duncan să fie alături de ea”, susține femeia aflată în relație poliamoroasă.

Am devenit o familie poliamoroasă după șapte ani de căsnicie și doi copii: „Totul s-a întâmplat natural”

„La început mă temeam că Duncan mă va părăsi”

Jane își amintește cum, la începutul relației lor, familia extinsă, copiii sau prietenii nu au știut nimic despre faptul că cei doi erau împreună și mai exista o persoană între ei. Jane le-a spus abia după șase luni, când a fost sigură că relația este ceea ce își dorește pe termen lung, iar reacția copiilor a fost una cât se poate de justificată.

Aceștia i-au spus femeii „Este ciudat că face asta la vârsta ta”, dar au sprijinit-o, s-au arătat deschiși aceste idei și au înțeles sentimentele puternice care îi leagă.
Jane mărturisește că este fericită în al treilea an de relație poliamoroasă, dar că au fost și obstacole emoționale pe care a trebuit să le depășească în primele zile. „La început mi-a fost teamă că mă va părăsi. Am avut numeroase probleme pe care a trebuit să le discutăm și cea mai mare pentru mine a fost faptul că nu eram singura femeie din viața lui și nu mă simțeam apreciată la adevărata mea valoare. Am învățat că nu este bună codependența și mi-am schimbat complet mentalitatea”, mărturisește femeia.

„Într-o relație poliamoroasă, toată lumea trebuie să fie onestă, deschisă, fără inhibiții”

Comunicarea este cheia pentru orice relație, mai ales pentru o relație formată din trei oameni.
Jane mărturisește că, atunci când simte că nu primește atenția pe care o merită, ea poartă o discuție foarte serioasă cu iubitul ei și în general comunicarea duce la acceptarea unor lucruri și gestionarea așteptărilor într-un mod cât mai relist și plăcut.

În ceea ce privește timpul petrecut în cele două weekenduri pe lună singură, Jane mărturisește că este foarte mulțumită de acest tip de repaus pentru că poate să se ocupe de propriile hobby-uri, să meargă la copii. Același lucru se întâmplă dacă Duncan dorește să meargă în vacanță cu Mary.

Aceste cupluri recunosc că fac schimb de parteneri: „Nu știu exact cine este tatăl copilului meu, dar nu mă deranjează”

„Nu înțelege nimeni cum este relația poliamoroasă până când nu trece prin această experiență”

În timp ce Mary mai are o relație cu altă persoană pe lângă Duncan, Jane susține că nu a simțit niciodată dorința de a-și căuta un alt partener, deși bărbatul a încurajat-o să găsească pe altcineva cu care să experimenteze bucuriile și plăcerile vieții.

Dar Jane apreciază timpul pe care îl are numai pentru ea și pentru copiii ei, susține că nu o interesează un trio, un grup și că această idee nu i se potrivește. În plus cei trei, deși nu locuiesc împreună, nu elimină această idee pe viitor.

Plănuim să ieșim la pensie în curând și planurile noastre o includ și pe Mary”, spune Jane fericită. „Nu este exclus să trăiesc cu ea în casă și sunt convinsă că nu mă voi întoarce niciodată la monogamia pură. Relația mea cu Duncan este bazată pe dragoste, un parteneriat adevărat cu deplină onestitate, cea mai bună relație de până acum”, concluzionează femeia.

Iată cum o relație trio poate schimba opțiunile, mentalitatea, ideile și viziunea asupra vieții a celor implicați. Trebuie însă multă răbdare și zero gelozie pentru a face față cu brio provocărilor.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: kidspot.com.au

Articolul urmator
Soțul meu n-are ce să caute în sala de nașteri. M-a lăsat gravidă și apoi nu i-a mai păsat de mine
Soțul meu n-are ce să caute în sala de nașteri. M-a lăsat gravidă și apoi nu i-a mai păsat de mine

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Părinții mei sunt într-o relație poliamoroasă, dar nu vreau să-l invit pe partenerul lor la nunta mea
    Părinții mei sunt într-o relație poliamoroasă, dar nu vreau să-l invit pe partenerul lor la nunta mea

    O femeie care urmează să se căsătorească tocmai a aflat că părinții ei se află într-o relație poliamoroasă și vor să-și aducă celălalt partener la ceremonie. Mireasa,...

    Iubitul meu mi-a dat un ultimatum: ori accept o relație poliamoroasă, ori continuă să mă înșele
    Iubitul meu mi-a dat un ultimatum: ori accept o relație poliamoroasă, ori continuă să mă înșele

    O relație de cuplu solidă se construiește în timp, însă este nevoie de implicarea ambilor parteneri. În anumite situații însă, doar unul dintre ei se dedică...

    Am devenit o familie poliamoroasă după șapte ani de căsnicie și doi copii: „Totul s-a întâmplat natural”
    Am devenit o familie poliamoroasă după șapte ani de căsnicie și doi copii: „Totul s-a întâmplat natural”

    În ultimii ani, auzim tot mai des despre cupluri care hotărăsc să devină „trupluri”, intrând în relații poliamoroase. O asemenea alegere au făcut și doi...

    A fost ținută captivă într-o cușcă de metal timp de 20 de ani chiar de mama ei
    A fost ținută captivă într-o cușcă de metal timp de 20 de ani chiar de mama ei

    O femeie în vârstă de 39 de ani a fost salvată de la o viață de coșmar. Aceasta fusese ținută într-o cușcă de metal timp de 20 de ani, chiar de către mama ei.

    Am intrat la menopauză la 35 de ani și au fost necesari doi ani de investigații pentru a primi diagnosticul
    Am intrat la menopauză la 35 de ani și au fost necesari doi ani de investigații pentru a primi diagnosticul

    „Prima dată când mi-am dat seama că s-ar putea să fi intrat la menopauză, a fost pentru că mama mi-a atras atenția în acest sens. Nu medicii, care n-au reușit să-mi...

    Am crezut că părinții mei sunt decedați timp de 38 de ani. Apoi am primit un email care mi-a schimbat viața
    Am crezut că părinții mei sunt decedați timp de 38 de ani. Apoi am primit un email care mi-a schimbat viața

    Chiar dacă un copil adoptat află încă din copilărie că părinții biologici au murit, nu este exclus ca, la un moment dat, să descopere că unul dintre părinți este în...

    Un copil de 8 ani a fost uitat într-o parcare într-o excursie cu școala
    Un copil de 8 ani a fost uitat într-o parcare într-o excursie cu școala

    Un băiețel în vârstă de 8 ani trebuia să fie într-o excursie școlară distractivă cu sora să miercurea trecută, dar în schimb a petrecut trei ore singur...

    „Am scăpat de naiba și am dat de frate-su": Mi-am distrus viața. Am fugit dintr-o relație toxică și am intrat în alta
    „Am scăpat de naiba și am dat de frate-su": Mi-am distrus viața. Am fugit dintr-o relație toxică și am intrat în alta

    Mi-am distrus viața. Da, draga mea tu cea care citești acum și te afli la rândul tău într-o relație care nu este perfectă sau așa cum ți-ai dori-o, ai înțeles...

    © 2024 Qbebe