Berbecul și Racul
Nu numai că aceste două zodii fac parte dintre cele ce nu se potrivesc în pat, dar însăși relația dintre ele poate deveni dureroasă pentru ambele. Pe de o parte, Racul ține foarte mult la relații și nu își dorește să întrețină relații intime până când persoana la care ține nu îi va promite că îi va fi mereu alături și până când nu va reuși să stabilească o conexiune strânsă cu aceasta.
Pe de altă parte, pentru un Berbec nu este întotdeauna la îndemână să-și arate emoțiile și să devină rapid atașat puternic de cineva, de aceea nu se va simți deloc bine când un Rac ar avea asemenea pretenții de la el și i-ar pretinde să fie foarte afectuos.
Nu în ultimul rând, fiecare dintre aceste zodii vede relațiile intime în moduri foarte diferite. Dacă pentru Berbec va conta mult plăcerea resimțită la nivel fizic, pentru Rac esențial va fi să constate că este implicat în mai mult decât într-o simplă activitate ce ține de viața intimă: că i se oferă dragoste deplină și o legătură emoțională consistentă.
Taurul și Leul
Unul dintre principalele motive pentru care Taurul și Leul aparțin zodiilor ce nu se potrivesc în pat este acesta: amândoi își doresc să aibă parte de experiențe unice, dar totodată niciunul nu este gata să se lase mai prejos și să fie cel care îi acordă o atenție specială partenerului său. De aceea, este dificil pentru ei să ajungă să fie de acord cu modul în care se vor comporta când sunt în dormitor. Ceea ce este cert este că amândouă zodiile se află într-o luptă constantă pentru a obține satisfacție.
În același timp, zodiile acestea nu sunt compatibile în privința vieții intime și pentru că Taurul preferă să facă lucrurile pe îndelete, în timp ce Leul își dorește cel mai mult să fie adorat, să strălucească așa cum îi este în fire și pentru a-și atinge acest obiectiv este gata oricând de aventură.
Gemenii și Fecioara
Atât Gemenii, cât și Fecioara, sunt zodii guvernate de planeta Mercur, la prima vedere aceasta fiind o planetă care nu are foarte multă legătură cu sexualitatea. Cu toate acestea, îi va influența în mod diferit pe cei ce s-au născut sub aceste zodii. Gemenii sunt foarte dornici să exploreze, dorind mereu să încerce lucruri noi. Spre deosebire de ei, Fecioarele sunt mai degrabă reținute, înțelepte și timide. În acest context, sunt adesea prudente și își doresc mai presus de toate să comunice bine cu persoana cu care vor ajunge să împartă patul. Această dorință nu este însă străină nici de Gemeni, care simt și ei nevoia de o comunicare profundă.
„Ruptura” ce poate surveni între aceste zodii este determinată de faptul că, adesea, ele nu reușesc să găsească acea cale care le va permite să comunice așa cum vor și în privința relațiilor intime. În cazul în care insistă pe acest subiect, ar putea ajunge să se îndepărteze complet una de cealaltă și să nu mai fie dornice să împărtășească niciun fel de experiență din viața de cuplu.
Racul și Balanța
Între cele două zodii nu se nasc acele „scântei” menite să le asigure fiecăreia dintre ele experiența pe care o caută în viața intimă. Racul și Balanța nu se potrivesc în primul rând pentru că Racul ține mult ca, înainte de a ajunge în patul cuiva, să se simtă foarte atașat de persoana respectivă, care ar trebui să-i arate mereu afecțiune. Balanța se comportă total diferit, în sensul în care pentru ea va conta să poată oferi ceea ce își dorește Racul după ce va avea parte de atingeri, de mângâieri. Abia atunci va începe să se preocupe mai mult de latura emoțională.
Tânjind mult după afecțiune, Racul va avea nevoie să sesizeze prezența unor sentimente puternice, a unor emoții speciale, pentru a fi gata să se dăruiască unui partener Balanță. Cu toate acestea, nu este exclus ca relația dintre ei să se păstreze dacă vor încerca mai întâi să fie prieteni pentru a-i lăsa Racului răgazul pentru a se adapta suficient.
Leul și Scorpionul
În privința relației de cuplu, nu va fi ușor pentru aceste două zodii să depășească neînțelegerile și să formuleze un punct de vedere comun. Motivul pentru care se întâmplă așa ceva și care le determină să fie printre cele ce nu se potrivesc în pat este următorul: au personalități puternice și viziuni diferite în legătură cu dragostea și viața de cuplu. Dacă Leul tânjește după acțiune și pasiune, pentru Scorpion va fi nevoie de o conectare la nivel emoțional cât mai strânsă pentru a simți într-adevăr pasiune.
Un Scorpion îi poate reproșa unui Leu că vede iubirea ca pe un lucru superficial, iar Leul, la rândul său, îl va critica pe Scorpion pentru că are mereu nevoie de emoții puternice ca să fie cuprins și de pasiune. Din cauza unei nepotriviri de acest tip, cele două zodii vor rata adesea momentele fericite din dormitor și vor intra în conflicte. Singura soluție favorabilă pentru ele ar fi să găsească o „cale de mijloc”.
Leul și Fecioara
Sunt printre zodiile ce nu se potrivesc în pat și care se află într-o continuă înfruntare. Leul este gata de pasiune, de aventură, dar Fecioara tinde să fie timidă, rezervată și nu își dorește să-și abandoneze rutinele. Astfel, aceasta din urmă își dorește mai ales pace, liniște și siguranță, ceea ce stârnește nemulțumirea Leului, care își dorește cu totul alte lucruri.
Viața din dormitorul lor va fi marcată de nemulțumirea Fecioarei, care se simte hărțuită de Leu, în timp ce acesta va fi mereu plictisit, simțind că persoana de lângă el nu îi oferă ceea ce are nevoie. Mai mult decât atât, în anumite momente, Fecioara se poate simți chiar rușinată din cauza faptului că nu îi poate oferi partenerului Leu lucrurile pe care le așteaptă.
Fecioara și Săgetătorul
Deși atracția dintre aceste zodii poate apărea foarte repede și ambele vor fi dispuse să împartă patul, lucrurile nu vor decurge lin pentru ele. În primul rând, Fecioarele sunt perfecționiște și au tendința de a critica, în timp de Săgetătorii sunt mereu în căutarea aventurii și vor să încerce lucruri noi. De asemenea, Fecioarele preferă stabilitatea și rutina, ceea ce nu este deloc pe gustul unui Săgetător.
În al doilea rând, un Săgetător este foarte pasional, insistent, dar aceste însușiri ale sale nu se regăsesc în cele pe care le caută o Fecioară de la un partener, întrucât aceasta nu se va mai simți în largul ei când se fac presiuni să iasă din „zona de confort”.
Nu în ultimul rând, niciuna dintre aceste zodii nu acceptă să li se spună ce să facă în momentele în care se află în dormitor, preferând să-și urmeze obiceiurile pe care le au.
Balanța și Capricornul
Nu este un fapt neobișnuit că aceste zodii nu se potrivesc deloc în pat, dat fiind faptul că între ele nu există niciun fel de atracție. Printre cauzele ce duc la lipsa chimiei dintre o Balanță și Capricorn este că, în vreme ce un Capricorn preferă o existență bine organizată și structurată, aceste preferințe nu sunt deloc valabile și pentru Balanță. Dimpotrivă, aceasta se poate simți precum „un robot” care nu face altceva decât să se străduiască să fie pe placul partenerului Capricorn și să se adapteze unei vieți așa cum își dorește acesta.
Lipsa unei atmosfere de bună-dispoziție din dormitor, lipsa dorinței Capricornului de a fi parte din noi aventuri, toate acestea nu vor face altceva decât să conducă la plictiseală, la diminuarea stimei de sine și la multe îndoieli. Pe fondul acestora, sunt toate șansele ca relația dintre un Capricorn și o Balanță să fie sortită eșecului.
Balanța și Peștii
Abordarea celor două zodii în materie de dragoste, de romantism și de pasiune este foarte diferită. Astfel, dacă Balanța aduce spontaneitate într-o relație, venind mereu cu idei și cu creativitate, Peștii par că se află în „ape întunecate”, în sensul în care par că se cufundă în dorințe și impulsuri. În aceste condiții, Balanța ar trebui să fie care îi salvează de nesiguranță și auto-distrugere, dar într-un asemenea demers ambii parteneri își vor pierde din energie.
Inclusiv când se află în dormitor, Balanța se simte bine în preajma unui partener care nu se teme să aibă inițiative, să elimine rutina, dar întrucât un Pește eșuează cu ușurință din acest punct de vedere, se poate constata că aceste zodii se regăsesc și ele printre cele care nu se potrivesc nici în pat.
Scorpionul și Vărsătorul
Dacă te întrebi de ce Scorpionul și Vărsătorul sunt și ele printre acele zodii ce nu se potrivesc, ia în calcul mai întâi acest aspect: dormitorul se va transforma într-un „câmp de bătălie” pentru ele, fiecare fiind încăpățânată și deloc dornică să se străduiască să se adapteze partenerului/partenerei.
Vărsătorul își dorește în primul rând să-și păstreze libertatea, independența, creându-și un mediu care să-i fie propice îndeplinirii acestui scop. Unui Scorpion nu îi va fi la îndemână să se conecteze cu el din punct de vedere emoțional, spiritual, deși între ei există atracție din punct de vedere fizic. La nivel emoțional însă nu este exclus ca între cele două zodii să se producă o adevărată ruptură care le va conduce, până la urmă, la regretul că au împărțit aceleași lucruri (inclusiv patul).
Săgetătorul și Peștii
Chiar dacă inițial relația romantică dintre aceste zodii pare să aibă un potențial semnificativ, în realitate lucrurile nu vor sta deloc așa. Un Săgetător și un Pește se pot simți foarte bine în dormitor într-o primă fază, vor fi creativi și vor încerca lucruri noi, dar treptat vor sesiza că nu mai reușesc să-și asigure satisfacție unul altuia.
Pe de o parte, Săgetătorii așteaptă inițiative importante, gesturi cât mai romantice și multă acțiune, lucruri pe care Peștii nu sunt capabili să le dăruiască. De cealaltă parte, un Pește va fi preocupat mai degrabă să se asigure că va avea la dispoziție toate „piesele puzzle-ului” care lipsesc pentru a-și construi relația la care visează.
Tocmai din cauza acestor abordări diferite relația dintre un Săgetător și un Pește va eșua, pe măsură ce spontainetatea, intimitatea și pasiunea vor dispărea.
Săgetătorul și Vărsătorul
Iată de ce nici zodiile acestea nu se potrivesc în pat: ambele sunt încăpățânate, se vor chinui să-și stabilească un nivel de intimitate cât mai ridicat, dar în urma acestui efort se va pierde mult din conexiunea de la nivel emoțional. Inițial un Săgetător și un Vărsător se vor simți în largul lor în dormitor, dar cu timpul vor ajunge să se lanseze într-o adevărată „bătălie”, legată de cine are mai multă dreptate. Spre exemplu, Săgetătorul va fi gata să facă un pas înainte, în timp ce Vărsătorul se va încăpățâna ca lucrurile să rămână așa cum vrea el. Aceste atitudini total diferite îi vor determina, la un moment dat, să înțeleagă faptul că nu sunt făcuți unul pentru altul.
Capricornul și Berbecul
Înainte de toate, este necesar să știi că Berbecul și Capricornul nu vor putea trece de barierele fizice și emoționale ce survin între ei. Dacă la începutul relației va exista o chimie între ei, faptul că le va fi foarte dificil să găsească un echilibru între personalitățile lor și diferite niveluri de pasiune va favoriza o bătălie constantă între ei care, în final, va duce la dispariția pasiunii.
Capricornul va încerca să țină cumva sub control pasiunea caracteristică Berbecului, în timp ce acesta îl va considera pe Capricorn ca pe un fel de „profesor” și va face eforturi pentru a găsi acele soluții menite să-l satisfacă. În tot acest timp, Berbecul va simți o imensă presiune, ceea ce îi va diminua considerabil din energie și entuziasm. De asemenea, nici pentru Capricorn lucrurile nu vor sta mai bine, iar relația dintre ei va fi tot mai supusă riscului de a se dizolva.
Vărsătorul și Taurul
Și despre aceste două zodii se poate spune că nu se potrivesc în pat. În primul rând, natura independentă și tendința de a se relaxa a Vărsătorului este în contradicție cu încăpățânarea și cu preocuparea pentru aspectul practic al unui Taur.
În al doilea rând, este puțin probabil ca un Vărsător să identifice la Taur ceva care să îl atragă în mod deosebit, în timp ce Taurul va ajunge să fie iritat din acest motiv, dar și pentru că Vărsătorul nu preferă să aibă un plan, ci se va purta dus de cursul vieții.
Nu în ultimul rând, incompatibilitatea dintre zodiile acestea reiese și din acest motiv: Vărsătorul îl poate considera pe Taur (adeptul stabilității și siguranței) mult prea dornic să se impună, să controleze, ceea ce este total diferit de tendința sa, aceea de se bucura de cât mai multă libertate.
Peștii și Gemenii
Nici aceste zodii nu sunt menite să fie împreună, așa că faptul că nu se potrivesc în pat nu este ceva surprinzător. Pe de o parte, Gemenii sunt suflete libere, care nu se simt mereu bine când sunt înconjurați de sentimente profunde, de multă afecțiune, așa cum sunt le dăruiesc partenerii Pești.
Pe de altă parte, dacă pentru Pești relațiile intime nu ar trebui să aibă loc până când nu sunt convinși că simt o conexiune emoțională puternică față de o persoană, pentru Gemeni va conta mai mult să aibă parte de distracție, de noi experiențe, iar în acest scop nu au neapărat nevoie de o dragoste puternică.
Surse: astrology-zodiac-signs.com, horoscope.com, i.thehoroscope.co, theclever.com, thetalko.com, timesofindia.indiatimes.com, zodiacfire.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com