Bucurestiul nestiut: locuri care ascund povesti romantice de altadata

Palatul Mogosoaia: iubirile pierdute ale Marthei Bibescu

Pe cei care cauta povestile cu printi si printese peste hotare ii rugam sa faca o pauza si sa se uite si in ograda proprie, unde palatele din Bucuresti si din imprejurimi ascund atatea mistere si istorioare amoroase. Cum altfel am putea sa ne incepem periplul prin viata oamenilor cu stare de altadata decat aducandu-ne aminte de Martha Bibescu? Frumoasa cosmopolita a Bucurestiului de odinioara era de vita nobila, mama ei, Smaranda Mavrocordat, fiind una dintre urmasele celebrului neam de domnitori Mavrocordat, iar tatal ei, Ion Lahovary a facut parte din diplomatia romana, activand o vreme ca ministru delegat la Paris si ministru al Afacerilor Externe. Se spune despre ea ca s-a facut remarcata in peisajul citadin prin frumusete, inteligenta, talent artistic si prezenta ei agreabila care facea ca toate balurile de la Palatul Mogosoaia sa devina punctul de interes al elitei romanesti interbelice. La 16 ani, frumoasa domnita se casatoreste din dragoste cu printul George Valentin Bibescu, fapt ce ii aduce intrarea intr-o familie de vaza si bine privita si in afara tarii, nu doar pe plan local.

Cu toate acestea, mariajul se dovedeste a fi unul nefericit, deoarece proaspatul sot este egoist si adulterin. Dezamagirea Marthei se amplifica si odata cu aducerea pe lume a singurei ei fiice, Valentina, la varsta de 17 ani. Desi privata de afectiunea mamei, fetita isi iubea foarte mult tatal. In scrisorile pe care i le trimitea Marthei din razboi, George ii rezerva o pagina fetitei, pe care o umplea cu poezii si desene. In 1905, Martha si George pleaca intr-o vizita oficiala in Persia, iar, la intoarcere, frumoasa printesa scrie "Cele opt paradisuri", carte premiata de Academia Franceza si care ii aduce Marthei notorietatea scriitoriceasca la varsta de doar 22 de ani.

Aceasta este perioada in care Martha face o pasiune pentru Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai ravniti burlaci din Franta. Sentimentul este reciproc, iar Charles Louis face presiuni asupra ei sa divorteze, insa ea se teme de declinul social si financiar pe care i l-ar aduce un divort si alege sa se retraga pentru a vreme la manastirea Alger. Cu toate ca ea si George traiesc vieti separate, legatura dintre ei va fi mereu una plina de afectiune si tandrete. Martha isi va da seama mai tarziu "de ceea ce atat de multi dintre prieteni au stiut dintotdeauna, ca el, Charles Louis, a fost adevarata mea dragoste si ca nici el nu s-a impacat vreodata cu ideea ca m-a pierdut".

Dupa aceasta tentativa de divort, George ii face cadou Palatul Mogosoaia, pe care Martha se grabeste sa il decoreze si sa il faca numai bun pentru oaspeti. Multi oameni politici si numeroase personalitati din domeniul artistic isi petreceau serile aici, insa printesa nu era doar un chip frumos, inzestrat cu o inteligenta iesita din comun: avea un suflet bun si se preocupa de bunastarea tuturor oamenilor. Cand guvernul de la acea data s-a refugiat la Iasi, ea a fost curajoasa si a ramas in Bucuresti, unde a ingrijit bolnavi, a scapat oameni din inchisoare si pe altii i-a ajutat cu bani. Dibacia si iscusinta ei au facut-o sa fie o apropiata a printului Wilhelm al Germaniei si marea dragoste a maiorului Christopher Thompson, insarcinat de reprezentantii Marii Britanii cu aducerea Romaniei de partea Antantei.

Se spune ca printre admiratorii ei s-au numarat Marcel Proust, Saint-Exupery, Charles de Gaulle si Winston Churchill, care nu ratau niciun prilej sa o reintalneasca. In 1954, este distinsa de Academia Franceza cu Marele Premiu de Literatura pentru intreaga opera, iar in 1962 primeste Legiunea de Onoare. Moare in plina glorie, la 87 de ani, pe 28 noiembrie 1973, lasand in urma 65 de volume de jurnale si memorii, scrise intre anii 1908-1973. Pe crucea ei, scrie asa: "scriitoare franceza", un ultim tribut aratat unei tari care i-a adus mai multa recunoastere decat tara materna.

Palatul Cantacuzino: dragostea dureroasa dintre George Enescu si Maruca Cantacuzino

Astazi se mai stiu prea putine lucruri despre Maria Cantacuzino. De fapt, cati dintre voi ar mai putea spune si altceva in afara faptului ca este cea care l-a facut pe Enescu sa sufere? Pe numele ei adevarat Maria Rosetti-Tescanu, frumoasa fata provenea dintr-o familie buna: mama ei, Alice Jora, fusese scolita la Stuttgart, iar tatal ei, Dumitru Rosetti-Tescanu activase ca jurist, deputat si prefect. Acesta isi pune capat zilelor in 1896, cand Maria avea aproape optsprezece ani. Un an mai tarziu, fata se casatoreste cu Mihai Cantacuzino, fiul lui Gheoerghe Gr. Cantacuzino, poreclit "Nababul" din pricina averii colosale.

Acest mariaj ii aduce Mariei mult visatul titlu de printesa, pentru care spunea mereu ca ar fi in stare sa faca orice si care o aduce in cercul de apropiati ai reginei Maria. Cu toate acestea, refuza sa mearga la Palatul Victoria pentru a o vedea pe suverana si o chema la ea acasa, unde dadea dovada de maniere cel putin indoielnice: statea culcata pe pat cand aceasta intra in incapere si asa mai departe. Din fericire, regina Maria era amuzata de aceste gesturi si le considera doar cateva rabufniri caracteristice Marucai. Sotul, pe de alta parte, o considera o femeie vanitoasa, irascibila, depresiva si imposibil de multumit. In februarie 1905, Maruca descopera ca sotul ei si o sora mai mica, Nelly, au o relatie deloc potrivita si, desi nu se despart, decid de comun acord sa isi traiasca vietile in deplina libertate.

Doi ani mai tarziu, Maria Cantacuzino il intalneste pe George Enescu, de care se indragosteste imediat. De altfel, muzicianul va ajunge sa fie considerat "cantaretul de curte" de la Palatul Mogosoaia, unde se pare ca toata lumea stia de idila dintre el si doamna casei, inclusiv Mihai Cantacuzino. Relatia lor era una tumultuoasa, Enescu acuzand-o mereu de infidelitate, iar ea raspunzand prin scrisori lungi si dramatice, in care tinea sa specifice ca numeni nu se poate purta intr-un asemenea mod cu o Rosetti-Tescanu. In 1928, Mihai Cantacuzino moare intr-un accident de masina. Amanta, care il insotea, scapa cu viata. In loc sa consolideze relatia cu George Enescu, Maruca se indragosteste de filosoful Nae Ionescu, pe care il gasea de-a dreptul fascinant, din punct de vedere intelectual, asa ca il uita pe muzician timp de sase ani si se dedica relatiei cu Ionescu. Pe 5 iulie 1933, acesta se desparte de ea, lasand-o prada depresiilor si scenelor dramatice: ba ameninta ca se otraveste, ba ca isi taie venele. Cerea mereu sa il vada pe Nae, care incepuse deja o relatie cu pianista Cella Delavrancea. In tot acest timp, Enescu a fost cel care a suportat cheltuielile medicale ale Marucai si cel care a stat cu ea cat timp a suferit dupa filosof. De fapt, Enescu isi urmeaza destinul, spunand ca „pentru mine a iubi este grav si, mai ales, este definitiv." In 1939, Maruca se casatoreste cu autorul Rapsodiei romane, in ciuda faptului ca niciunul dintre cei doi copii ai ei nu este de acord: li se parea ca George Enescu, nefiind de vita nobila, nu e demn de mama lor. O alta ciudatenie este aceea ca, desi in acte o chema de acum Maria Enescu, insista sa i se spuna in continuare "printesa Cantacuzino". In 1955, sotul ei moare la Paris, iar, in 1968, moare si ea, in Elvetia. Sunt inmormantati la Paris, in cimitirul "Pere Lachaise", alaturi de Marcel Proust, Oscal Wilde sau Honore de Balzac. Pe mormantul ei nu apare niciun titlu princiar.

Strada Selari: tragedia Zarazei

Zaraza sau Zarada (in rromani, "cea minunata") ar fi fost o femeie de o frumusete stranie, pe numele adevarat Rada Moldoveanu, fiica unui boier grec si a unei tiganci. Cu toate ca azi numele ei este sinonim cu frumusetea si feminitatea, la fel de adevarat este si faptul ca, dincolo de povestea romantata care a ajuns la noi, fata despre care vorbim era una dintre cele mai cunoscute prostituate din Bucurestiul interbelic.

Se imbraca in haine viu colorate, avea ochii verzi si pielea unor maslinie, fara nicio imperfectiune, mergea lasciv si isi facea veacul in cele mai luxoase localuri, in cautare de clienti. Barbatii se indragosteau imediat de ea, mai ales ca era si destul de inteligenta. Cu toate acestea, era cunoscut faptul ca Zaraza nu se indragostea niciodata. La vremea respectiva, scena muzicala a Bucurestiului era dominata de cativa cantareti, printre care Maria Tanase, Gion, Zavaidoc si Cristian Vasile. Se spune ca ultimul s-ar fi indragostit de Zaraza si ca sentimentul ar fi fost reciproc. Din invidie profesionala, Zavaidoc, alt cantaret, ar fi ordonat uciderea iubitei, insa adevarul este ca, la acea ora, acesta se afla detasat la Odesa. Insa se crede a fi fost omorâta de Borila, un tigan din anturajul lui Zavaidoc, "antrenat" sa ucid?. De fapt, primul suspect in acest caz a fost chiar Cristian Vasile, insa autoritatile l-au eliberat, din lipsa de probe. Totusi nu a fost gasit niciodata faptasul, iar legenda spune ca, dupa ce si-a incinerat iubita, Cristian Vasile, tanarul cu voce tremuratoare si zambet feminin, ar fi mancat cate o lingurita din cenusa ei in fiecare zi, timp de patru luni, dupa care ar fi inghitit terebentina, substanta care i-a distrus coardele vocale si a pus capat carierei lui muzicale.

Acestea sunt doar legende, insa, si nu se stie daca intr-adevar asa au stat lucrurile. Pana la clarificarea situatiei, locul in care s-au cunoscut cei doi si unul dintre localurile unde si-au trait povestea de iubire este Vulpea Rosie din strada Selari, nr.16, un local in care Cristian Vasile canta si in care Zaraza venea pentru a se gandi la viata ei de zi cu zi. Se spune ca asa s-au indragostit: ea era trista, iar el a venit sa ii cante un tango la masa. Restul este invaluit in mister.

Teatrul de Revista Constantin Tanase: idila dintre Camil Petrescu si Leny Caler

Despre Leny Caler se mai stiu atat de putine lucruri azi. Se spune ca a fost un copil nevoias, care a facut scoala cu mari intreruperi si ca ii placea sa pretinda ca este orfana pentru a se lipi cateva saptamani de cate o familie mai instarita. La 12 ani, pleaca in Bucurestiul interbelic alaturi de o trupa de teatru ambulant si, desi nu da dovada de vreo frumusete rapitoare, atrage atentia unui regizor care ii spune ca are un ceva al ei.

Incepe sa joace pe scena teatrelor din capitala, iar prima recenzie pe care i-o face cineva este semnata de Camil Petrescu. La batranete, Leny marturiseste: "Eram emotionata, curioasa foc sa cunosc un ziarist, poet si romancier, primul care a scris intr-un ziar despre mine. Mare mi-a fost uimirea cand am vazut în fata mea un tinerel, mic de statura, dar bine legat, proportionat, cu par blond-saten, cu o frunte înalta, putin bombata, cu sprancene bine marcate, de sub care ma priveau doi ochi de un albastru neverosimil, ca de margea, nu prea mari, dar vii, inteligenti. Ma privea zîmbind copilareste, dulce. Am zambit si eu, incantata ca aveam in fata mea un barbat care parea atat de tanar, nu un scriitor cu aer grav, a carui seriozitate m-ar fi inghetat. Ne-am placut si ne-am simtit bine impreuna din primul moment". Cei doi se cunosc la terasa Terasa Otetelesanu, cafenea si berarie, care era locul preferat de intalnire a scriitorilor si artistilor vremii, o terasa cu gradina, si o cladire care cuprindea hotelul Frascatti, acum adapostind Teatrul de Revista Constantin Tanase, Sala Savoy de pe Calea Victoriei 33-35. Cei doi incep sa aiba o relatie, frecventand des terasa si hotelul, iar Petrescu isi da seama de carentele literare si culturale ale iubitei sale, asa ca incepe sa ii citeasca din cartile lui si sa o invete cum sa nu fie vulgara atunci cand interpreteaza un rol la teatru.

Leny marturiseste ca era atat de gelos, incat petrecea nopti in fata usii ei, fiind convins ca ea este inauntru cu un alt barbat. Il gasea dimineata, cand venea de la prietenele ei, incercanat si destul de jenat de propriile suspiciuni. Orice cearta a lor se termina printr-o despartire, iar impacarile erau dulci si tandre. In cele din urma, nemaisuportand crizele de gelozie ale scriitorului, Leny se desparte de el si se casatoreste cu Scarlat Froda. La putin timp dupa aceasta intamplare, il intalneste pe Mihail Sebastian, bunul prieten al lui Camil Petrescu, pe care il admira pentru talentul lui artistic, dar pe care nu il placea deloc ca barbat. Compara mereu momentele petrecute cu Camil, vizitele lor pe fuga, cuvintele pe care si le-au spus acolo, cu toate intamplarile ulterioare si isi dadea seama ca nimic nu se ridica la nivelul lucrurilor pe care le-a simtit atunci.

De cealalta parte, Camil Petrescu a ramas ferm convins ca a fost parasit nu pentru ca iubirea s-ar fi terminat, ci pentru ca dorinta de imbogatire ar fi inghesuit-o intr-un colt: "Femeia aceasta mi-a dat halucinatia unei desavarsiri. Aceasta halucinatie n-o pot rupe din mine, fara sa rup si fire de carne - nota Petrescu, pentru ca la cateva luni distanta sa adauge - ea are tot dreptul. Si pe urma trebuie sa fiu rezonabil. Ceilalti - si ei schimbati cu randul - au bani...". Mihail Sebastian, insa, se indragosteste iremediabil de ea, ii scrie o piesa de teatru si face totul sa fie in preajma ei, desi ea nu ii arata nicio farama de atentie.

Dragostea pentru Leny il face sa sufere, sa se izoleze si, cand isi da seama ca nu o sa aiba niciodata sorti de izbanda, alege sa se preocupe de problema propriei existente si sa lase iubirea pe locul secund. In cartea ei de memorii, Leny scrie despre iubirea ei pentru Camil Petrescu, pe care o descrie ca fiind una sincera, onesta, intensa si adevarata, din toate punctele de vedere. Nici regretele nu lipsesc. Celor care vor sa aiba in minte tabloul complet le recomand sa citeasca si memoriile scriitorului.

Hotel Continental: iubirile misterioase ale Mariei Tanase

Doamna cantecului romanesc s-a nascut pe 25 septembrie 1913 in mahalaua bucuresteana, pe strada Livada cu Duzi. Parintii ei au fost oameni nevoiasi, pe care aducerea pe lume a inca unui copil (mai aveau doi) i-a bucurat probabil mai putin decat i-ar fi bucurat pe unii cu o stare materiala mai buna. Maria merge la Scoala de Fete, insa ramane corigenta la matematica si franceza, asa ca se decide sa abandoneze studiile. La 15 ani se inscrie la un concurs de Miss, insa pierde proba costumelor de baie. Cu toate acestea, ii atrage atentia unui tanar medic cu care traieste si o scurta poveste de dragoste, incheiata cu un avort la numai 16 ani. In urma lui, Maria afla ca nu va mai putea niciodata sa ramana insarcinata, iar acest lucru o va marca pe viata.

Se angajeaza vanzatoare intr-o alimentara si distreaza audienta cu cantecele ei. Mai tarziu, este invitata sa cante in mai multe localuri si incepe sa castige bani. Maestrul Constantin Brailoiu o aude cantand cu alti colegi si ii recomanda sa cante singura cantece luate direct de la izvoare. Mai tarziu, este remarcata de directorul de la Carabus Excelsior, Constantin Tanase, care o ia in trupa lui de teatru de revista si o promoveaza in tara si in strainatate. A reprezentat tara in mai toate colturile lumii, a iubit mult si a suferit pe masura. La douazeci si cinci de ani il cunoaste pe Constantin Brancusi la o expozitie internationala si se indragosteste de el, in ciuda diferentei de varsta (Brancusi avea 62 de ani), il idolatrizeaza si vede in el tot ce are tara noastra mai bun.

Sculptorul ii intoarce sentimentele si este vrajit de maestria ei muzicala. Ba chiar descrie relatia lor folosind definitia: "iubirea noastra e ca o pasare maiastra". Legenda spune ca, in apartamentul ei de la Hotel Continental, veneau multi barbati si ca ea ii iubea pe toti cu sinceritate si cu foc. Cu toate acestea, singurul cu care s-a casatorit a fost Clery Sachelarie, un fost mosier care pierduse toti banii la cursele de cai. Pe el l-a iubit cel mai mult, spun apropiatii: nu il lasa sa ridice nici macar un fulg (nu ca sotul ei ar fi fost un ins prea saritor, oricum), ii accepta toate toanele si il ocrotea ca pe un copil, il vedea extrem de frumos si, chiar daca se mai aprindea dupa alti lautari sau colegi de breasla, tot la el tinea cel mai mult. Avea o croitoreasa care ii facea cele mai frumoase rochii si ar fi fumat si in somn, daca ar fi putut, se zvoneste ca ar fi fost spioana si ca, in ciuda studiilor intrerupte, ar fi dat dovada de o inteligenta rara. In mai 1963, afla ca are cancer si refuza operatia despre care se credea ca ar putea sa o salveze.

La cateva zile dupa ce afla vestea, in timpul unei cantari intr-un local, spune audientei: "Fratilor, eu ma duc. Am cancer, de acum nu o sa ma mai vedeti". Moare pe 22 iunie, 1963, dupa ce le canta medicilor si asistentelor "Lung ii drumul Gorjului" si ii dicteaza testamentul unui notar: "Pe cap sa mi se puna coltarul cu pichet alb, iar in picioare numai ciorapi albi, scurti, fara pantofii care m-au chinuit toata viata. Dupa moarte, trupul nescaldat, ci numai sters cu alcool, sa fie pus la dispozitia medicilor, daca vor socoti ca-i de folos cercetarilor stiintei. Pe un drum secetos - dornic de apa - sa se scobeasca adanc o fantana pentru drumetii inseto-sati. Ritualul inmormantarii sa fie cat mai sobru. As vrea ca mama sa nu afle de moartea mea, sa i se spuna ca sunt plecata undeva in strainatate, pentru tratament." Dupa moartea ei, a fost gasita sub perna o scrisoare adresata sotului, in care spune: "Culege-mi visele pe care le-am faurit langa tine si imparte-le oamenilor".

Palatul Regal, pasiuni aprinse si certuri, cu si despre amanta regelui, Elena Lupescu

Palatul regal a fost scena multor intalniri amoroase de-a lungul timpului, insa nimic nu se compara cu idila nascuta intre regele Carol al II-lea si amanta lui, Elena Lupescu. Aceasta din urma s-a nascut la 2 septembrie 1899, la Iasi, intr-o familie de burghezi evrei. Cu toate ca tatal ei detinea un magazin de parfumuri fine si matasuri alese, statutul social nu i-ar fi permis niciodata Elenei sa aiba acces la cercurile inalte. Din fericire, parintii observa sarmul si gratia de care dadea dovada copila si se decid sa o inscrie la scoala Pitar Mos, din capitala, un loc bun pentru a incepe o viata sociala decenta.

Aici, cateva calugarite germane le invatau pe fete arta conversatiei politicoase, franceza, gospodarie, germana si istorie, adica toate lucrurile de care aveau nevoie fetele cu stare pentru a face fata provocarilor vietii sociale a Bucurestiului. Elena devine constienta de atractia pe care o simt barbatii pentru ea, ii place jocul si il cauta cu ardoare. Este invitata in cercurile familiei regale, dar si in cele ale unor oameni cu reputatie proasta, iar ea nu refuza sa onoreze invitatiile venite din ambele parti. In curand, barbatii inteleg ca tandretea ei este usor de cucerit, daca inima-ti e darnica, iar portofelul si mai si.

Cu toate ca este constienta de faptul ca nu are nevoie sa se casatoreasca, se razgandeste in timpul Primului Razboi Mondial si decide sa isi uneasca destinul cu un locotenent din Regimentul de Vanatori al lui Carol. Numele sotului era parca in perfecta concordanta cu ceea ce urma sa faca Elena din viata lui: Timpeanu. Dupa casatorie, urmeaza o serie de intalniri de alcov, ravase amoroase si ocheade aruncate la serate care il fac pe sotul incornorat sa isi piarda rabdarea si sa ceara divortul in 1920. Isi reia numele de fata si viata sociala, devenind protejata lui Posmantir, un individ destul de ciudat, care, desi poza in jurnalist onest, se ocupa cu pornografia, realizand albume nud cu diferite femei pe care incerca mai apoi sa le ofere drept dame de companie. A pozat si Elena pentru un astfel de catalog, iar fotografiile au fost recuperate mai tarziu de Carol pe bani grei.

La vremea aceea, printul era unul dintre cei mai importanti clienti ai lui Posmantir, care ii stabileste o intalnire cu frumoasa Elena la cinematograful Fundatiei Regale. Fara sa se astepte ca in fata ei sa se infatiseze un barbat demn, uman si frumos, se indragosteste iremediabil. La randul sau, Carol ii cere mereu jurnalistului cu veleitati de proxenet inca o intrevedere cu Elena. Apoi inca una si tot asa. Mariajul printului cu sotia lui era pe terminate: abia isi vorbeau, abia daca se intalneau zile intregi. Cu toate acestea, printesa afla de idila regelui si decide sa isi salveze casnicia, asa ca ii propune sa mearga impreuna cu fiul lor, Mihai, la Sinaia. Carol face in asa fel incat pleaca la Castelul Peles si o ia si pe Elena Lupescu. Ajuns la munte, se furiseaza pentru a o vedea pe aceasta din urma, spre disperarea sotiei, care il incuie in camera intr-o noapte. Printul sare din balconul aflat la etajul I si merge la amanta sa. Urmeaza o serie de reprosuri din partea geloasei sotii si a reginei-mama, de care Elena Lupescu decide sa profite din plin. Asa se face ca, la putin timp dupa escapadele de la Sinaia, decid sa fuga in strainatate.

Carol ii scrie o scrisoare regelui Ferdinand prin care renunta la toate prerogativele regale si cere sa fie considerat un om de rand, insa se razgandeste si revine in 1930, profitand de faptul ca rege fusese numit fiul lui, dupa moartea lui Ferdinand. Carol se autoproclama rege si il inlatura de la tron pe Mihai. Cu toate acestea, se intoarce fara amanta controversata, dar o cheama dupa o perioada, desi toata lumea face presiuni asupra lui sa se impace cu fosta sotie, de care divortase intre timp. Carol domneste zece ani, timp in care Elena este singura femeie pe care o iubeste, desi ea mai iubeste si alti barbati.

Abdica in 1940 si paraseste impreuna cu amanta lui dintotdeauna tara, intr-un tren cu 12 vagoane pline de tablouri si bijuterii regale. Dupa ce multe tari refuza sa ii primeasca, ajung ilegal in Portugalia. Desi s-au plimbat si prin alte tari, s-au casatorit legal in 1947 tot pe teritoriul portughez si si-au trait povestea de dragoste pana in 1953, cand fostul monarh moare in urma unui atac de cord. Elena il plange timp de douazeci de ani si moare in 1974. Este ingropata in Sao Vicente, langa cel pe care l-a iubit o viata intreaga.

Piata Amzei nr.9 si ultima dragoste a lui Nichita Stanescu

Piata Amzei nr.9 este imobilul in care primea Nichita Stanescu studentii si in care se auzeau saptamanal poezii. Poetul fusese casatorit deja de trei ori atunci cand a intalnit-o pe ultima si cea mai mare iubire a lui. El avea 45 de ani, ea 22. Todorita Tarata nu fusese niciodata o studenta eminenta, nu lua cele mai mari note si nici nu parea sa fie cea mai creativa studenta de la Facultatea de Filologie, insa era campioana nationala la badminton, lucru care il frustra teribil pe colegul ei de an, Traian Cosovei, inzestrat cu talente scriitoricesti, dar suferind la capitolul sport.

Ca sa isi ia revansa in fata fetei dupa un numar infinit de meciuri pierdute, Traian o invita la serata de poezie a lui Nichita Stanescu. Desi la discutii participasera Ion Stratan, Florin Iaru si multi altii, atentia poetului este acaparata tocmai de fata care nu scosese niciun cuvant si pe care o roaga sa ramana dupa ce pleaca ceilalti. I-a dictat un poem si cine stie ce s-ar mai fi putut intampla, daca Florin nu si-ar fi adus aminte ca si-a uitat caietul cu poezii si... pe Dora! Conducandu-i spre iesire, Nichita s-a intors spre Dora si i-a zis: "Sa stii ca tu o sa fii nevasta mea!" si a convins-o sa se vada peste doua zile. Desi a avut doua zile in care s-a gandit si s-a razgandit de o mie de ori, fata a ajuns la ora stabilita, a sunat la usa, sigura fiind ca el nu este acasa, deoarece trebuia sa plece la Cluj, la un colocviu al poetilor. Nu mica i-a fost mirarea cand usa s-a deschis, el a aparut in pragul ei si a poftit-o inauntru.

"Ma simteam foarte stanjenita si foarte crispata. Eram prima oara singuri. Nu stiam ce sa fac, cum sa ma port. Pe masa era o farfurie cu fursecuri. Nichita fuma si se plimba prin camera, iesea pe balcon, se întorcea, iar iesea, si nu scotea o vorba. Era absolut neobisnuit, data trecuta vorbise tot timpul! Din cand in cand, intre doua tigari, spunea doar «mai ia un fursec», iar eu ziceam «multumesc». A trecut asa vreo ora. La un moment dat, a trebuit sa rupa tacerea, tensiunea ajunsese de nesuportat. «Stii ce mi s-a întâmplat?» a zis. «Am ajuns aseara la Cluj si mi-am adus aminte ca azi trebuie sa ma intalnesc cu tine. Asa ca m-am suit in tren si m-am intors in Bucuresti». Sosise in zori si cumparase fursecurile de langa gara... Pe urma mi-a spus un lucru incredibil, ca-n romante, pe care n-as fi crezut niciodata ca-l poate rosti un poet de talia lui: «Cand m-am gandit zilele astea la tine, parca mi s-a rasucit un cutit in inima». Atunci m-am indragostit de el!", martusiseste Dora intr-un interviu acordat revistei Liternet. S-au casatorit in 1982, pentru ca altfel nu ar fi putut sa plece impreuna in Iugoslavia, unde Nichita trebuia sa primeasca un premiu pentru literatura.

S-au iubit zece ani, pana in 1983, cand poetul moare. Dora s-a mutat la Paris dupa decesul lui si a venit in Romania doar pentru a se ingriji de anumite volume postume de-ale lui Nichita. Ea l-a iubit, iar el a invatat-o sa gandeasca, sa scrie, sa citeasca. "Totul in viata mea are legatura cu Nichita", isi aduce aminte Dora, acum imbatranita de amintiri si de firele de par alb.

Strada Cristian Tell, nr. 9-11, Mita Biciclista si amorurile ei

Cu ani in urma, Bucurestiul era patria unor dame de companie precum Mita Biciclista, Napoleon sau Lina Magazia si, desi poate parea ca societatea se uita cu dispret la ele, adevarul este ca aveau o conditie materiala foarte buna si ca se invarteau in cele mai inalte cercuri. De altfel, cladirea impozanta de pe strada Cristian Tell in care acum nu-si mai gasesc locul decat cersetorii era odata caminul faimoasei Mita Biciclista, o fata pe numele ei adevarat Maria Mihaescu, nascuta in 1885, in Ditesti, Prahova. Mama ei era spalatoreasa, insa ambitiile Mariei depaseau cu mult ceea ce i se putea oferi acasa, asa ca, la cererea ei, este instruita in... meseria de curtezana.

A fost scolita la pension in strainatate, iar legenda spune ca nu era deloc o fata proasta, ci mai degraba una care gasea mereu scurtaturi si care isi folosea inteligenta mai mult pentru castiguri materiale decat pentru bunastarea intelectuala. A atras atentia unor oameni de vaza din epoca, printre care Nicolae Grigorescu, Octavian Goga si chiar regele Ferdinand, de la care se presupune ca ar fi primit frumoasa casa de pe Amzei care ii poarta azi numele. Mita era o fata de un metru saizeci, cu par blond si tuns scurt, ochi verzi-albastri si mers leganat. Intr-o epoca in care bicicleta era o raritate, Mita pedala nestingherita pe Calea Victoriei, avea o masina coupe, manca doar la Athene Palace si era printre putinele femei care aveau curajul sa se scalde in mare imbracate fiind doar in castum de baie (pe vremea respectiva, femeile purtau halat chiar si cand inotau).

Prin 1945, se casatoreste cu generalul Alexandru Dimitrescu, iar bunastarea ei materiala intra in declin, asa ca se vede nevoita sa inchirieze cateva camere din propria casa. Se spune ca nu voia sa renunte cu niciun chip la lux, mai ales cand stia ca o privesc oamenii pe strada, asa ca isi imbraca sotul in haine ponosite si il trimitea la cersit. Alte legende spun ca regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o de sotie si ca ea ar fi refuzat, indragostita fiind de medicul Nicolae Minovici. A murit intr-o saracie lucie, dupa ce, rand pe rand, a cedat toate camerele din locuinta altor oameni si s-a retras la mansarda. Urmasii ei au revendicat casa si au vandut-o unor spanioli care au plecat in Spania. Asa se face ca imobilul construit in stil Art Nouveau nu mai bucura azi decat ochiul cersetorilor care se adapostesc in ea de frica umezelii si a frigului.

Fantoma lui Eliade din "Casa sângelui negru"

Fanii lui Mircea Eliade sunt probabil familiarizati cu nuvelele lui stranii, inclusiv cu cea numita „Pe strada Mantuleasa". Ei bine, pe strada Mantuleasa a locuit scriitorul in perioada sederii in Romania, acolo si-a scris povestile minunate si tot acolo a suferit din dragoste, iar locul pare sa fi devenit un adevarat punct de atractie pentru amatorii de ocultism si fenomene paranormale.

Sunt martori care spun ca imobilul de la aceasta adresa ar fi bantuit de spiritul unei prostituate pe nume Bocanitoarea, care si-ar fi facut veacul prin preajma in secolul al nouasprezecelea. Altii, si mai aventurosi, cred ca insusi spiritul scriitorului bantuie casa de la numarul 33, poreclita si „Casa sangelui negru". Cum se manifesta aceasta bantuire? Martorii spun ca poarta scoate un sunet foarte ciudat, ca un susur neintrerupt si ca dimineata apar pete rosiatice, ca de sange, tocmai in locul din care se aude zgomotul. Alteori, aceste pete se intuneca pana seara, de unde si porecla casei. Mircea Eliade a fost probabil cel mai eminent student al Facultatii de Filozofie a Universitatii Bucuresti si si-a trait viata prin multe tari, numarand cel putin la fel de multe povesti de dragoste. Prima lui iubita era o fata draguta, pe nume Rica Botez, care il vizita in camera studenteasca si pe care a trebuit sa o paraseasca pentru a-si continua studiile in strainatate, in ciuda faptului ca a iubit-o cu disperare. Cand si-a anuntat intentia de a pleca in India, mama lui i-a scris Ricai, spunandu-i: „Marita-te cu nebunul asta, ca sa nu plece!". Fata, insa, a inteles cat de importanta era aceasta plecare pentru Mircea si nu s-a opus, alegand sa isi spuna la revedere.

Mai tarziu, scriitorul s-a gasit in postura de a iubi doua femei in acelasi timp: pe Sorana Topa, o actrita de la Teatrul National din Bucuresti, si pe Nina Mares, o functionara divortata, care avea o fetita din prima casatorie. Decis sa o aleaga pe prima, Eliade merge sa stea de vorba cu cea de-a doua, insa, cand vede ca ea este la un pas sa se arunce pe geam, isi schimba brusc strategia si o cere de sotie. Femeia intelege ca cererea nu este una sincera si il refuza, insa raman impreuna.

Mai tarziu, el isi aminteste: „Iubeam pe Nina, ma exaspera Sorana, dar nu puteam renunta nici la ea. Le minteam pe amandoua. Si pacatul lor a cazut asupra mea. Pentru ca in iunie 1933, Sorana si-a facut un raclaj, iar în aceeasi luna Nina mi-a spus ca e insarcinata si, desi nu eram inca casatoriti, m-a implorat sa lase copilul, chiar daca dragostea noastra nu va avea o consacrare oficiala. M-am opus din rasputeri si Nina m-a ascultat. Nu stiu in ce conditii si-a facut raclajul, dar de atunci n-a mai ramas niciodata insarcinata - iar in 1943 a descoperit, la Bucuresti, ca avea un cancer uterin. Oare n-a fost provocat de raclaj? Si atunci, nu sunt eu vinovat de suferintele si moartea ei?". In cele din urma, s-a casatorit cu Eliade, insa nu au stat impreuna decat zece ani, deoarece sanatatea femeii s-a inrautatit si cancerul a fost cel care a rapus-o. Eliade scrie despre aceasta perioada in "Jurnal portughez", ce mai pesimista scriere a sa.

Cu toate acestea, cea mai frumoasa si puternica dragoste a trait-o Mircea Eliade cu Maitreyi Devi in perioada in care a colindat India. Indianca a vizitat Romania in 1963, cand era deja in varsta si altfel decat ai fi putut sa ti-o imaginezi. In Bengal, Maitreyi cea adevarata a fost o femeie extrem de apreciata, o scriitoare talentata si o aparatoare a drepturilor femeii. Tot ea e cea care a scris "Dragostea nu moare", raspunsul la romanul lui Eliade, "Maitreyi". Dincolo de toate presupunerile, se pare ca, in realitate, relatia dintre cei doi a fost una platonica.

Dupa moartea Ninei, Eliade se casatoreste cu Christinel Cottescu, descendenta a uneia dintre cele mai avute familii boieresti si, se spune, o femeie extrem de frumoasa. Eliade spune ca: "Nu-mi inchipuisem ca aceasta angelica blonda cu ochi albastri si pletele alunecandu-i pe umeri, ca la o adolescenta, poate rade in hohote si, mai ales, poate canta cu atata voie buna si umor. O priveam si o ascultam fermecat, dar nu-mi dadeam seama ce se intampla cu mine, nu stiam ca suntem ursiti unul altuia...". S-au cununat la cinci ani dupa ce s-au cunoscut, Emil Cioran fiind cel care a oficiat ceremonia, si s-au stabilit la Chicago, unde proaspata doamna Eliade era mereu autoritara cu sotul poate prea blajin. Au fost fericiti, in felul lor, iar moartea scriitorului a distrus-o pe Christinel, care a sfarsit intr-o saracie inimaginabila. Alaturi de ea nu a ramas decat o contabila venita din Iasi in cautarea faimei, pe nume Claudia Vechiu. Prietenii multi pe care ii avusese maestrul in timpul vietii s-au risipit, iar din Romania rareori mai primea vreo veste. "Doamna Christinel era aproape sigura ca va muri pe 9 martie, ziua de nastere a sotului ei, dupa cum chiar isi dorea. Mai voia sa fie incinerata si sa aiba o inmormantare simpla, ca a lui Mircea Eliade. De altfel, doamna a murit usor, daca se poate spune asa", marturiseste Claudia Vechiu.

Cat despre casa din strada Mantuleasa, ramane sa faceti o vizita pana acolo si sa descoperiti daca este sau nu bantuita. Sau, si mai bine, cititi nuvela cu acelasi nume si lasati imaginatia sa va poarte departe!

Strada Precupetii Vechi nr.25: crima Doamnei Arabela Armasescu Stavrolca

Casa din strada Precupetii Vechi nr. 25, ascunsa undeva intre Calea Mosilor si soseaua Stefan cel Mare, a fost gazda uneia dintre cele mai controversate crime din istoria elitei bucurestene. In anii '20, acest imobil i-a fost inchiriat, pentru o scurta perioada de timp, doamnei Arabela Armasescu, casatorita Stavrolca. Numarul din data de 24 martie 1929 al ziarului Universul anunta faptul ca in imobilul despre care vorbim fusesera trase doua focuri de arma cu o seara inainte, totul rezultand cu ranirea chiriasei, doamna Armasescu, in varsta de 43 de ani si cu moartea unui tanar de 26 de ani, pe nume Nicolae Urseanu.

Se pare ca doamna si-ar fi trezit proprietara cu strigate, spunandu-i ca barbatul este mort si ca a incercat sa o omoare si pe ea, dar ca, nereusind, s-a sinucis. Atentia bucurestenilor a fost captivata mai ales de faptul ca Arabela Armasescu era sotia avocatului Stavrolca, unul dintre cei mai importanti membri ai Baroului Bucuresti de la acea vreme. Tanarul gasit mort pe pat, cu bratele pe langa el, era secretarului avocatului, cu care doamna se pare ca ar fi avut o idila. Femeia este transportata la spital si, sub pretextul ca este in stare de soc, refuza sa colaboreze cu anchetatorii.

Cu toate acestea, sotul dumneaei sare in ajutor si aduce cei mai buni avocati pentru a o sustine, desi inca nu se stie cum vor decurge lucrurile. Dupa ce medicul legist Mina Minovici face public raportul autopsiei, conform caruia tanarul nu ar fi putut sa se impuste, fiind dreptaci, si nu stangaci, ca ucigasul sau. De asemenea, bratul cu care a tras ar fi trebuit sa ramana in pozitia din momentul tragerii, pe cand, in realitate, ambele brate ale lui Nicolae era pe langa corp.

Acesta este momentul in care doamna Armasescu devine pusa sub acuzare si trimisa spre judecata. Ziarul Universul isi tine cititorii la curent cu tot ce se intampla, inclusiv cu lucrurile care se afla despre viata sotilor Stavrolca: doamna isi inselase sotul, asa ca acesta i-a cerut divortul, insa a trecut pe numele ei o renta de 2 milioane de lei ce nu putea fi scoasa din banca. Fosta sotie ar fi putut sa isi duca linistita traiul din dobanda, insa amantul a insistat ca aceasta este o intelegere paguboasa si si-a manifestat nemultumirea. La aceasta izbucnire a lui se mai adauga si faptul ca, pe langa doamna Armasescu, tanarul devenise intim si cu o alta femeie din Bucuresti. Toate aceste lucruri ar fi putut declansa gelozia mai varstnicei iubite, care ar fi putut sa il omoare cu revolverul pe care, in mod straniu, politistii l-au gasit pe masa, si nu la tampla presupusului sinucigas. Dupa un proces lung, care a impartit capitala in doua curente de opinie, doamna Armasescu a fost achitata, in aplauzele asistentei, care a inceput sa vada in ea victima a unui tanar escros sentimental. Viata familiei Stavrolca nu va fi una tihnita nici de acum inainte, insa. Doamna va sfarsi intr-o saracie lucie, iar reputatul avocat va fi ucis din gelozie de catre un rival.

Surse: www.formula-as.ro, jurnalul.ro, historia.ro, adevarul.ro, www.stelian-tanase.ro , www1.agerpres.ro, adevarul.ro , www.psychologies.ro, www.national-magazin.ro, revistaflacara.ro, romlit.ro , bibliopolis.hasdeu.md, webcultura.ro, www.paginiromanesti.ca, www.revistatango.ro, casa-gandului.ning.com, www.b365.ro, www.luceafarul.net.

Surse poze: istoriaincomoda.wordpress.com, adevarul.ro, karina-lumeanoastra.blogspot.com, chestiilivresti.blogspot.com, romaniaourhearts.wordpress.com, daciccool.ro, lucruridedemult.wordpress.com, ro.wikipedia.org, elady.ro, cultural.bzi.ro, eroiiromanieichic.ro, radarmedia.ro, turistinbucurestiro.blogspot.com, citynews.ro, catchy.ro, 7-zile.com, vaciosformaformaevacio.blogspot.com, jurnalul.ro, rezistenta.net, ploaiadecuvinte.blogspot.com, www.george-damian.ro, hetel.ro, artifexlohn.com, studentvoice.ro, bucharestdailyphoto.ro, ralucaboboc.wordpress.com, www.stelian-tanase.ro, eva.ro, anomismi.wordpress.com, geodruid.com