Prevenția și soluțiile legale pentru cazurile de bullying

Comisar șef Sorin Stănică, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili:

Fenomenul de bullying, trecut deseori cu vederea

Fenomenul de bullying este deseori privit cu multă toleranță, cu bunăvoință, ni se pare că este de multe ori o glumă, fie de părinți, fie de profesori. În anumite situații, dacă nu se intervine la timp, poate genera niște drame în familiile victimelor. Nu vorbim de un lucru nou, astfel de acțiuni erau întâlnite și când eram noi elevi, unii am fost victime, alții poate agresori, de multe ori ne consideram șmecheri sau cool. Ni se părea interesant să lovim un coleg, să îl stigmatizăm sau să îl excludem. Era foarte greu de suportat situația inversă, de a fi exclus dintr-un grup în care îți doreai să ajungi.

Termenul în sine de bullying a apărut destul de recent, nu știu dacă există oficial în limba noastră, dar îl folosim. Ne străduim de ani de zile să găsim o definiție, nu știu dacă s-a legalizat o formă sau nu. Am făcut parte din diverse grupuri de lucru în încercarea de definire, de a norma, de a legifera acest fenomen. Până la urmă, cel mai important este ce facem noi. Ce facem ca părinți, ce facem ca profesori, noi polițiști ș.a.m.d.

Ce este bullying-ul

Ce putem să facem? Ce instrument avem? Terminologia nu este una românească, dar am adoptat-o ca atare. Sunt foarte multe definiții disponibile. În primul rând, ceea ce este important de reținut este că bullying-un este un abuz. Poate să fie o violență fizică, psihică, de limbaj, emoțională. În cele mai multe situații este un abuz îndreptat împotriva unui copil fie de către un alt copil, fie de un adult. Putem discuta la bullying și la locul de muncă și între adulți.

Care sunt caracteristicile? Trecând de diverse definiții din legi sau alte tipuri de documente, vorbim de o agresiune sub orice formă, cu caracter intenționat, repetabil și care creează un dezechilibru între victimă și agresor. Mai important decât definirea unui termen trebuie să cunoaștem cum recunoaștem această formă de abuz, cum ar trebui să reacționăm în situațiile acestea, care sunt efectele pe care le produce.

Aș dori să vă povestesc despre o situație extremă, de care am luat la cunoștință la un moment dat. Un copil, pe fondul faptului că era puțin supraponderal, a început să fie stigmatizat de colegi, din nou situație pe care mulți dintre noi am întâlnit-o sub o formă sau alta. Situația sa a ajuns dramatică, 5-6 ani nemaipărăsindu-și casa, la modul propriu. Este o situație gravă, dar se poate și mai rău, să se ajungă la moartea victimei. Se pleacă de la câteva glume, jigniri, pe care colegii nici nu le conștientizează ca atare. Și apar aceste consecințe.

Se poate manifesta sub mai multe forme. Important este să înțelegem că oricare dintre aceste acțiuni constituie în sine o formă de violență, de abuz. Nu orice violență poate fi bullying, pentru că există situații de conflicte spontane, dar în mod cert orice acțiune de bullying se constituie într-un act de violență, emoțională, fizică sau de orice natură (hărțuire sexuală, distrugerea sau sustragerea unor bunuri). Dacă au caracter de repetabilitate împotriva aceleiași persoane deja discutăm de bullying.

Ce poate face un părinte

Cel mai important lucru ca părinte, iar aici vorbesc și în numele meu este să știm cum putem să recunoaștem situația. Principalul semn este situația de victimizare a copilului, sunt însă și situații în care observăm semne de recunoaștere a autorului. Chiar dacă este neplăcut să vorbim de copil ca agresor într-o formă gravă, există și această situație. Noi am identificat următoarele semne: teama de a merge la școală, copilul începe să se plângă repetat de diverse dureri ca să justifice dorința de a nu mai merge la școală, începe să aibă stări de panică, de anxietate, nu mai comunică la fel cum o făcea înainte. Dacă îl găsim cu arme asupra lui este deja într-o situație foarte gravă. Pe de altă parte pot fi semne care să ne indice faptul că vorbim despre copilul nostru ca despre un potențial agresor. În acest caz putem vedea schimbări radicale în ceea ce privește atitudinea față de părinți, devine mai neascultător, nu mai comunică la fel ca înainte cu părinții, capătă o atitudine de superioritate, manevrează sume mai mari de bani decât primește de acasă în mod normal.

Referitor la efectele pe care bullying-ul le produce asupra unui copil, a victimei în general, așa cum vă povesteam despre cazul extrem de mai sus, efectele sunt foarte grave sau pot fi, dacă nu intervenim din timp. De la scăderea stimei de sine, de la prezența unor stări de anxietate, coșmaruri (visează urât sau se trezește țipând/plângând), evită să mai ia contact cu diverse grupuri sau să mai iasă în societate în general. Toate sunt situații care își pun amprenta asupra vieții victimei, din păcate uneori pentru totdeauna.

Recomandări în cazurile de bullying

Mi se pare important să discutăm despre recomandări. Cred că nu doar domeniul prevenirii situațiilor de bullying, ci în general, cel mai important lucru când discutăm de copii și de prevenirea unor situații de risc pentru ei este să conștientizăm anumite fenomene. Așa cum, într-o formă sau alta, am întâlnit astel de comportamente, le-am experimentat unii dintre noi fie dintr-o parte, fie din cealaltă. Trebuie să recunosc că atunci când eram copil sau adolescent nu apăruse termenul, dar nici nu mi se părea că este o formă prin care ne hărțuim colegii sau suntem hărțuiți. Luam totul în glumă și ni se părea amuzant. Dacă nu conștientizăm noi existența sa, și nu zic doar la nivel de societate, este de bază. Sintagma mie nu mi se poate întâmpla este falsă. Trebuie să înțelegem că orice copil, în orice situație, fie că învață bine sau are urechile mai mari sau nasul, că e pistruiat sau că nu învață bine sau că nu fumează poate deveni într-un anumit context victima unei acțiuni de tip bullying din partea colegilor sau pretinșilor prieteni.

Dacă suntem conștienți, ne putem gândi la ce putem face. Haideți să vedem ce putem face până la legislație, căci este stufoasă și uneori greu de aplicat. Elementul primordial, din punctul meu de vedere, este comunicarea. Atâta timp cât copilul este încurajat să comunice în familie, cu părinții, să vorbească despre orice, șansele ca el să devină o victimă într-o astfel de situație sunt în scădere. Dacă este încurajat să vorbească și la școală cu profesorii, deja vorbim de o reducere. Împreună găsim soluții. Până să intervină autoritatea trebuie să intervenim noi, dar nu mă refer să ne răzbunăm sau să avem o reacție agresivă, chiar dacă este corespondentă celei căreia îi răspundem, chiar dacă este proporțională. Trebuie să ne gândim cum răspundem pentru ca acel comportament să înceteze nu de frică, ci pentru că nu este normal. Trebuie să abordăm lucrurile ferm și cu calm, fără gânduri de răzbunare, fără să le privim la modul violent, chiar dacă răspunsul ar fi proporțional cu violența.

În această situație există și prevederi legale, infracțiuni, pedepse prin Codul Penal și legi speciale, hărțuire, loviri și alte violențe. De multe ori copiii care sunt victime sau agresori nu au 14 ani, deci nu răspund penal. Atunci este important ca la școală să existe un regulament care să interzică, care să afirme foarte clar că un astfel de comportament nu este tolerat și că acel copil care devine agresor este și pasibil de pedeapsă. Acel copil trebuie să înțeleagă faptul că nu împotriva lui vine o potențială pedeapsă, ci împotriva acțiunilor sale. Fiecare dintre noi putem să facem câte ceva prin atitudinea noastră, prin comunicare și nu prin răzbunare. În anumite situații, pe fondul emoțiilor pe care le provoacă un astfel de moment putem reacționa la rândul nostru violent.

Urmărește tot discursul aici:

Sponsori: