Nu le vânasem, ca să plângem ca-n poemul lui Nicolae Labiș. Deși în jurul nostru erau încă destule măruntaie de gogoși. Unele se uscau pe masă, altele pe margini de farfurii. Un gogoloi măricel stă pe podea și are pe burtă o tăietură de pare că râde la pisică. Ah, pisica Mitzu, neagră ca un tăciune, are și ea câteva fire de făină pe spate.
Am ajuns acasă într-o fugă, alarmat de vocea Silvanei, la telefon.
-Nu mai pot! Facem cozonaci...
Cum să faci cozonaci cu o lună înainte de Paște? Informația pe care nevastă-mea mi-a dat-o cu glas sfârșit m-a pus pe jar:
-Doamna, e din cauza doamnei. Acum închid, pa.
Un sfert de oră mai târziu, mâncam gogoși. Mâncam și plângeam.
Pe drum îmi făceam tot felul de gânduri. Vedeam cu ochii minții copilele arse de marginea tăvii, sufocate de cocă. În loc de asta, încă de la ușă am auzit râsete din casă.
-Tati, facem gogocozonaci!
-Ce-s ăia, Sof?
-Gogo din cozonaci!
Foto: arhiva personala Alecu Racoviceanu
A durat până să aflu ce se întâmplase. Asta și pentru că Silvana se exprima greu din cauza aluatului care i se usca pe față.
Se pare că Doamna de la grădi a găsit o rețetă nouă de cozonaci. Ceva miraculos, cozonacii care nu trebuie frământați. Silvana a văzut chestia asta pe Facebook și, în loc să dea like și să-și vadă de treabă, a zis că poate încerca rețeta ca o joacă.
Și s-au jucat! Dar nu au mai citit toată rețeta. Au făcut aluatul, Sofia a vrut să-și facă mustăți, Alecsia barbă și de aici a început o bătaie cu aluat. Aluat care nu creștea. Nici nu avea de la ce sî o facă, secretul lipsind din rețeta de pe FB.
Cu ce a rămas pe fundul ligheanului au zis să facă gogoși.
-Dacă vrei să mănânci, trebuie să te grăbești. Cred că... Citeste continuarea aici.
Urmareste-ne pe Google News
