Micul dejun, prânzul și cina sunt nu numai cele mai importante mese ale zilei, ci și oportunități grozave pentru ca membrii familiei se așeze la masă și să își împărtășească experiențele de peste zi unii cu alții. Ora mesei este ora la care familia uită de toate grijile și încearcă să se destindă, bucurându-se de mâncare.
Atunci când masa se desfășoară în mod previzibil, liniștit, fără alte lucruri care ar putea distrage atenția membrilor familiei, aceștia se vor simți bine unii în compania celorlalți. Este foarte important să încercăm să stăm împreună la masă pe cât de des se poate, pentru că numai așa copiii vor învăța că cina nu înseamnă numai mâncare, ci și discuții importante ale familiei.
Nu puține sunt situațiile în care mesele devin o corvoadă, dar există desigur și remediu la stresul creat în timpul prânzului sau cinei. Iată câteva sfaturi primite de la un specialist în tulburări alimentare, Kyla Fox.
Puneți mâncarea în centrul mesei, astfel încât fiecare să își ia pe farfurie ce și cat dorește
De cele mai multe ori, părinții le pun pe farfurie copiilor ceea ce trebuie să mănânce la prânz sau la cină, fără a le permite să aleagă singuri ceea ce doresc și le este poftă. De aceea, acest truc vine în salvarea părinților cu copii mofturoși și ai copiilor independenți.
Dacă mâncarea stă în centrul mesei, copiii vor lua ceea ce își doresc, în cantitatea necesară și vor fi capabili să înțeleagă sentimentul de sațietate. Se vor bucura, totodată, de independența de a-și alege hrana pe care cu adevărat o poftesc.
4 mese în familie pe săptămână îți ajută copilul să aibă succes în viață
Gătiți un fel de mâncare pe care toată lumea îl iubește
Există desigur un fel de mâncare ce se potrivește tuturor membrilor familiei. Fie că este vorba de cartofii prăjiți, piureul de cartofi, supa de legume, fripturica la cuptor, este foarte important ca fiecare să aibă posibilitatea să mănânce cu poftă ceva de pe masă.
Puțini sunt cei care preferă supa de dovleac, plăcinta cu carne sau broccoli și conopida fiartă. Dar cu siguranță toată lumea va aprecia o porție de chifteluțe în sos cu piure de cartofi sau cu paste, ori un delicios pilaf cu copan.
Toți membrii familiei (sau mare parte din familie) trebuie să se prezinte la masă
Mesele sunt o oportunitate grozavă de a crea conexiuni cu membrii familiei, de aceea este foarte important ca mama, tata și copiii să se prezinte la masă. Desigur că uneori, copiii au activități extrașcolare, părinții muncesc peste program, dar pe cât de des posibil, o masă luată împreună este foarte importantă pentru binele întregii familii.
Încercați să mâncați cât mai des împreună în weekend micul-dejun sau cina. Nu uitați că indiferent că aveți în față un bol de cereale cu lapte, dacă sunteți cu toții împreună, masa va fi extraordinară.
8 trucuri pe care părinții care au copii reușiți le aplică în fiecare zi
Nu mai negociați cu copiii la masă
Încercați să nu mai negociați cu copiii cantitatea de mâncare sau orice alt aspect legat de hrană. Mulți părinți le spun copiilor „vei primi desert după ce termini tot din farfurie”, „dacă mai iei cinci înghițituri din piure o să îți dau înghețată”, „folosește furculița sau nu-ți mai dau voie să te joci pe calculator după masă”. Este foarte important ca aceste negocieri să nu existe, pentru ca toată lumea să se bucure de o masă plăcută împreună.
Vorbiți împreună și bucurați-vă unul de compania celuilalt
Mesele în familie sunt foarte importante pentru că au rolul de a creiona acel sentiment de siguranță, iubire și de a întregi tabloul unei familii fericite. Indiferent de felul de mâncare pe care îl puneți pe farfurie, de platingul pe care îl folosiți, nu uitați că mesele familiei trebuie să fie plăcute, nu un loc unde să vă vărsați frustrările sau nemulțumirile de peste zi.
Este important ca micul dejun, prânzul sau cina să se desfășoare într-un mod cât mai plăcut, iar membrii familiei să povestească ce s-a întâmplat peste zi. Un pic de muzică de fundal nu strică!
Surse foto: pexels.com
Surse articol: todaysparent.com