Mi-a fost furată inocența. Fiecare bucată de bucurie mi-a fost sfâșiată din viață de la o vârstă fragedă. Dragostea voastră pentru mine nu a fost suficient de puternică. Dragostea voastră a fost măruntă și complexă cu straturi și condiții care nu lăsau suficient loc pentru un copil. Și, pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi dau seama că majoritatea oamenilor nu realizează, de fapt, de câte ori ați încercat să scăpați de mine. Nu pot nici măcar să încerc să îmi imaginez ce era în capul vostru. Am amintiri fulgerătoare cu lacrimi și momente când m-am luptat pentru viața mea.
Această poză îmi amintește că am îndurat durere. Această poză îmi amintește de unul dintre puținele momente de bucurie dintr-o poveste brutal de tristă. Această poză îmi amintește că nu sunt un supraviețuitor al abuzului; am cicatrici care nu se vor vindeca niciodată care spun povestea zilei când era să respir pentru ultima dată. Doar pentru ca azi să am șansa să îmi împărtășesc povestea prin care voi spune că trecutul meu nu îmi va defini niciodată viața. M-a sculptat în cine sunt azi și mi-a oferit suficientă putere să trăiesc o viață plină de iubire pentru proprii mei copii, fără condiții și straturi complexe.
Dragă Femeie Biologică,
Cred că ai crezut cu toată inima și sufletul tău, chiar dacă m-ai făcut să sufăr enorm, că vei avea mereu ceva de spus cu privire la viața mea, că mereu vei avea o opinie și o voce valide. Cred că mai mult te-ai convins că te voi păstra mereu în viața mea. Câți ani ți-au trebuit ca să îți dai seama că am renunțat la tine? Aș vrea să te pot întreba asta și tu să îmi oferi răspunsul pe care eu îl caut. Sunt convinsă că mulți oameni din exterior vor crede că nu am inimă. Dar cantitatea de durere pe care mi-ai adus-o în viață a fost enormă, mai ales pentru un copil. Și este cu atât mai de neiertat când nu îți asumi deloc responsabilitatea și nu ai nici cea mai mică urmă de remușcare.
Vreau să știi că nu am uitat niciodată. Nu am uitat cum mă hrăneai cu forța azi și mâine mă lăsai să mor de foame. Nu voi uit aniciodată cum primeam cadouri, le deschideam și apoi le aruncai sau le puneai deoparte și nu aveam voie să mă joc cu ele niciodată. Am amintiri fulgerătoare cu uși trântite și fugind cât de repede puteam, țtiind foarte bine că atunci când mă prindeai eram în încurcătură. M-ai încuiat în beci și asta este doar o mică bucată din tristețea pe care am îndurat-o. Îmi voi aminti mereu de cei care mă priveau de la distanță și care au încercat să mă ajute, de parcă în secret știau că trăiesc un coșmar permanent. Te-ai jucat cu viața mea de prea multe ori. Eram un bun de înlocuit și nu te deranja asta. Ai fost neglijentă și violentă.
Îți mulțumesc pentru că m-ai văzut ca pe ceva ușor de înlocuit. Îți mulțumesc pentru că nu ți-a păsat suficient de mine ca să mă menții în viață. Mulțumesc pentru că din cauza neglijenței tale am crescut cum trebuie și acum duc o viață frumoasă fără tine.
Dragă Bărbat Biologic,
Cred că ai crezut cu toată inima și sufletul tău, chiar dacă m-ai făcut să sufăr enorm, că era ceea ce trebuia făcut, era ideea ta de dragoste necondiționată. Primeai șoapte în ureche să mă ții la pământ. Primeai șoapte în ureche să spui aceeași poveste cu privire la vânătăile mele. Primeai șoapte în ureche să mă încui în camera mea pentru ore întregi. Problema a fost că ai ascultat de doamna care îți șoptea. și care nu avea pic de iubire în inimă. Dezatrul a fost că nu ai putut să o oprești până ce nu am fost îndepărtată. Îndepărtate de tine. Îndepărtată de ea. Am fost îndepărtată și nimeni nu înțelegea de ce, privind de afară. Secrete! Atâtea secrete. Am fost fetița a cărei poveste nu o cunoștea nimeni.
Problema este că totul din această poveste tristă s-a întâmplat după uși închise. Unde un copil urlând după ajutor nu a fost auzit mai departe de cei patru pereți ai casei. Eram un bun de înlocuit și tu ai fost de acord cu asta. Singurul lucru pentru care nu cred că erai pregătit era faptul că nu te așteptai să îmi fie atât de teamă de tine. Eram îngrozită să stau nemișcată în momentele de abuz. Știam că trebuie să mă mișc. Că trebuie să fug. Că asta nu era o viață normală pentru un copil. Eram copilul care de la o vârstă fragedă știam cum să sun după ajutor de pe telefonul ascuns în dulap. Am fost copilul care știa că nu mai pot sta cu voi pentru că viața trebuia să fie mai bună de atât. Am fost copilul care acum este recunoscător pentru lacrimile, greutățile și călătoria care m-a adus unde sunt acum. Fiecare moment care mi s-a întâmplat mi-a dat curajul să trăiesc mai bine decât începutul vieții mele.
Dragi Cititori,
Mi se spune să iert. Însă nu am primit urmă de iertare când am fost țintuită în cadă în apă până ce corpul mi-a amorțit. Și mi-aș dori să pot spune că asta s-a întâmplat o singură dată. S-a întâmplat de atâtea ori că devenise o rutină. Nu am primit iertare când am fost târâtă pe scări de părul meu lung împletit. Aș vrea să pot spune că nu a durut. Dar s-a întâmplat de atât de multe ori că mă învățasem să nu mă mai zbat pentru că era mai puțin dureros. Nu am pic de iertare pentru cei care mi-au cauzat atât de multă durere.
Cred că oamenii se pot schimba, pot evolua și pot crește. Cred că oamenii fac greșeli. Cred în a doua șansă pentru cei care știu să și-o câștige. Dar nu și pentru părinții mei biologici. Și, să fiu sinceră, nu voi găsi iertarea, probabil, niciodată pentru ei. Dar asta nu mă face lipsită de omenie. Asta înseamnă că am niște limite. Ast anu mă face o persoană oribilă. Înseamnă că viața mea are o valoare pe care ei nu au avut-o pentru mine. Eram prea mică să fiu auzită. Eram prea tânără să fiu luată în serios. Ani de distanțare. Ani de iubire de sine. Ani de trai fără ei. Ani întregi mi-au trebuit ca să mă vindec de traumele și ruinele cauzate de ei când eram cea mai vulnerabilă. Și dacă vă întrebați, se poate să te vindeci fără să îi ierți pe cei care te-au rănit.
Eu sunt dovada vie.
Text tradus și adaptat după povestea scrisă de Katie Emde - Journey for Avery - pentru Love What Matters.
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
