Scrisoare catre mama din parc care nu m-a judecat și mi-a iertat neglijența

Îți mulțumesc pentru că nu m-ai judecat. Îți mulțumesc pentru că ai înțeles ce înseamnă să fii mamă. 

A fost un moment, atât, un moment de neglijență din partea mea, când m-am așezat pe banca de lângă locul de joacă să respir pentru o secundă, după ce alergasem o oră după cei doi băieți ai mei, care, deși mari, îmi dau mereu bătăi de cap, și fetița mea a fugit spre tobogan. Amalia este extrem de cuminte. Și mi-am permis pentru o secundă să respir. Să mă așez pe bancă. 

M-ai văzut când am ajuns la locul de joacă cu toți cei trei copii. Eram roșie la față și epuizată. Băieții au tăbărât pe leagăne și eu am încercat să îi potolesc să nu dărâme ceilalți copii mai mici. Noroc că nu erau leagănele ocupate. Apoi fetița mea mi-a spus că vrea în tobogan. Și eu am oftat obosită și i-am spus să se ducă singură, să stau și eu puțin pe bancă. M-ai văzut cum mă așez și mi-ai zâmbit încurajator. Erai și tu cu fetița ta, mai micuță la tobogan. O încurajai să se dea pe tobogan, iar ea era extrem de temătoare. Am văzut că nu este niciun pericol pentru fetița mea și m-am rezemat de spătarul băncii și mi-am scos telefonul să verific dacă soțul meu mi-a dat vreun mesaj pe whatsapp. Îl așteptam să vină să ne ia din parc. 

Și atunci s-a întâmplat.

Momentul groaznic, când fetița mea, dornică să se dea în tobogan, a împins-o pe fetița ta. Am auzit un țipăt, apoi am ridicat privirea și te-am văzut cum prinzi în brațe ambele fetițe, micuța ta care se dă cu capul de marginea toboganului și a mea, care, împingând-o, alunecă pe marginea lui și aproape că se prăbușește în cap. Mi s-a tăiat respirația și am alergat îngrozită. Mi-era groază și să te privesc în ochi și aproape simțeam cum reproșurile și scandalul se materializează în aer. 

Însă nu a fost așa. Și îți mulțumesc pentru asta. Mi-ai spus doar pe un ton calm: ”Să o verificați la mânuță, cred că s-a julit.”. Eu am continuat tirada de scuze și mulțumescuri și insistam pe întrebarea ”este bine fetița dumneavoastră?”. Iar tu insistai să verific rana fetiței mele. Mi-ai spus apoi doar atât, zâmbind relaxată: ”Suntem mame și asta ne ocupă tot timpul. Ambele fetițe sunt bine, asta este important.”. Și mi-ai pus mâna pe umăr, ai mângâiat-o pe Amalia pe cap și ai plecat cu pași liniștiți, consolându-ți fetița. 

Nu am cuvinte să îți mulțumesc pentru asta, pentru că ai fost om, mamă, pentru că ai înțeles. Pentru că ai știut că momentul meu de neatenție nu a fost o intenție, ci doar o clipă de respiro din fulgerătoarea viață de mamă pusă pe repede înainte. Îți mulțumesc că statutul de mamă s-a prelungit și asupra copilului meu, că instinctul tău matern nu s-a oprit numai la copilul tău și că supărarea că fetița ta s-a lovit nu te-a transformat din om în neom. Îți mulțumesc. 

Cu drag, 

O mamă care îți va fi veșnic recunoscătoare

Citește și:

• Scrisoare pentru tatăl copilului meu: „Te iert, chiar dacă ai ales să ne părăsești”
• Scrisoare către mama mea care m-a părăsit la piciorul unui pod
• Dragă mami, te iert! Pentru fiecare zi când veneam de la școală și mă ignorai, pentru că erai o fantomă, străvezie și tăcută